(Lia Ruse, Cuvinte de dor, Ed. Trend, Pitești, 2014)*
Într-un secol agitat în care predomină interesul, egoismul, pragmaticul,răul, versurile Liei Ruse reprezintă o deschidere către frumos şi adevăr, o invitaţie la relaxare.
Abordând monologul şi descrierea, creează cu farmec un sensibil univers în care strălucirea interioară în stare pură se transfigurează, iar proiecţia atinge scara cosmică : Lia Ruse vibrează de emoţie, se deschide în câteva teme, - iubirea, natura, timpul, tradiţia,- învăluite în fuiorul nostalgiei.
Fascinată, admiră natura în planuri mari, atrasă de forme de relief, de anotimpuri, cărora le descoperă vraja ``rătăcind``, simte cu voluptate cum ``duduia gerul, sclipind sub nori mototoliţi``, soarbe cu nesaţ frigul : ``Alergam după himere şi ne era de-ajuns``(Februarie între oglinzi).
Timpul îi pare îngheţat în linişte, vede artizanul ger modelând dantela zăpezii, ea însăşi bate metafore în războiul vremii, sfâşiată de tăcere : Hipnotizante-n iarna înflorită / Ninsori tihnite lin leagănă tăceri…``(Se sfâşie tăcerea).
Primăvara este salutată prin apariţia babelor ``Cele nouă doamne``surprinse prin atributele caracteristice legate de miracolul anotimpului, ``fie că naşte lacrimi curate``, ``fie că-şi plimbă silabele în salbă``, alunecând pe lumină şi vânt ``din zarea argintie ``, presărând mărţişoare, risipind ceaţă, revărsând ``argint şi aur``. ( Cele nouă doamne).
Ii simte pulsul prin toţi porii, se contopeşte cu mirosul, culoarea şi sunetul elementelor vegetale. E greu de spus care anotimp o subjugă, pentru că autoarea se extaziază ca un copil crescut în miezul fiecăruia. Verbul care i se poate atribui este ``a simţi``.
Universul estival îi oferă ``fructe răcoroase ``, ``umbre limpezite``, ``Sunetul din merii risipiţi în August``…``Pe-un fior de frunze uşor legănat``…(Gândul luminează).
Ceva mitic pluteşte în atmosfera în care eul se pierde, curge în cântecul naturii, amintind de versurile scrise de Lucian Blaga sau Nicolae Labiş.
Toamna vine gradat ``Cu gând de umbră plumbuind grădina`` păstrează ``frunzişul
sonor``, ``livada mlădie``, marcând locurile… ``pâlpâind grămezi de frunze se ivesc``.
Lia Ruse are simţul esteticului dezvoltat în metafore ce sugerează coloristica autumnală –cuvântul ``pâlpâind``- are efect vizual ce reliefează simfonia de culori;… epitetul plastic ``scămoasă e lumina`` accentuează atmosfera liniştită ( Septembrie coboară).
În general, predomină personificarea însoţită de melancolie : ``Şi soarelui îi cresc genele prea lungi/ Cum scurtează ziua treptat, alt cuţit/ Frunzele se clatină, Tu ştii,... ca atunci… / Umbrele-au făcut picioare şi au fugit``… ( Tu ştii).
Orice amănunt al decorului evocă o clipă de iubire.
Delicată, sfioasă, zâmbind amintirilor, atinge tema iubirii prin confesiune: ``Venirea ta
mi-a-mpodobit privirea cu raze arzătoare``… ( Să nu pleci).
Schiţează peisajul din câteva linii de vegetal în care predomină liniştea luminii ``În amurgul de floare`` În care firele ierbii râd, iar ``Anotimpul curge ca o miere lină``.Flacăra în sânge`` stăruitoare, atrasă de vârtejul miraculos al frumosului Eros devine irezistibilă: ``Pământul se roteşte... ameţesc uşor/ În visul muzical şi înfloritor… (Iubire în culori).
Sentimentul iubirii este pur, dispersat în măreţia naturii : ``Văpaie uşoară``,…`` simfonie şoptită``,… ``vis ceresc``,... ``trăire divină``…(Vis ceresc).
Dragostea se naşte inopinat, se consumă platonic, sub surâs şi sfială : ``Chipul pe care îl cunosc /Are fiori ce ard în privire / Nimeni nu ştie cum prinde în suflet / Dorul pripit crescând în neştire.. Deodată o sfântă atingere intră în joc pornit/ Aprinde lumina / Un vis, poveste , flori, iubire divină![...] (Deodată)
Alteori comunicarea se pierde în aşteptare şi dor : (Au aburit cuvintele, Lacrimă curată).
Starea erotică se intensifică sub eflorescenţa primăverii, priviri şi gânduri se pierd în verde, aude ``Tăceri clădind lumină``, trăieşte clipa în care ``Sufletul înfloreşte într-un poem de iubire`` (Poem de iubire).
Cochetează fericită, vara devenindu-i complice :``Prinde-mi o floare, vară-n părul brun/ [...] ´`Am prins iubirea făr` sa vreau. M-adun``…(Arc de ceas)
Coboară în timp sau se deplasează în spaţiu, păstrând nota subiectivă a confesiunii lirico-meditative.
Aceeaşi emoţie, acelaşi univers mirific, aceeaşi intensitate în ``Suntem împreună``, ``Tandre lumini ``,``Ne pierdem``.
Ce oferă lirica autoarei? O pledoarie pentru dragoste, o deschidere spre natură, o trăire a ritmurilor cosmice, o meditaţie asupra ireversibilităţii timpului.
Da. Cu timpul implacabil se conjugă nostalgia iubirii. Timpul şi iar timpul în poezia Liei Ruse devine obsedant. Ireversibilitatea lui e o certitudine : Alunecăm în timpul continuu luminat Si vremea e cu cântul pe umăr tremurând…( Au aburit cuvintele).
Contracarează: ``Răstorn o amintire peste timp, Parcă-mi revine armonia-n fugă`` (Zboară timpul) sau se cufundă în jocul acestuia ca în atmosfera de poveste ( În palma amintirii).
Lucidă, îi simte efectul : ``Timpul magic ne-nchide În ornice rotitoare``, ``Taina creşte``.
Percepe un moment al eternităţii în care va despleti ``tăcerea peste zare``alături de fiinţa iubită ; iar ascensiunea pe Scara virtuţilor``se va produce concomitent (Vor trece...).
``Timpul sonor`` apare însoţit de umbre reci, zdrenţuite uşor :``. Fixând pe gând vise-ngălbenite``. O nostalgie punctată de ornicul cu clipe ``neliniştite``duce la comuniunea cu cei dispăruţi.: ``Înfiorate de dor se-mpleticeau lăsându-şi fantezia în vremea cu spice``... (Înfiorate umbre).
O similară nostalgie o trăieşte în sărbătorile Crăciunului sau în sărbătorile pascale : (Naşterea Sfântă, Noaptea Învierii).
Reversul îl aduce Matilda cu privire inocentă şi râsul cristalin. (Îngeraşului Matilda).
Migălosul Cronos şlefuieşte minunile vegetale, trece la fapte concrete, priveşte cum se ``coace trandafirul``, amestecă ``aromele-n grădină``, naşte lumină ``din galben polen``. Tema centrală a timpului este abordată cu sensibilitate într-o dispoziţie meditativă furnizându-i graţioase versuri : ``În ornic foşnesc secundele``, (Vis ceresc) sau ``Timpul macină zilele frumoase/ Acoperind trecutul cu voalul amintirii`` (Plutire).
Universul ``de acasă`` este creionat de un timp moral, în care evocarea tradiţiilor devine amplă, duioasă, sub pana memoriei afective : ``Ies chipuri dragi din nebulozitate… Boabe de rouă se-agaţă de pleoape``… (De Sfintele Paşti).
Din aceeaşi linie se desprind portretele : grava imagine a lui Eminescu, Măritul Domn al poeziei româneşti, jucăuşa figură a Emiliei, emblematica prezenţă a poetului Octavian Goga, blânda lumină a mamei, așezată într-un poem superb, în care tensiunea interioară e ascunsă cu discreţie în dor şi farmec: ``Inima-mi, ceas curgător pleacă-n trecut/ Să te găsească - aşa - cum te ştia`` (Mama)
Ceea ce o atrage ca un magnet este creaţia. Eul se extaziază la gândul că –Poezia guvernează viaţa, cultura, filozofia, prin seducţia cuvântului aşezat în vers şi strofe : ``Vibrează poezia în viaţa socială/ Prin vise şi speranţe, iluzii de iubire`` ( E ziua mondială a poeziei).
Sentimentul continuităţii al originii dezvăluit ``Limba Română``confirmă poziţia autoarei faţă de valorile naţionale.
Regimul preferat rămâne construcţia metaforei care îmbracă ideea, conduce spre ``ars poetica``.
Frumoasă este transfigurarea anxietăţii produsă de certitudinea secundelor care se derulează pe mosor: ``Dorul picură pe dedesubtul frunţii, / -Imensa roată iar disimulează-``. În plenitudinea trăită de fiorul artei: ``Tandră, clipa se prinde-n poezie, Ritmuri râd în sânge, tremură o floare…`` (Frig îmbătrânit).
Introspecţia amplifică viziunea poetei, versul devine prelungit ecou al unei stări afective din care transpar sensibilitatea, regretul, armonia, melancolia. Este de remarcat perseverenţa în şlefuirea imaginii poetice folosind de cele mai multe ori incantaţia versului.
Lirica Liei Ruse permite o detaşare într-un univers în care descoperim satisfacţia estetică, reveria şi neliniştea transpuse în formule originale.
*Notă: Lansarea cărții a avut loc, la Montréal, în data de 8 noiembrie 2014, sub auspiciile Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec (ASLRQ)