Roni CĂCIULARU
O CARTE BUNĂ: „MAIMUŢELE DINCOLO DE AMINTIRI” DE IVAN LUNGU
Cartea mult apreciatului jurnalist Ivan Lungu, „Maimuţele de dincolo de amintiri”, este de fapt cartea unui scriitor de autentic talent. Autorul ne apare aici ca un bun povestitor, preferând, ca mai tot jurnalistul, genul scurt, dar expresiv, convingător, concludent. De fapt, cartea este un fel de jurnal după memorie, în care cele trei maimuţe-simbol pentru „nu aud, nu văd, nu spun nimic”, care-şi făceau de cap în timpuri de dictatură, îl urmăresc pe autor, mereu, în subtext. Acum ele, aceste „maimuţe”, rămân un fel de bibelou delicat şi, pentru unii, grotesc, dar dincolo de ele, din spatele lor, apar umbre, fapte, viaţă tumultuoasă, tristeţi, ba chiar şi bucurii şi nostalgii ascunse.
Din spatele amintirilor, ca o negaţie ardentă a anomaliilor dintr-o lume trecută, apare mărturia de conştiinţă a unui om cinstit, care nu poate trece sub tăcere ceea ce avea şi are de spus. Ivan Lungu, în cartea sa autobiografică recent apărută într-o nouă ediţie, depune mărturie, aduce dovezi concrete, fapte de viaţă trăită, demască şi acuză, evaluând, zâmbind, iubind şi lăsând cale liberă, dar discretă, câte unei lacrimi aproape nevăzute, încărcate de semnificaţii. Avem de a face aici cu un om pozitiv, care, în esenţă, se radiografiază pe sine însuşi (şi nu numai) cu decenţă, bucuros de frumuseţea vieţii, dezgustat de josnicia ei. Un personaj al timpurilor noastre.
Dialogul dintre interioritate şi exterioritate, dintre „eu” şi lumea prin care trec (sau, mai corect: am trecut), dintre subiectiv şi obiectiv, determină în o ţinută morală de bună calitate, din care derivă şi un mod de exprimare simplu, firesc, autentic, omenesc şi atractiv. Măsura lucrurilor, echilibrul afectiv, descrierea adevărată şi sinceră a faptelor (a unor fapte semnificative!), onestitatea descrierilor, te fac să simţi că cel ce-ţi „vorbeşte” este un om serios şi agreabil, care merită să fie ascultat. Avem în obiectivul atenţiei noastre o carte bună şi interesantă, o carte despre bucuriile anilor tineri, despre viaţă şi moarte, despre evoluţia unui tânăr harnic şi dotat, ca şi despre dezamăgiri (mai mult sugerate) inerente unui astfel de erou, mai ales dacă este şi evreu. Sau, uneori, tocmai de asta. Vorbim, totodată, despre o carte cu puternice pagini de viaţă – printre altele, şi cele privind prigoana nazistă, o carte despre crime ale antisemitismului, ca şi despre solidaritatea unor creştini cu evreii aflaţi în primejdii de neconceput.
Apropo de astfel de aspecte descrise în carte, aş aminti, de exemplu, noaptea rebeliunii legionare, văzută de copilul care este azi scriitorul şi ziaristul Ivan Lungu. Mă gândesc, vizavi de faptele descrise în carte, câtă teamă trebuie să fi încercat copilul acela, cu inimioara cât un purice, auzind zvonul de dinainte cu o seară, că evreii urmau să fie duşi cu forţa la Bug (în Transnistria). Zvonul era însă nimic, pe lângă realitate. Noaptea, legionarii au aprins un rug şi au anunţat că-i vor arde de vii pe evrei. Acolo şi atunci. „Pe stradă, notează autorul, era o gălăgie cumplită. Mai mulţi vecini români, unguri, şvabi au venit să ne apere”. Urmarea a fost că evreii, de data asta, au fost salvaţi.
Emoţionant este şi gestul făcut de vecinii creştini, prieteni ai familiei Lang (adică Lungu) de a-l ascunde pe micul nostru „erou”, în pivniţa casei din grădina casei lor. Tatăl este arestat de legionari. Familia a fost ţinută sub arme, cu mâinile ridicate. A urmat, apoi, după aceste episoade, pregătirea a trei valize (una mai mică... pentru copil!) care conţineau strictul necesar. Teama din fiecare noapte de a fi luaţi „pe sus” şi duşi cine ştie unde era mai mult decât mistuitoare... „Şi cu groaza asta am trăit – ne spune autorul - până în vara lui '44, când, după 23 August am respirat uşuraţi. Cinstit să fiu, pentru noi, această dată a însemnat eliberarea”.
În cartea despre care vorbim, de fapt, un jurnal rememorativ cu evocări schiţate iscusit şi cu talent, implicându-se din plin arta reportajului, întâlnim starea evreului, a unuia (sau a unora) în România aşa-zis comunistă... evreul capabil, cu calităţi reale, dornic de a se afirma, harnic, muncitor, util... evreul care nu a fost, mai întâi, în opoziţie cu regimul, cu ocârmuirea. Evreul care a fost mai întâi cultivat de orânduirea social-politică şi care apoi a fost. Impins. Dat la o parte. Vândut. Nu totul este spus direct, dar nici nu era cazul, căci noi toţi am trăit acea lume, o ştim, o resimţim mereu, iar „dincolo de amintiri” mai stăruie un gust de dezamăgire, de amăreală, chiar de dezgust. Cartea ne relevă totuşi cum se produce respingerea, avortul, nerecunoştinţa regimului, antisemitismul. Puternice, deosebit de concludente, sunt paginile care descriu anchetarea autorului la Securitate. Sunt fapte care te fac să înţelegi mai bine, că un popor întreg, dar poate mai mult un evreu, trebuia să ţină seama cu stricteţe de jocul nebun al maimuţelor şi maimuţoilor... Abordarea subiectelor din carte este deschisă, cu curaj, cu onestitate, cu sinceritatea omului care are de arătat adevărul unei vieţi, adevărul vieţilor similare cu a sa, atât de frecvente în lumea noastră cea de toate zilele.
„Jurnalul lui Ivan Lungu”, alcătuit din amintiri scrise literar, este un produs de conştiinţă şi afecţiune bine temperată. Nu vorbim aici de un catalog al faptelor şi gândurilor zilnice, ci de o creaţie beletristică ce se poate compara cu fotografia artistică, obiectivul memoriei selectând atent faptele, din perspectiva unui Ivan Lungu de acum şi de aici, alegând anumite unghiuri de redare, care dau relevanţă materiei prime, semnificaţie şi chiar valoare estetică.
Cartea se citeşte repede şi cu plăcere. Arta povestirii are aici un ton echilibrat, luminos, iar concizia şi puterea de sugestie, ca şi expresivitatea situaţiilor redate, au darul să atragă la lectură, să te implice în trăirile profund omeneşti ale autorului şi ale familiei sale. Stilul este limpede, agreabil, fără sofisticări şi fără dorinţa de a pudra unele zbârcituri ale realităţilor trăite. Figurile de stil – câte sunt -, ca şi descrierile, sunt scrise cu reţinere şi măsură, neaccentuat, dând astfel posibilitatea cititorului să coopereze - atât cât este necesar – cu scriitorul, receptorul devenind „coautor”. Consider că şi aceasta este una din cheile succesului scrierii lui Ivan lungu.
Cartea cu titlul „Maimuţele dincolo de amintiri” alcătueşte un caleidoscop cu secvenţe de viaţă, autorul împlicând, la amintitul stil specific lui, memorialistic şi de reporter, şi ritmul şi percutanţa cinematografică. Primim spre lectură, în aces mod, un anume fel de „jurnal”, emoţionant şi plin de viaţă, învăluit fiind parcă într-o lumină fără impurităţi, o lumină ca de miere sub razele de soare al unei după-amiezei de toamnă târzie...
Recunosc că am citat din textul cărţii cu oarecare zgârcenie (deşi am fost tentat de mai mult), dar aria tematică (o viaţă de om, o viaţă de evreu în România şi aici) este largă şi cu felurite nuanţe, acordurile acestea armonizându-se între ele. Nu mi-am permis, deci, să le dizloc. Numai în context fiecare parte are valoarea ei reală. Îi las cititorului plăcerea de a se bucura, prin urmare, de o carte pe care eu o cred bună.
Din câte se aude, ediţia de faţă este deja epuizată. Ceea ce ar trebui să determine un nou act editorial din partea lui Ivan Lungu. Iar dacă nu vom avea o nouă ediţie, cine ştie? – poate ne vom bucura de o nouă carte a aceluiaşi talentat autor.
Roni CĂCIULARU
Haifa, Israel
Ianuarie 2013