Mic dicţionar al urii „ de sine” (Patapievici)
Mârlănia, din familia lexicală a mârlanilor jieni, aşa batjocoriţi odinioară, de ungurii din Imperiu, şi din aceeai prăsilă cu „ român împuţit” ( momârlanii umblau pe munte călare pe căluţi aproape asini, - momârle) – are şi conotaţii din lumea ciobanilor....Berbecii acuplaţi cu oile, le „ mârleau”...
Câtă ură poate fi în astfel de porecle date de ocupantul parvenit, în... mîrlănia „istoriei!! Dintre atâtea nenorocite de năravuri vocaliste – terminologia aceasta, a abjecţiunii, poarte prin contaminare, poate prin clocire subliminală a înjosirilor toate, din generaţii, au continuat a „funcţiona”, în oralitate, ca nişte psalmi post-tribalişti „cultizaţi” la alţii, din specia numită de Biblia evreilor, „ai răzbunării”, „ai blestemului” etc.- şi în turmangeria actuală, deloc cosmetizată...
Când stai să faci inventarul DEX, „literaturii” porno sau al presei surogat, sau regional, atavic, al locuitorilor şi con-locuitorilor României, exprimarea MÂRLĂNEASCĂ a „făpturii cuvântătoare” încă om, colcăie ca toxine din bălţile mocirloase sau din vulcanii sulfuroşi. Nu are rost să redau mostre din acest vocabular al patipularului, câtă vreme „ avem” chiar nişte „elite” scabrose, tezişti ai „urii de sine la români” (Patapievici) – care, vai omului, s-au prăsit şi la export, chiar mai sinistre ca arele cele mai sofisticate...
Improprietate de termen absurdă, deoarece vocabula integrată SOFIA vine de la Sofianism, inteligenţă ubicuă în tot ce este viu. Corecta ar fi nu ura de sine, ci neputinţa ingernală de a iubi, de a se respecta măcar, nici pe sine nici pe ceilalţi.
Subspecioşii mârlani sunt de fapt adânc-întunericiţii la minte.... Apropos, MINTEA înseamnă RAŢIUNE, COGITO, dar la mârlani a dat verbul „a minţii”, de unde Minciuna... Forma ei agravantă este aceea a minţirii de sine, şi asta vine din Frica sub-umanului, în ceea ce numi Zoon Politikon.
Noi suntem care-cum, energii convertibile... Unii îşi dau arama pe faţă, iar tot mai rarii, pare-se aurul pe faţă... Îndeobşte cei care au harul de a dărui, eşuînd ...în a fi jefuiţi... „Mi-ai dat pentru că ai avut, te-n p...mea,” îmi zise un „ amic” care nu avea de o pâine, parazitând...Nu mi-a restituit împrumutul nici după 20 de ani, deşi i-am fost spus, uluit, că de fapt am rupt de la gura copiilor mei, ca să fac un bine semenului meu...Am aflat în timp că există inşi care, bizar, te urăsc pentru că le-ai făcut binele din bruşul tău! O vorbă din bătrâni, cam oribilă, este asta: „ facere de bine, f...tere de mamă”!