Deci, Doamne, nu ne mai albeşti,
Ne laşi păcate la vedere
În loc să le mai troieneşti,
Aşa păcatul nu mai piere.
Rămâne ţurţure în suflet
Din sângele care mai curge,
Se clatină paşii în umblet,
La rugăciuni nu se recurge.
E viaţa ca o lumânare,
Se naşte Domnul an de an,
Iar noi murim ca fiecare
Cu zilele trăite-n van.
Zâmbim trăind copilăria
În amintiri de neuitat,
Când ne trăgeam toţi cu târlia
Pe derdeluşul îngheţat.
Ardeau obrajii ca tăciunii,
Uitam de casă şi de stele,
Făceau şi fulgii pe nebunii
De îi simţeam până la piele.
În ochi ne lumina zăpada,
Ne încălzeam bătând din mâini
Şi Ciprian cânta “Balada”,
Pe coş ieşea abur de pâini.
Când s-a născut Iisus n-a nins,
Era doar ger, ca şi acum
Şi poate, Domnul, dinadins
Aşa ne-ntoarce de pe drum.
Că rătăcim ca nişte chiori
Şi ne ferim unul de altul,
Trăim s-agonisim comori
Şi nu mai ştim de PreaÎnaltul.
Să ne întoarcem cuvioşi
Către credinţa cea creştină,
Când ne-am născut eram frumoşi
Şi peste tot era lumină.
Venită de la Cel cu Har
În liniştea fără de patimi,
Din cer ar cade fulgii iar,
Dar până jos ei se fac lacrimi.