Ion PACHIA-TATOMIRESCU
POEZII PELASGE-VALAHE INTR-UN CHIP DIALECTAL MACEDON ÎNCĂ NEÎNŢELEGÂNDU-SE CU CEL LITERAR
Volumul de „poezii“ (în pelasga>valaha literară), ori de „puizi“ (în pelasga>valaha dialectal-macedoromână/ar[o]mână), Dor – călător, de la matcă la izvor (2013)*, de Victor Enache, are, „în deschidere“, un Cuvânt despre poeziile în aromână ale poetului Victor Enache din Timişoara / Zbor ti puiziili pi armâneaşti di poetlu Victor Enache di Timişoara, semnat de Vanghea-Mihanj Steryu, «scriitoara, prezidenta Scriitorilor şi Artiştilor dit Machidunii» – cred că s-a înţeles formularea dialectal-macedovalahă atât la „cuvântul înainte“, cu „apendice cu tot“, cât şi la precizarea rangului poetei „înainte-cuvântătoare“, adică «scriitor, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Macedonia», nefiind nevoie de vreun tâlmaci, ca în cazul limbilor străine, „cuvânt înainte“ din care, nu spre încurajarea zâmbetului – amar, negru, ori pseudo-curcubeolat-din-cerul-gurii – la descoperirea ditirambicelor aserţiuni vanghea-mihanj-steryu-ice, sau la constatarea „absenţei unei minime conştiinţe naţional-onomastice“, ci spre a se observa – dincolo de buruienişul multimilenar ce-a năpădit limba noastră pelasgă > valahă din fosta Macedonie Antică, din fosta Dacie Antică Sud-Dunăreană, din fosta Thracie Antică (datorită Imperiilor Antice, Evmezice şi Contemporane ce-au ţinut în beznă Pelasgimea > Valahimea Sud-Dunăreano-Balcano-Anatoliană, interzicâbdu-i şcolile în limba maternă, interzicându-i Biserica în limba maternă, interzicându-i istoria etc., până la „conştiinţă-naţională-zero“) – faptul că dialectul macedovalah (sau macedoromân, aromân / armân, schipetar etc.) a conservat (în „ruinele lingvistice“ ca de-o Sarmisegetusă de azi) un tezaur lexico-morfo-sintactic valah, demn de toată atenţia cercetătorilor-lingvişti (ce nu s-au pus, au refuzat, ori refuză a se pune în slujba lingvisticii dictate de capitalele imperiilor, dar care n-au luptat suficient şi încă refuză lupta cu scursorile imperiilor de tip stalinisto-paukeristo-lingvistice etc.): «Poetul Victor Enache este una din stelele armâneşti de pe cerul nostru armânesc; şi el nu cântă altceva decât dragostea adevărată, pentru neamul lui, pentru părinţi, rădăcini, tradiţie [...]» (p. 3) / «Poetlu Victor Enache easti una di tuti steali armîneşţă di pi ţerlu a nostru armînescu; ş-el nu căntă ti ţiva altu dicăt maşi ti vrearea cătră vreari, cătră fară, părinţă, zărţina, tradiţii [...]» (p. 6); nu comentăm nici dacă „înainte-cuvântătoarea“ se referă la tradiţia pelasgă > valahă potrivit căreia la naşterea cuiva (inclusiv a lui Victor Enache) se-aprinde pe cer o stea, într-al zenit-nadirului arc de privelişte platonian-fiinţială, nici dacă s-o fi referit cumva la aserţiunea benedetto-croceană potrivit căreia talentul / geniul poeţilor stă-n capacitatea lor de a surprinde / „fixa“, ori „de a arhitectura“ cosmicul („nu comicul“); «Scrise cu litere de aur în armâneşte, în graiul nostru străbun, Victor Enache scrie în amintirea a două femei, prima muma (bunica) Nasta care l-a învăţat să vorbească graiul şi dada (mama), nemţoaica de vorbea, de cânta armâneşte ca un înger.» (p. 3) / «Victor Enache scrie tu aduţeari aminti a dauă mul’ieri: prota muma Nasta, cari lu anviţă să azburască, şi ali dadi, „neamţa“, ţi zbura şi cînta armîneaşti ca un anghil.» (p. 6); şi aici refuzăm să aducem discuţia despre neverosimilul aserţiunii potrivit căreia o nemţoaică ar fi putut să-şi însuşească valaha dialectal-macedoneană încât să poată „cânta ca un înger“ nici dacă Germania ar fi furnizat celor nouă ceruri cogaionice, desigur, cea mai mare densitate de îngeri pe kilo-metru pătrat (căci nu în căsătoriile mixte stă buboiul pierderii conştiinţei naţionale, ci tocmai în necultivarea limbii matern-valahe prin şcoală ca liant întru marea unitate a Poporului Pelasg > Valah, ca liant întru Marea Unitate Naţională a Valahimii); «Victor Enache este poetul care prin publicaţiile sale [şase cărţi publicate] ne pune stelele-n palmă şi prin poeziile şi cântecele sale ne dăruieşte frumuseţea vieţii; el este un poet liric, aşa cum cu poeziile lui mi-a adus aminte de felul în care cântă în poeziile sale marele trubadur al României Mihai Eminescu.» (p. 5) / «Victor Enache easti poet cari pit a lui 6 publicaţi cărţă nă li da pi palmi tuti stealili – puizi şi căntiţi, şi pit iali să ni spuni muşuteţli a banal’ei; el easti un poet liric, asi cu puiziili a lui îñi aduţi tu minti, puiziili cum cănta şi marli trubadur ali Românie Mihail Eminescu» (p. 6); nici de această dată nu stăruim în a zice vreun cuvânt despre apropierea vanghea-mihanj-steryu-ică dintre Eminescu şi Enache, apropiere ce n-ar fi decât într-un catalog şcolar, pentru că numele lor de familie au aceeaşi iniţială, E-, dar ce ne facem cu cele vreo 400 de anotimpuri ce-i despart, sau cu-mpingerea cosmic-spaţială a anilor lumină de pe-acest segment temporal dintre „marele trubadur al României“ şi „marele trubadur contemporan al Macedoniei din Dacia Nord-Dunăreană, partea României (mai exact spus din Tibissiara > Timişoara, „Mica Vienă de Banat“), nu a Republicii Moldova etc.“; şi din finalul „cuvâtului înainte“, nu putem trece cu pupila dilatată la maximum, ca majoritatea pisicilor / mârtanilor de pe acoperişul iernos al poeziei valahe de azi, fără să reţinem şi drăgălaşa urare a importantei poete Vanghea-Mihanj Steryu: «În numele meu şi al Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Macedonia îi urez mult succes, viaţă lungă şi cât mai multe opere...» (p. 5) / «Dit numa-a mea şi di la SSAAM îl’i uram multi suxesi, bană lungă şi operi...» (p. 8).
Revenind mai către miezul textelor lirice semnate de Victor Enache în volumul Dor (2013), evidenţiem şi cele „certificate“ prin prezentarea de pe copertă – „faţa a patra“ –, de către prof. univ. dr. Vasile Frăţilă: «Înzestrat cu darul poeziei, Victor Enache scrie în graiul străbunilor săi, în aromână, dar şi în româna literară. Idiomul în care-şi compune versurile, deşi dispersat în toate statele din Balcani, dar şi în România, este înţeles de toate comunităţile aromâneşti, cu toate că aromânii învaţă în şcolile de stat din toate ţările în care vieţuiesc alte limbi decât cea pe care au deprins-o de la părinţii lor. Liric prin excelenţă, poetul abordează temele tradiţionale ale literaturii aromâne: dragostea de neam, nostalgia după locurile de baştină ale străbunilor săi, dragostea pentru limba ameninţată cu pieirea, iubirea faţă de fiinţele cele mai scumpe: mama, bunica, partenera de viaţă [...]. Nu lipseşte din poezia sa nici sentimentul iubirii creştine. Dor (călător de la matcă la izvor) vine în continuarea altor volume (Di vreari, Frăndză di zbor armânesc sau Puizii mintiti) cu care Victor Enache a îmbogăţit literatura aromână scrisă în România.».
Dacă Victor Enache – ce nu mai poate fi considerat „un poet tânăr“ întrucât arată că are pe umeri vreo unsprezece „cincinale“ –, dacă Victor Enache – contemporanul lui Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Grigore Vieru ş. a. – nu se mai poate descotorosi de eticheta de „poet dialectal“ (macedoromân din spaţiul valahofon), având şi o remarcabilă, interesantă activitate de redactor-şef (de câţiva ani buni), al revistei Chicuta di harauă / Picătura de bucurie (editată de Asociaţia Culturală Cârlibaba), revistă în care a conservat şi câteva „monumente“ de limbă pelasgă > valahă (pentru care am toate motivele să-l stimez dinspre cercetătorul fenomenului lingvistic-dialectal din aria geografic-valahofonă), dacă Victor Enache se mulţumeşte a fi considerat (nicidecum Mihai[l] Eminescu, după cum zice Vanghea-Mihanj Steryu – supra – ci, mai degrabă) ca reprezentativ pentru versificări în dialectul macedonean-valah (din Dacia Sud-Dunăreană) aşa cum s-a statornicit a fi fiind pentru stihuiri în dialectul bănăţean-valah (din Dacia Nord-Dunăreană) poetul Victor Vlad Delamarina (1870 – 1896), contemporanul lui Eminescu, dacă poetul Victor Enache „nu ştie“, ori „ştie, şi refuză a recunoaşte“ că dintotdeauna dialectalul autor de compuneri cadenţate (în picioare-troheu / iambi, ori nu) nu are decât o spoială regional-mediocră, îmburuienată, a limbii materne – în cazul de faţă a limbii pelasge > valahe –, evident, toate acestea nu-l împiedică pe cronicarul de faţă (ce are sub lentilă, întru „radiografiere“, volumul Dor – călător de la matcă la izvor, de Victor Enache) să lase la o parte influenţele (unor „lecturi“) eminesciene, coşbuciene etc., din câteva texte spre a sublinia că autorul este „un talent întru romanţă născut, nu făcut“ (Şi-n versul meu rămâne scris / Că viaţa-i trecătoare, nu? / Fantasmă, fără nume-n vis, / Mereu fermecătoare, tu ! – «Nu ştiu cine eşti», p. 11; E poate ce simţim doar împreună, / Când singuri suntem uneori / Şi când de dincolo de nori, / Întregul univers în noi răsună ! – «Iubirea mea», p. 13; Păpuşa care mă privea / Şi o priveam pentru întâia dată, / În ochii ei parc-ascundea ceva, / Deşi privirea-i era fără pată –«Seară de iarnă-primăvară», p. 17; Tu, doar tu / Îmi dai melancolia / Din care, uneori, / Se naşte poezia – «Tu», p. 78; etc.), că dorul auctorial se structurează în două cicluri de poezii, nu întâmplător, ci simbolic botezate, Matca (pp. 9 – 40) şi Izvor / Izvur (pp. 41 – 110).
În ciclul Matca, eroul / eul liric – după o Mărturisire (p. 10) ca din „vecinătate de haiku-autohton-valah“, însă cu o uimitoare frecvenţă „anonimă“ / „anonimizatoare“ întâlnit(ă) pe carpetele valahe din întregul spaţiu al Daciei: „Reală / Sau idee, / Eu te iubesc, / Femeie“ – îşi ţine sufletul / „liric-respiraţia“ în sfera de sentimente-ciorchin-de-albine din jurul mătcii-iubire, deopotrivă, „laică“ / „profană“ (Îmi voi plăti iubirea cu Argint ! / Strălucitor şi rece, / Ca ultima idee / A visului etern de Fericire... – p. 14; Ţi-am spus: / „Priveşte cum zboară-n zare rândunele / Şi-ascultă versurile mele / Create din esenţă de santal, / Din curcubeie şi opal...“ – / Eşti liberă ca ele ! – «Blestemul setei legendare», p. 15; Hai să fugim în cer, / Unde nu-i / Decât un anotimp... – p. 17; etc.) şi „christianică“ / „mesianică“ (Faţă desenată – / Madon-adevărată: / Aş vrea să exist / Cu numele Christ. // S-alung din drumul tău / Toţi fariseii... – «Vis de muritor», p. 28; Un semn ne desparte, / Albul de noroi. / Lumina aceasta de Paşte / E parte din noi. – «Veniţi, luaţi Lumină !», p. 38; etc.).
În secundul ciclu, Izvor / Izvur, egal ca număr de pagini de „caligrafii lirice“ cu cele din Dor, dar lăsând „impresia de dublu“ pentru că are texte „paralele“, în pelasga > valaha contemporană literară şi în pelasga > valaha dialectal-macedoneană / armână, problematica, temele / „motivele“ sunt tot cele din ciclul anterior, însă cu alte „unghiuri de fugă poematică“, ori cu nuanţe „constelate“, sau cu „arhaic pitoresc lexico-gramatical“, căci matca se aşază chiar pe izvor-ul poeziei enachiene: «Trandafiri pentru tine / Am adus astă seară. / Ca dragostea ta, / În zori, să nu moară.» / «Trandafi ti tini / Aduşi tora searî. / Ca vrearea a tauî / Tu alba va moarî.» (Trandafiri pentru tine / Trandafi ti tini, p. 94 / 95); «Să mă pierd aş vrea, / În ochii tăi, iubita mea. / Să-mi fie-odihna dulce chin, / Albastru senin...» / «S-mi cher voi vrută, / Tu ocl’iu a tăl dârută. / S-îñi hibâ maslu licşor, / Sirin nior...» (Albastru senin / Sirin nior, p. 84 / 85); «Maica Tereza şi măicuţa mă-nvăţară / Că tot ce-i bun nu poa’ să piară: / Ca-n ochii de copil, cerul senin, / Ca matca-n care apele tot vin.» / «Dada Tereza ş-dada mi-nviţarâ / C-aţeali buni nu va chearâ: / Căt cilimeañl’i ar tu ocl’i sirin / Şi apili, tu-a lor cupañi yin.» (Maica Tereza şi măicuţa mea / Sirin nior, p. 44 / 45); etc.
Ajunsă – pe valea versurilor – la izvor, matca textelor lui Victor Enache, mai mult ca sigur, îşi îndreptă zborul peste veridic-autenticele reliefuri ale magnificei noastre poezii pelasge > valahe – antice, evmezice, moderne şi contemporane –, cu „vectorizare“ / „(a)ţintire“ într-unul dintre cele „douăsprezece everesturi“ ale orizontului cunoaşterii noastre metaforice: Sfântul Valaho-Dac, Niceta Remesianu (aprox. 340 – 416 d. H.; e autorul imnului întregii Creştinătăţi, Te, Deum, Laudamus..., din orizontul anului 370 d. H.), Sfântul Valaho-Dac, Ioan Cassian (aprox. 29 februarie 360 – 23 iulie 435; e autor al celebrelor Convorbiri duhovniceşti / Conlationes Sanctorum Patrum, I – XXIV, scrise în anul 429 d. H., unde se află şi două poeme de înaltă vibraţie estetică pe tema copilăriei, a părinţilor: în Convorbirea I – „Mai marea cauză a dorinţelor noastre..“ şi în Convorbirea II „Se află pe pământul naşterii noastre...“), Aethicus Donares / Dunăreanu (aprox. 421 – 500 d. H.; e autorul poemului Alexandru Macedon la muntele Chelion, transmis prin celebra sa Cosmografie – ce arată că-i primul european ce descoperă America şi face ocolul lumii cu 1057 de ani înaintea lui Magellan, Cosmografie scrisă în orizontul anului 466 d. H.), Neagoe Basarab (aprox. 1459 – 1522, autorul celebrelor Învăţături către fiul Theodosie, unde sunt câteva rugăciuni-„capodopere“, între care şi Rugăciune pentru ridicarea armelor, ori memorabil-umaniste stihuri / poeme elegiace), Dimitrie Bârilă / Dosoftei (1624 – 1693, cel ce face, în 1673, Psaltirea în versuri, fiind şi autorul originalului Psalm – cunoscut filologilor sub indicativul 132-A), Dimitrie Cantemir (1673 – 1723, autorul şi al câtorva admirabile poeme inserate în geniala-i Istorie ieroglifică, scrisă între anii 1703 – 1705), Mihai Eminescu (1850 – 1889), Tudor Arghezi (1880 – 1967), Lucian Blaga (1895 – 1961), George Bacovia (1881 – 1957), Nichita Stănescu (1933 – 1983) şi Marin Sorescu (1936 – 1996).
(27 făurar, 2014, la Piramida Extraplată de Tibissiara > Timişoara)
_________________
* Victor Enache, Dor (călător de la matcă la izvor), Timişoara, Editura Waldpress (ISBN 978–606–614–086–7), 2013 (pagini A-5: 112).