Dumitru Găleşanu
Ante*Metafizica
Editura Eikon, 2015
Într-unul (sferic) acord-ecou cu Sinele-i, omul „cu o profesiune serioasă, cum ar fi aceea de magistrat, îşi părăseşte profesiunea li se apucă de scris versuri, am, invariabil, un sentiment de satsifacţie şi, în acelaşi timp, de anxietate”, scrie onor acad. Eugen Simion în capul unui Cuvânt înainte la antologia lirică de autor, în selecţia acestuia, titrată parafrazic după Nichita Stănescu, ANTE*METAFIZICA. Judecata marelui critic, spre a nu aluneca în...prejudecată, o voi considera, cu neipocrită admiraţie cuvenită, un enuţ paradoxist. Este faţă deopotrivă de Femios şi de Ulisse, este neutrosofică, dacă nu sceptică. A unei şcoli şi eleatice, dar şi...eraclitiene!
Şi iată de ce: Dumitru Găleşanu este el însuşi într-o măsură ce ne cere (se cere) abia de acum, la bornele proriului săi itinerar iniţiatic (re-iniţiator) - cumpănit şi receptat atât cu mensura umanului (a tuturor lucrurilor, după eladici), - el – însuşi - însuşit, dar şi teandric – triadic - treimic, egal ca o balanţă a Fiindului apollinic, via Heidegger - Jung, Dulcan, ci nu în teroarea de a fi ghilotinat (de sine), cum dealtfel, se temea Ulisse.
Morala pledată aşadar de Eugen Simion este ea însăşi... neutrosifică! (De la neuitrino, particula libertăţii ubicue în multivers). Demersul său este unul admirabil trans- metafizic! Ondulatoriu - infraseismic!
Poezia lui Dumitru Găleşanu, este galeşă, ceea ce pentru un filolog este un codex aurea onomastic! Numele omului conţine, ca miez, destinul său, asumabil via predestinat. Poezia lui Dumitru Găleşanu este trialistă (v. Popper şi Konrad!) deoarece este galeşă, necum mânioasă! Este a splendorii rostirii, utra- afective (pathos), şi egal Ephos- Ethosianică. Este balansoar între arta poiesis şi ştiinţa poiesis, este Revelaţie şi Revoluţie. Cred că aceasta este, tot...paradoxal, rodul dornic şi dorul rodnic, al Chemării sale ca fatum – datum, ars vivendi, ars clamandi. Este cartea centrifugală, a filosofului singuratic dar ominprezent în Ideile văzute şi auzite.
Îl rog pe autor să nu-mi ia acest post-comentariu la referinţele ce i le-am exprimat prin cărţi şi reviste, drept „sentinţe” post- socratice, ci doar adaos la opiniile acelea. Ca să nu mai umbresc albul, (neutru şi el), în semn de gratitudine faţă de Dsa şi cei invocabili din indexul de nume al Antologiei, iată-i: (eu printre D-lor lor fiind doar unul de altundeva, cu cele mai multe referinţe...) Mihaela Albu, Dan Anghelescu, A.I. Brumaru, Nicolas Buda, Ioan Buduca, Traian T. Coşovei, Dan Cristea, Cătălina Oana Curceanu, Theodor Damian, Monica Grossu, Ioan Groşan, Ioan Şt. Lazăr, Marco Lucchesi, Mihaela Malea Stroe, Ştefan Manasia, Angelo Manitta, Eugen Negrici, Basarab Nicolescu, Ion Es. Pop, Graţiela Popescu, Titu Popescu, M.N. Rusu, Octavian Soviany, Gheorghe A. Stroia, Vittorio Verducci... Dacă aş avea un cuvânt decisiv, aş nominaliza cartea pentru un Opera Omnia a literaturii Române actuale. „un avatar voalat-al fiinţării/ din pulberi de stea- învăluit în azur- se rostea...” ( D.G.).