LACRIMILE LUI MOŞ CRĂCIUN
Printre ramuri se strecoară
Fulgii cu miros de ger,
Pe zăpadă-o sănioară
Lunecă pe şini de fier.
Patru reni cu coarne late
O trag iute prin nămeţi,
Moş Crăciun pe-o bancă şade
Şi-i îndeamnă: „Hai, băieţi!”
Se întind renii în hamuri,
Clopoţei de aur sun’,
Se văd căpuşoare-n geamuri:
- Vine, vine Moş Crăciun!
Ies copiii-n grabă-afară
Şi se-apropie sfioşi;
Moşul gâfâind coboară:
- Văd că sunteţi sănătoşi!
Ei se-opresc, nu-şi vin în fire,
Se foiesc şi nu răspund;
Două lacrimi de iubire
Ochii moşului ascund ...
DATINĂ
În amurgul liniştit,
Trei copii au poposit
La geamul dinspre şosea,
Pe cojoace plini de nea.
Unul are-un bici la el,
Altul are-un clopoţel,
Cel de-al treilea, mai dihai,
Ţine-n mână un buhai.
De mers greu, înfierbântaţi,
La obraji îmbujoraţi,
Îşi trag sufletul, apoi
Strigă într-un glas: „Hăi, hăi!
Şi încep un pluguşor
Despre-al Daciei popor,
Despre bădia Traian
Şi urări de Noul An.
Stau la geam, după perdea
Şi-i ascult, iar mama mea
Pregăteşte trei pitaci,
Nişte nuci şi trei colaci.
BĂTRÂNUL PĂDURAR
Pe sub poale de pădure
Merge-un moş cu barba albă,
Paşii lui pe-ntinsuri pure
Lasă urme ca o salbă.
Ciorile, ca nişte semne
Răspândite-s pe zăpadă;
Moşul duce-un braţ de lemne,
Parcă-i scos dintr-o baladă!
Urlă lupii. Nu se teme!
Simte gerul cum îl taie,
Ştie că-n puţină vreme
Va avea cald în odaie.
Pe umăr c-o puşcă veche,
La brâu şi-a înfipt securea,
Are cuşma pe-o ureche,
Iar în inimă ... pădurea!
DATINI
Un vuiet satul străbate:
Anul Nou la uşă bate!
Clopoţeii sună-n geamuri,
Flori sticloase-mbracă ramuri.
Vin căiuţii cu fanfara,
Urşilor cântă vioara,
Un mascat urât, cu plete,
Sperie băieţi şi fete.
Lemnele trosnesc în sobe,
Se-aud fluiere şi tobe,
Pluguşoarele răsună,
Satu-i plin de voie bună!
Să deschidem poarta mare,
Chiar de-i vânt şi e ninsoare,
Să lăsăm capra să joace
Şi moşnegii în cojoace!
SEARA DE AJUN
C-un surâs în colţul gurii
Vine blândul Moş Crăciun,
Iar în marginea pădurii
Balta-i îngheţată tun!
Vântul se învârte roată,
Fulgii în grămezi se pun,
Luna-n nouri înrămată,
Balta-i îngheţată tun!
Pruncii se grăbesc s-apuce
Câte-un dar şi versuri spun,
Moşul sacul greu îşi duce,
Balta-i îngheţată tun!
Ceru-ncet se limpezeşte,
Stele ard într-un alun,
Un luceafăr licăreşte,
Balta-i îngheţată tun!
PROMISIUNE
Omul cu căciula spartă
A bătut la noi în poartă:
- Daţi-mi drumul în ogradă,
Eu sunt omul de zăpadă!
Cât o fi iarna să ţină,
Voi sta paznic în grădină,
Mai târziu, în primăvară,
Când se va-ncălzi pe-afară,
M-oi topi în soare sfânt
Şi-oi pătrunde în pământ.
Iar apoi, o rădăcină
Mă va bea, de sete plină.
Şi-am să mă strecor pe-un vrej,
Preschimbat în boule de neige!
PREFERINŢĂ
Primul fulg, cam temător,
Slobozit de-un tânăr nor,
Privea speriat în jos
Spre pământul somnoros.
„Unde să m-aşez?” gândea,
„Pe un ram ? Pe o surcea?”
Deodată, printre vii,
Vede-o ceată de copii.
- „Ăsta zic şi eu noroc!”
Şi s-a aşezat pe loc,
Cu un aer juvenil,
Pe nasul unui copil!
GARANŢII
De şi-ar pune în picioare
Piţigoii opincuţe
Iarna, cizme sau ghetuţe,
Ar mai sta ei pe crenguţe ?
De şi-ar pune şi paltoane,
Flanele cu fermoare,
Căciuli groase şi fulare,
Ar putea ei să mai zboare ?
Dacă piţigoii-n ramuri
N-ar cânta cu bucurie,
Cine-mi garantează mie
Că e iarnă pe câmpie ?
PRIMA ZĂPADĂ
Astăzi a-ngheţat pământul
Şi-au venit în goană norii,
Apoi s-a oprit şi vântul,
S-a oprit şi roata morii.
Şi în foşnet de mătase,
În totală armonie,
Au căzut din cer pe case
Bucăţele de hârtie.
Şi-au căzut şi în ogradă,
Şi-n livadă, şi-n grădină;
Şoriceii ies să vadă
Dacă nu-i cumva smântână.
Unul ia o bucăţică,
Dar pe dată se topeşte;
Ceilalţi tremură de frică,
Ce se-ntâmplă îi uimeşte!
Deodată ciripeşte
Un sticlete pus pe sfadă:
- Fraţilor, îi lămureşte,
Asta e ... prima zăpadă!