Mai Român nu pot fi decât Dac!
Iacob C. Istrati, Toronto, Canada
Pe malul şubred al visului
Nu pot să descriu adevărata situaţie în care mă aflu acum: să zic că e o stare de confuzie, de nelinişte, mai bine zis de alertă maximă. Atât ştiu. Una e clar: nu mă simt deloc bine. Mă gândesc, cum o să dau ochii mâine cu bunelul Ovidiu Creangă? Cum să-i explic cauza lipsei de la picnic? Pur şi simplu nu ştiu cum să explic, fiindcă aşa ceva e anormalitate, e ceva ieşit din comun pentru ziua de azi. Cum să-i explic bunelului, că nu am mers în ospeţie la el din cauza soţiei mele, că ea n-a dorit să meargă. Cauza?
Da, da, cauza constă în limbă... în aceea limbă a noastră, în graiul nostru scump, românesc, care are mai multe dialecte: moldovenesc, ardelean, oltenesc... Frumos grai, dar al nostru, basarabean, care are unele buruiene ruseşti, hai să le zicem rusizme. Oare noi suntem vinovaţi, copiii anilor cincizeci ai secolului trecut? Oare noi suntem vinovaţi, că din clasa 1 a şcolii ni s-a impus să învăţăm o altă limbă, străină neamului nostru? Cine e de vină, că după 8 ani de studii gimnaziale, câte 5 ore pe săptămână a limbii române îmbrăcată în alfabet chirilic şi rebotezată în limbă moldovenească am învăţat tot atâta şi limba rusă? Apoi şi studiile de 4 ani la medicină numai în limba rusă... şi nu numai: o dată la 3-4 ani exista aşa numitul an al absolvenţilor unionali, de care studenţii primelor cursuri nu ştiau. (Acest lucru se aducea la cunoştinţă în ultimul an de studii, cred, că pentru a nu avea posibilitatea studenţii , care nu doreau să plece din Moldova să-şi schimbe instituţia de învăţământ.) În aceşti ani însemnaţi, studenţii absolvenţi ai 2- 3 facultăţi erau repartizaţi la muncă în cele mai îndepărtate localităţi ale URSS: Ciucotca, Camciatca, Răsăritul Depărtat, Siberia şi... Da, din acest motiv, am fost nevoit să depun în anul III cerere de încorporare în Armata Sovietică, numai să nu nimeresc în anul acela ”unional” de absolvire. Soţia mea a muşcat din acea pâine cu ghiaţă, fiind impusă să lucreze 3 ani în Nordul Depărtat, unde erau numai păduri şi lagăre de puşcăriaşi… şi limba rusă pe masă. Iată că în aşa condiţii grele, noi, absolvenţii anilor 60—70 şi 80 din secolul 20 am fost nevoiţi să ne păstrăm limba natală, tradiţiile şi obiceiurile.
Am mai fost în ospeţie la bunelul din Canada împreună cu soţia, dar în cerc restrans, adică “între ai noştri”. Acum, la această sărbătoare urma să fie multă lume, majoritatea din Bucureşti, prieteni de-ai bunelului , “boieri”, cum iubeşte să-i numească el.
Bine, şi ce are una cu alta, mă veţi întreba? Are. Soţia mi-a amintit de excursia la cascada Niagara din primul an al vizitei noastre în Canada, când şi noi, doi basarabeni am nimerit într-un grup mare de regăţeni, cum se numeau ei şi care aşa se mai lăudau..., că- ţi făcea impresie, că ei sunt buricii românităţii, părinţii limbii române literare, adică sunt eroi, că limba română la ei n-a suferit schimbări. Această conversaţie a avut loc după ce au făcut cunoştinţă cu soţia mea, care a schimbat câteva fraze cu cei prezenţi. Cineva a întrebat-o de unde este, din care ţară, că nu vorbeşte curat româneşte? Şi soţia mea, Dariana s- a supărat foc , mai cu seamă, când regăţenii au început să-şi laude obârşia lor “curată”din Vechiul Regat.
Vreau să vă spun, că acesta nu e unicul caz... Aşa întâmplări mai sunt frcvente şi azi. Mai mulţi tineri au trecut peste înjosiri de acest gen. Dăunăzi, Rodica Roşca mi-a spus, că la răspunsul ei, că este din Basarabia, un regăţean numai a zâmbit, accentuând: - a-a-a-a, ruşi, comunişti...
Atunci, m-am gândit şi eu, că e puţin să te identifici, că eşti cine eşti, că... mai trebuie să-ţi fie recunoscută identitatea tot de ai tăi fraţi, care (unii) se cred mai români decât alţi români?!
Şi atunci ce facem, dragii noştri cu Unirea, Reîntregirea?
Această problemă expusă mai sus există, dar ea trebuie să dispară de la sine. Trebuie ca fiecare roman, indifferent de locul de baştină să ştie, să conştientizeze că e român, atât! Limba română e una, dialecte sunt multe...şi în aceasta constă frumuseţea şi bogăţia limbii noastre.
- Oameni buni! Luptaţi pentru Unire! Numai Unirea cu Ţara ne va aduce schimbări esenţiale în toate domeniile activităţii noastre şi prosperitate alături de ţările bătrânei noastre Europe! Mai Român nu poţi fi decât Român! Mai multă lume vorbeşte, că vizita președintelui Iohannis la Chișinău a dat de înţeles, că România este, în sfârșit, pregătită să-și asume misiunea istorică în raport cu Moldova... Interesant, oare a dat de înţeles, că a sosit timpul de a îndrepta greşeala anului ‘40?
Vai de noi, cât de “deştepţi “ mai suntem... la vorbe, dar Moscova la fapte. Ea a lucrat minunat de la 2009 încoace şi după cum spunea cineva “prin persoane şantajabile, de pe toate segmentele spectrului politic, le-a purtat dintr-un partid în altul, pentru a lăsa impresia că sunt pentru democraţie şi europenizare, dar de fapt, pentru a frâna orice modernizare şi civilizare a societăţii noastre. Uitaţi-vă câţi comunişti au devenit pedişti,socialişti, liberal-democraţi şi alt soi,învăţându-ne pe noi democraţia... Numai Iura Roşca cât de mult ne-a prostit... dar cât de mult am crezut în el. Mi-aduc aminte cum mama mea, aflându-se pe patul de moarte, la alegerile din 1994 mi-a ordonat să fac totul pentru ca şi ea să voteze. Şi au venit membrii comisiei electorale cu urna acasă la ea şi a votat, zicând: “Numai băiatul ista dacă o să vrea va face să mă întâlnesc cu Iuliu, tanti Nina şi Nenea Nicanor Anghel din com. Frăteşti (tanti Nina era verişoara lui bunica mea Anica lui Filimon Istrati, învăţătoare, iar Nicanor, soţul ei a fost Directorul şcolii din Vadul-Leca în perioada interbelică, Iulius., feciorul lor, vărul lui mama) pe care nu i-am văzut din 1940”. Dacă ar fi ştiut, biata mamă, că Roşca avea s-o trădeze mai târziu, în 2001... făcând cârdăşie cu comuniştii la fel cum a procedat astăzi eroul nostru de ieri Vladimir Filat...
Mă gândesc, de ce anume Vlad Filat+ K? Oare nu avem mai mulţi tineri ca Maia Sandu, şefa de la Educaţie, care a declarat război copiatului şi corupţiei din sistem? Doar astfel vom avea încredere în instituţiile de stat.
Odata am citit o fabulă, adusă drept exemplu de acad.Nicolae Dabija la un articol, care de minune se potriveşte şi acum: O femeie dintr-un trib a găsit într-o iarnă un şarpe aproape îngheţat. I s-a făcut milă de el, l-a luat în casă, l-a încălzit, i-a dat să bea lapte, dar, când şi-a venit în fire, şarpele şi-a înfipt în ea colţii veninoşi. Cu ultimele puteri, înainte să moară, femeia l-a întrebat: „Am fost bună cu tine, te-am îngrijit, de ce ai făcut asta?”. Iar şarpele i-a răspuns: „Femeie, ştiai că sunt şarpe”. De aici eu am tras concluzia următoare: ( poate mulţi nu sunt de accord cu mine) “Îi primim ca pe fraţi şi uităm că ne sunt străini”
Nu e destul, că avem pe capul nostru multele belele de felul Coloanei a 5-a şi alte forme de rezistenţă, care vor să ne distrugă cu orice preţ, ne mai trebuie să ne contrăm şi noi, neştiind care e mai român decât celălalt... Avem şi aşa destule lichele moldoveniste, care vor să ne dezicem pentru totdeauna de limba noastră sfântă. Poate că nu este momentul,dar nu pot trece indifferent pe lângă a menţiona faptul că noi, generaţia noastră a depus o rezistenţă mare luptei pentru limba noastră, poate unii numai prin intuiţie, că “e limba mea, de ce să-şi bată joc cineva de ea?” Da, chiar nu conştientizam atunci, prin 69-70 fiind student la medicină în Tiraspol, că ceea ce facem noi este o mişcare naţională de rezisteţă întru apărarea limbii noastre. Da sunt mândru să recunosc, că am luat parte şi eu la răscoala studenţilor din 1969 şi 1970, când s-au ridicat toţi ctudenţii moldoveni - români (şi nu numai, că ai noştri de la medicină erau toţi prezenţi: bulgari,găgăuzi,ucraineni) de la toate instituţiile de învăţământ din Tiraspol împotriva tinerilor de etnie rusă... Şi care ereau întâlniţi în cale şi nu cunoşteau limba noastră română erau snopiţi în bătăi, anume aşa cum ne făceau ei nouă, când ne întâlneau şi noi vorbeam româneşte. Unii dintre noi, mai slabi de fire,chiar din teamă să nu fie mutilaţi vorbeau numai în limba rusă...Iată, asta a fost politica de rusificare prin care am trecut şi eu cu soţia. Şi tare mult mă doare sufletul când un aşa numit “regăţean” mă dojeneşte, că nu vorbesc o limbă românească curată, literară. Eu am luptat pentru ea şi aşa cum o vorbesc este a mea şi a urmaşilor mei şi mă mândresc cu ea, iar celora căror nu le place că am scris curechi în loc de varză ori, că nu acolo am pus virgule i-aş sfătui să se uite mai întâi la lungul nasului şi să mai studieze niţel filologie ca să ştie, că fie curechi ori varză, tot una e-n româneşte!
Iată şi azi programul RTV1 Toronto ne-a făcut o surpriză, prezentând filmul „Zaiaţ nad Bezdnoi” înainte de sărbătoarea Mărţişorului şi Zilei Internaţionale de 8 Martie, "Ziua Femeii" , când pe fiecare panou de afişe din Toronto scrie: - Va invităm la un 8 Martie cu "NoRoC" pe care ni-l aduce mult îndrăgitul Solist Basarabean, al formaţiei cu acelaşi nume, Radu Dolgan.
Un invitat de onoare, Artistul ne va dărui "Primăvara" prin energia, talentul şi repertoriul său!
Sosit de la Chişinău, fiul legendarului compozitor şi interpret al muzicii uşoare de dincolo de Prut, Mihai Dolgan, "like father, like son", Radu ne va încălzi inimile, ne va descreţi frunţile şi va lăsa cu noi Spiritul Iubirii eterne faţă de mamă, de femeie, de oameni, ne va învăţa "De ce plâng chitarele", va planta în minţile noastre Veselia si Dragostea de Viaţă.
Mă întreb, de ce anume acum, când primăvara este legată de mărţişorul nostru român, mai mult român-moldovenesc? De ce? Pentru ca să audă şi restul popoarelor canadiene, conversaţia dintre L.I.Brejnev şi baronul ţiganilor, când Brejnev, pe lăutarul român Goriţă, l-a rebotezat prin ordin, pe loc… ţigan, iar la întrebarea baronului, dacă se vor mânia ţiganii Brejnev i-a răspuns: “Dacâ se vor mânia ţiganii, spune-le că voi da un ordin şi toţi ţiganii vor deveni români, iar dacă şi atunci se vor mânia, voi ordona ca să fie socotiţi ca aborigeni ai Siberiei...”
Cum? Vă place?
Mie nu. Ceva ascunde filmul acesta în sine... şi nici toţi că-l înţeleg. Unii l-au privit ca pe o comedie obişnuită, alţii ca pe o injurie la adresa poporului român, accentuând popularizarea masivă de către ţigani (romi) a teritoriului basarabean.
Nu insist, că are vreo legătură lansarea acestui film de către programul rus de televiziune cu Mărţişorul nostru şi cu evoluarea marelui artist Radu Dolgan, dar... asta e părerea mea proprie. Să ne gândim . Ştiu bine că am mai mulţi confraţi, care cred şi simt la fel ca mine.
Iertare, după câte ştiu eu se cere numai de la Dumnezeu şi de la părinţi. Iartă-mă, bunele, că te-am întristat cu neprezenţa mea la ultima sărbătoare, dar crede-mă, că voi fi primul la fiecare invitaţie a Dumniei Voastre de azi ‘nainte!
Mulţi ani frumoşi şi mănoşi în multă Sănătate şi voie bună!