Dominic Diamant: N O E T I CĂ

                                        -Acrostih-

                             Se amăgeşte orice-ntruchipare

                   Pornind pe-un drum pe care i se pare

                   Respectul pentru sine că-şi găseşte

                   E-o amăgire, şi e omeneşte

                             E-n firea noastră-n veci iscoditoare

                   Vreo culme urmărind, să se-nfioare

                   Eforturi necurmate să depună

                   Răzbătătoare, poate şi nebună

                             E, totuşi, o enigmă, cum de ştie

                   Scăpa de orice fel de vitregie

                   Tunând şi fulgerând când nu-i convine

                   Uitându-şi cine e, de unde vine ( şi cine-o ţine)

                             La modul cum se luptă şi cum poate

                   Invariabil descurca în toate

                   Momentele de risc şi încleştare

                   Am, totuşi, o umilă întrebare

                             Grandoarea ei sublimă mă obligă

                   Indiferent cât sunt de mămăligă

                   Nu, oare, în fantastica-i lumină

                   Ascunsă e scânteia cea divină ?

                             Ţi-aş da răspunsul, dragă-ntruchipare,

                   Imaginându-mi cât pot fi de mare

                   E-un risc fantastic ce mă depăşeşte

                    Iar dacă mă abţin, e omeneşte.