Lăsaţi-mă să mă odihnesc în grîul
ce încolţeşte
de Sfintele Paşti.
Trezirea să-mi fie
o lină lunecare prin ore.
Orice deschidere a pleoapei –
un cîntec.
Ţărîna se va bucura
să-mi primească rădăcinile
cînd durerea e jertfă
şi urcarea spre cer –
milimetru cu milimetru –
un simplu schimb de lumină.
Înveşmîntat
în verdele salvatar.
Lăsaţi-mă să respir
cu grîul
ce înverzeşte de Sfintele Paşti.
Sub botul mielului ce mă va paşte
înainte ca gîtul să-mi fie pus
pe tăietorul lumii.