Octavian Constantinescu: ADRIAN BOTEZ – “EMIL BOTTA – ÎNCHINĂTOR ÎNFRÂNT EMINESCULUI…?!

ADRIAN BOTEZ – “EMIL BOTTA – ÎNCHINĂTOR ÎNFRÂNT EMINESCULUI…?! – ARHEII EMILBOTTIENI”

O veche şi calda prietenie, care mă leagă, de mulţi ani,  de autorul cărţii pe care o adnotez aici, mi-a făcut posibilă întâlnirea cu volumul lui Adrian Botez “EMIL BOTTA – ÎNCHINĂTOR ÎNFRÂNT EMINESCULUI…?! – ARHEII EMILBOTTIENI” (469 de pagini). Un titlu aproape misterios pentru mine, ascunzând, în orice caz, un singur indiciu: anume, că e vorba despre un volum de  hermeneutică  Am experienţa unor lecturi anterioare, din acelaşi autor, astfel încât m-am crezut, ca un adevărat inconştient, în stare să citesc şi să înţeleg cartea. Mărturisesc, aici, că nu mi-a fost uşor.

Volumul debutează cu o prefaţă, atât de riguros explicativă, privind demersul ştiinţific al elaborării unui asemenea volum, încât ar fi trebuit să mă lămuresc, de la bun început, că nu sunt competent să înţeleg şi, drept urmare, să mă las de “meserie”. În acelaşi timp, însă, paralela, absolut fascinantă, între scrierea eminesciană şi scrierile celor doi fraţi Botta (Dan şi Emil), m-a făcut curios. Am purces, aşadar, cu puţina mea înţelegere, la descifrarea volumului, ştiut fiind că inconştienţii sunt, în genere, perseverenţi, adică nu se lasă cu una-cu două.

Pe Eminescu îl cunoaştem (sau ni se pare, măcar…) toţi, în vreme ce  despre Emil Botta s-a scris puţin, critica aşa-zis “competent” mai mult a tăcut decât a vorbit despre opera lui. Adrian Botez vorbeşte, însă, de la bun început, şi despre “singurătatea”, dar şi despre “geniul”  lui Emil Botta,  dezvăluind, cu meştesug, faptul că poetul este “fratele negru”,  cel ezoteric, cel misterios. Autorul reuşeşte, de asemenea,  să elaboreze, în exhaustiva prefaţă, o paralelă între expresionismul, trăirismul şi neo-modernismul “pierdutului” şi carnavalescului Emil Botta - şi romantismul eminescian:

        “Până şi viziunea asupra lui Lucifer împrumută enorm, din punct de vedere al semanticii evolutive a poemului, al topicii şi al vizionarismului, din Luceafărul eminescian”, spune Adrian Botez, şi  exemplifică asta, cu un fragment din poemul Lucifer, al lui Emil Botta: “Făt-Frumos Isus peste Ape/te uită cum trece. Apa suspină./Domniţă Trestie, te înclină /când trece Domnul…”  - etcaetera.

De asemenea, încă de la începutul volumului, sunt puse în evidenţă, cu talent şi rigoare ştiinţifică, elementele definitorii ale scrisului “emilbottian”: aplecarea către istoria eroică, de Ev Mediu, calitatea de “poet al locului”, de valoare naţională, de patriot autentic valah.
În finalul prefeţei, ni se semnalează şi o deosebire esenţială, între cei doi fraţi Botta, în raport cu scrisul eminescian:

        “Dacă ar fi să tragem o primă concluzie, în legătură cu influenţa Eminescului-Aminului, asupra Poeziei celor doi fraţi Botta – am putea sintetiza, parţial, deocamdată, o deosebire evidentă: Dan Botta eminescianizează adânc, preponderent la nivelul formei – pe când Emil Botta eminescianizează, cu precădere, la nivelul ideatic, al conţinutului”.

 Intrând, apoi, temeinic, cu lectura, în “carnea” cărţii, nu putem să nu recunoaştem vasta cultură şi iniţierea autorului în literatura universală, în modelele culturale naţionale, măiestria sa  în recunoaşterea, cu autoritate ştiinţifică evidentă, a modelelor spiritual-demiurgice ale culturilor naţionale, din opera emilbottiană

Autorul pune în evidenţă faptul că unele neamuri au binemeritat de la Dumnezeu, în cultura lor existând ceea ce autorul numeşte “…Revelaţia Modelului Divin (specific, prin Spiritul Neamului), printr-un Artist-Hristos (încarnare a Spiritului Neamului), faţă de care model se ordonează (sau se dez-ordonează) mişcările spirituale ale unui popor anume”.  Sunt oferite şi exemple: “…Shakespeare pentru Spiritul englez, Goethe , pentru spiritul German (dublat, dar nu contradictoriu, ci complementar, de Beethoven-ul muzical…” . Aceasta, în timp ce alte neamuri au şi ele spirite naţionale, dar acestea sunt “aşa-zis <<difuze>> (şi confuze)”. În mod surprinzător, pentru mine, ca lector, cel puţin - este faptul că o vastă cultură europeană, cea franceză, apare, în această categorie, motivat de faptul că Revoluţia Franceză este consecinţa “zbaterii furibunde”, în ceea ce autorul numeşte “…criza de identitate spirituală”. Nici SUA nu scapă acestei categorisiri, Statele Unite fiind “…un conglomerat perfect haotic – tocmai de aceea dând impresia de <<patrie>> tuturor des-centraţilor, individualizaţi, rupţi de Centrul Spiritual-NEAM – al tuturor neamurilor Terrei…”.

De notat este, ca şi la alte volume ale autorului, utilizarea caracterelor speciale, “îngroşate” (bold), a majusculelor, pentru evidenţierea, mai pregnant, a ideilor importante. Deşi, uneori, par că îngreunează lectura, mie mi-au fost de folos, întru identificarea a ceea ce autorul consideră important, pe de o parte, iar pe de altă parte, scrierea cu majuscule are o funcţie de identificare semantică, a unor noţiuni, concepte, entităţi, care, altfel, s-ar pierde din atenţia unui cititor neavizat.
Volumul conţine o adevărată enciclopedie de semne şi simboluri,  identificate cu “ARHEII VALAHI”  - sau cu alter-ego-uri ale AUTORULUI-POET, fiecare cu funcţia sa bine definită: Lucifer, Cucul-Fachir, CUC-Oedip al păsărilor şi Pleşuv Corb,  Noaptea Oceanică, NOAPTEA OCEANICĂ, CARPATICA NOAPTE, NOAPTE ALMĂ Dianele, Utopia şi Sisif al Moliilor Tatăl-Constructorul de Vrăbii,  Columna lui Dumnezeu, Domn Asmodeu şi Măritul Curcubeu, Cele Trei Surori /PARCELE şi ULYSSE-HISTRIONUL, Avestiţele  şi Florile, Trif Nebun, Privighetori şi Vrăjitori - Himera -„Prologul paradoxal”, Muzica Sferelor, Don Quijote şi Stan Păţitul, Orologiul Demenţial, Faust cu ochi de uliu şi Urania, Narcis, Crin inocent, Trifoiul, ARMONIA/Cântecele POEŢILOR, Fantasio, Mândra Elină şi Trandafirul,Rusalime, Cetatea Înger şi Nimeni, Nimănui  şi Nicăieri, Paseri de Lux şi Oglinzile, Paznicul, Îngerul, Îngerul exterminator, Timpul, Litera „T”, Orfeu , „ÎNTUNECATUL APRIL” şi April Nebunul/Rapsodul Singurătăţii, Ielele/Dânsele, Zeea Primăvară, Năzdrăvancele, Pădurencele, Corbiul-CorBaciul şi Joimăriţele, Ler-Lyra-Scorpion, Doamna Pădurii, ROB CODRU , Greul Pământului, Domnul Patru-Scânduri şi Târâie Sabie , CEI TREI CIOBANI/PĂCURARI, Felicité, Tăcerea Casei şi Plânsul Mamei Bătrâne, Ţăranul, Pumnareta şi Puterea Cheilor -Luna-Fortuna, Luna, Valahul şi Zeul-Carpena-Mireasă, Iubire-Trandafir, Urania, Verbul, Lyra, Scorpionul şi Înstelatul -Titania şi Monarhul Timp, PĂMÂNTUL-HRISTOS, Doamna din Suedia, „Chezăraş Iulie”, Palidul August, Vikingii, Trântorii, Marii Leneşi, Veveriţele Nebuniei şi Nimfa, Moartea, -„dolenta Moarte”, Frumoasa-cu-Buze-Pale -MARIA şi MARTE DE JAR, cf. Milul Umilul-CRAIUL, Pajura Nopţii, Vidra cu ochi Cruzi, „Barbaresca Pădure” şi „Cruntele-i Neamuri”, Spaima-Pădurii, „Mireasa Fierarului”, Înfricoşatele Pluguri, Ţesătorii Mistici, Lucrătorii, Melcii, Corbii Liniştii, Corbii-Muntenii, Stea cu peniţa de Păun, „Aprilul nebun şi thanul Macbeth”, Diabolica Mierlă, Henric Regele şi Mierla Mamutului, Porumbel şi Miel, Cerbi/CORONATUL CERB şi Silfi, Crinul, Omizile, Licurici, Ciocârlia, Frunza, Sfânta Sfintelor, Pană de Cocor, Don Juan, El Burlador, Anateme şi Lupii, Horatio Danezul şi Câinele ZED, Elisafta, sora lui Crai, Orbul Cărămidă, Glasul Petrului Cercel, Ion Vodă şi Cămilele, Os domnesc, Iacob Beuri, valonul, Stelele Ursei, Ursulina, Cârtiţa Apofatică şi Bureţii Apofatici, BĂLCESCU-TATĂL CELEST,  DOJA-HRISTOS, AVRAM  IANCU, COPACIUL-MIHAI , Principe Cantemir, EMINESCU-NEAM/EMINESCU AL LOGOS-ului-CARTE, Domnul Eminescu, Revizorul Eminescu, Eminescu Cel Tras pe Roată, Răstignitul Eminescu, HRISTOS-ÎNVĂŢĂTORUL-EMINESCU, AEDUL  etc. etc. etc.

…Meritul deplin al lui Adrian Botez, în raport cu poezia lui Emil Botta, este acela că reuşeşte să deceleze, în afara stratului de semnificaţie iniţial, semantic - straturi de comunicare deosebite, cum ar fi multitudinea de semne şi simboluri mitice şi mistice, de o profunzime care mie, cel nepregătit, mi s-au părut de nepătruns. Pornind de la mitologia greacă şi continuând cu stratul cultural arhaic daco-get, sunt puse în lumină semnificaţii şi înţelesuri greu de digerat, la o primă şi superficială lectură. A trebuit să revin, adesea, pe text, ca să pot înţelege, măcar în parte, profunda religiozitate a scrisului, ataşamentul puternic faţă de valorile spirituale ale valahimii, patriotismul exacerbat (şi totuşi, “înfrânt”…dintr-un anume punct de vedere!) al lui Emil Botta… -  care, spre deosebire de explozivul, războinicul, dar şi vaticinarul Eminescu, se mulţumeşte să identifice şi contemple, chiar şi la nivel “noptatic”, misterios, ezoteric, adevărurile mitic-cosmice ale neamului nostru românesc, numit de autor (nu fără rost!): “Neamul  Metafizic Valah”.

…Această încercare a mea de a descifra valenţele axiologico-semantice ale volumului de hermeneutică, al lui Adrian Botez - sfârşeşte aici. Las altora, cu mai multă şi mai temeinică înţelegere, să citească mai adânc şi să scrie mai bine.