Floarea văpaie
Floarea văpaie sub lumină-şi curbează
Petale strânse-n picuri, iubiri ornează.
Privesc ades prin buzunarele sparte
Vai! Găsesc doar goluri în visuri deşarte.
Sub frunţi de Muză mă-nalţ ca o naivă
Închid cercul speranţei. O lume fictivă,
Înălţându-şi aripa, vibrează-n şoapte
Pierdute în orgolii ce plâng în noapte.
El se-apleacă tainic sub bolta de stele,
Ea unduieşte lasciv în dans de iele.
Ochii strălucesc ca perlele din salbă,
Când miezul nopţii se-agaţă-n luna albă.
E Universul ce descifrează visul
Şi judecata-i dreaptă ţese abisul.
În buzunar spart găsesc floarea văpaie
Sub pleoape infinitul, curge şiroaie.
Rătăcesc pe-un peron de gară
Rătăcesc pe-un peron de gară,
Căutând un suflet ce-a coborât
Din trenul viselor.
Un suflet lăsat,
(Pe încredere),
La bagaje de mână
Şi unde-a dispărut
Cel ce-ar fi trebuit să mi-l înapoieze
Să-l aşez în pieptul ce bubuie, acum, de jale!
Alerg bezmetic,
Printre jumătăţi de oameni,
Sperând să-l mai prind din urmă.
Dar văd... doar feţe zdrenţuite de frica zilei de mâine.
Sufletul, lăsat pe încredere,
Este pierdut prin negura întrebărilor zilnice.
Alerg de la un gând la altul
Şi văd curgând fâşii sângerânde în palma durerii,
Strânsă-n chingile vremii
De cei ce promit mulţimii
Că mâine va fi mai bine!
Rătăcesc pe-un peron de gară... dar, gara... a dispărut... la bagaje de mână!