Logica timpului
Mă bucur că mi –au spus unii
Că am cinci anişori,
Pentru că şi sufletul are vârsta lui
Şi n-aş putea răbda să mi se spună
Că am 60, 80 sau o sută de ani !
Plus că, dacă ai cinci ani
Mai poţi să creşti,
Dar la 60, 80 sau o sută
Fără oprire rugineşti !
Am zâmbit când am aflat câţi ani imi dau,
Pentru că o fetiţă de cinci anişori
E mai sexy decât o mamaie de o sută !
Aşa că, omule,
Înainte de a-mi spune cum sunt,
Gândeşte-te că s-ar putea
Ca mie să îmi placă mult de tot
Vorba ta
Emisă fără cap !
Munca
Povara ta de zi cu zi,
Preschimbă-o-ntr-o plăcere
Şi-aşa mereu vei răsări
Fără nicio durere !
Munceşte mult şi cu talent,
Pe brânci, cu implicare,
Presară lin, dar curgător
Seminţe de iertare.
Căci dragostea e un război,
Cu bune şi cu rele –
N-ai voie să dai înapoi,
Renunţă la a cere.
Eşti firav, slab, dezorientat,
Umil, fără avere,
Prea bun de te-ai fi arătat
Te-aş pierde din vedere !
Aşa cum eşti, iobag sau domn,
Eşti om şi ai o chemare –
Chemarea ta e să iubeşti
Cu 10 la purtare !
Punct şi de la capăt
Doresc, gândesc, ochesc,
O limită-mi face cu ochiul.
„Nu, nu vei reuşi, eşti atât de departe...”
Pare a-mi spune ea.
Degetele-mi strigă de durere, ochii-mi scapără,
Învolburatul suflet nu cedează
Morţii la ţărmul limitei.
Izbânda! ... şi gândul se varsă în realitate.
Trec o graniţă...
Apare alta, mai mare, mai tăioasă, mai puternică,
Încordarea se amplifică, dar sufletul e încă tânăr.
Mă întreb de ce jocul acesta continuă ?!
Limitele trec, în faţa ta apar noi obstacole.
Ca într-un infinit al razelor pieirii,
Fără să ştii, în cursa de a stinge cu râvnă ambiţiile firii,
Fiinţa ţi-a alunecat în prăpastie
De prea mult alergat.
Învaţă
(prima lecţie)
Să asculţi,
Să preţuieşti,
Să munceşti,
Să taci,
Să iubeşti,
Să dăruieşti,
Să citeşti.
Învaţă !