Când suntem deplini
şi uităm ce-i simplitatea,
EMINESCU SĂ NE JUDECE.
Când scoatem ce-i mai rău din noi
şi duşmănim şi învinovăţim
şi nu iertăm şi nu chibzuim,
EMINESCU SĂ NE JUDECE.
Tot lui să-i aparţină judecată
şi atunci când lovim fără rost
cu arma cuvântului
în cei pe care nu-i cunoaştem.
De jignim, ori rănim,
de facem cu bună seamă
ironii lipsite de înţelepciune,
EMINESCU SĂ NE JUDECE.
Ai zice că ar trebui să nu ne pese
de nimeni şi de nimic.
Măcar la EMINESCU
să ne mai gândim
atunci când transformăm ţara asta,
ţara noastră de glorii şi de dor,
într-una a nimicului,
a josniciei, a ieftinelilor
şi a mediocrităţii,
uitând că doar prin noi
o poate aştepta ceva măreţ,
căci viitoru-i mare, mare viitor.
De nu mai apare speranţa la orizont,
EMINESCU SĂ NE JUDECE!
Când simţim că nu mai avem modele,
EMINESCU SĂ NE JUDECE.
Când ni se pare că s-au închis
potecile afirmărilor,
când totu-i gri, când pare că
lacul codrilor albastru a secat,
EMINESCU SĂ NE JUDECE.
De judecata aspră a genialităţii lui
s-avem parte şi-atunci când îl renegăm,
nu-l citim, ori nu-l cunoaştem,
căci Eminescu este idolul incontestabil
al tuturor şi totuşi prea puţin îl cunosc.
Când ne fură careva identitatea,
iar noi ne lăsăm furaţi,
EMINESCU SĂ NE JUDECE!
Când latina-i slovă nu mai poate repara,
EMINESCU SĂ NE JUDECE!
Azi, pe 15 iunie,
la 126 de ani de la moartea sa,
EMINESCU SĂ NE JUDECE!