N-am căutat prieteni care nu-s,
Mi-e sufletul deschis spre sentimente,
Faţă de voi nu am nimic în plus,
Dar prea ne împărţim în continente.
Ajunge scârbă ultimul meu gust,
Vă credeţi unii ultimul perete,
Pe care scrieţi pentru premii, just,
Se poate naşte şi în eprubete.
Dar câte lumânări veţi fi aprins
De frică totuşi că se moare
Şi ca milogi o mână aţi întins
Spre palma de pământ, nu spre altare.
Eu nu am mila sufletelor mici,
Îmi e destul atâta cât mă doare,
Şi nu iau coada nici unei pisici
Să o rotesc, să o învăţ să zboare.
Nu ne ajunge doar un Dumnezeu ?
Mai sunt destui să-i joace azi dublura,
De ce mă simt un teleleu ?
Pentru că-ţi simt în buca mea dantura !
Şi dacă eşti nepreţuit de mine,
Împacă-te cu cine eşti certat,
Că pân` la mine răul dă de bine
Şi ştie că deja a fost uitat.