Valentin TAŞCU
n. în Petroşani, 1944, m. 2008 la Tg. Jiu
PARCUL CENTRAL
Demult, demult au murit
ultimii trompetişti, ultimul purtător de tubă
şi toboşarii care ritmau mersul
umbrelor, umbrelelor de soare şi boncănitul
botinuţelor de satin, precum şi căutatul orb
al bastoanelor fără folos, al meloanelor
uşor ridicate aproape la fiece pas,
pentru că toţi se cunoşteau cu toţi
şi se salutau, ca în satele de unde au venit,
doar cu un fin zâmbet adus de la Paris.
Cimitirul ajuns şi el aproape central
îi acoperă cu pământul lui dulce,
dar nu stinge sunetul ultimului marş
sau al utimului vals vienez.
Pe marginea acestei parade stăteau
în zdrenţe cei care nu peste mult vor umple
cu sunetul bocancilor lor, cu şepcile lor
proletare aceleaşi alei, ignorând
marile lor valori ce veniseră şi ele
tot de la Paris, pe sub şapca ponosită
a marelui Constantin. n inima lor băteau
doar inimile nenăscute ale celor ce azi
trec cu platforme greoaie, cu jeanşi,
cu addidaşi ce nu se mai trec
din mode, cu plete în vânt,
dar care nu mai ştiu drumul la cimitir,
nu mai aduc aminte de fanfara, de vremile
de altădat' şi nici nu se sinchisesc
de tăcere, de sărut, de infinituri. Ei
se sărută prelung, pur şi simplu, oriunde
oriunde e loc de sărut, fără de teamă,
fără de
E două mii unu - anul Brâncuşi -
cui să-i mai pese de el şi de ce?