Un postmodernisme controversé a conduit quelques poètes et non des moindres, à l’abandonner pour faire déferler, sur la poésie, un tsunami où les vagues venues de loin, lourdes et légères à la fois de l’empathique transmission d’un état poétique, pulsions du grand large de leur émotivité, submergèrent l’univers de l’ écriture émotive et directe.
Donnant au langage le pouvoir de traverser les coulisses du silence, et au poète Eugen Evu celui d’exprimer son besoin de dire, donnant au poème sa particulière écriture et donnant enfin à celui qui lit le rôle du chercheur qui traque la faille par où saisir le verbe dans sa nudité, afin de poser ainsi les jalons d’une totale communication avec elle, voilà la poésie d’Eugen.
Nous entrons alors dans le paradoxe d’une situation pas toujours difficile à vivre: dilemme, irritation? Les mots sont là: erratiques, palpables, disponibles, prêts à respirer, bref à entrer en poème. Et cependant malgré le poids de millénaires d’existence – toute l’existence de l’Homme – les voici vierges ou presque face aux fondamentaux problèmes de l’esprit.
Entre ce qui est – la finitude du moment: l’intention d’écrire – et ce qui devrait être – l’écriture exhaustive, la pérennité de l’instant – les poèmes d’Eugen Evu jettent un pont et, par delà les embûches et larmes, demeurent l’unique témoignage des pouvoirs sans cesse nouveaux de la conscience.
Linda BASTIDE
Ancienne Vice-présidente de la Société des Poètes français.Membre de la Charte des Auteurs.Membre du P.E.N club français. Poètes à vos plumes. Paris
Eugen Evu şi metaforele plasticizante…
Un postmodernism controversat a condus pe unii poeţi şi nu dintre cei mai mici, la abandonarea lui pentru a provoca zgomotos, asupra poeziei, un tsunami în care valurile venite de departe, grele şi uşoare în acelaşi timp, prin empatica transmisie a unei stări poetice, a pulsiunilor marelui larg al emotivităţii lor, să copleşească universul scrierii emotive şi directe. Dând limbajului puterea de a traversa culisele tăcerii, şi poetului Eugen Evu pe cea de a exprima nevoia sa de a zice, dând poemului scrierea sa particulară şi dând în sfârşit celui care citeşte rolul de cercetător care caută falia prin care să prindă verbul în nuditatea sa, pentru a pune astfel jaloanele unei totale comunicări cu ea, iată poezia lui Eugen.Noi intrăm astfel în paradoxul unei situaţii nu întotdeauna greu de traversat: dilemă, iritare? Cuvintele sunt aici: eratice, palpabile, disponibile, gata de a respira, grăbite să intre în poem. Şi totuşi, în ciuda poverilor mileniilor de existenţă – întrega existenţă a Omului – iată-le pure sau aproape în faţa problemelor fundamentale ale spiritului. Între ceea ce este – finitudinea momentului: intenţia de a scrie – şi ceea ce ar trebui să fie – scriere exhaustivă, perenitatea momentului – poemele lui Eugen Evu aruncă o punte şi, dincolo de capcane şi lacrimi, rămân unica dovadă a puterilor fără încetare noi ale conştiinţei.
Linda BASTIDE
Ex Vicepreşedintă a Societăţii Poeţilor FranceziMembră a Cartei Autorilor
Membră a P.E.N clubului francez. Poètes à vos plumes. Paris