Mã sfãrâm piatrã
şi mã fac pulbere
mã contopesc cu ţãrâna
din inima pãmântului
şi iar mã transform
în petec de cer
sãrut în fiece zi
rãsãritul
înfãşurat în mantia zorilor
ce adunã lumina în spic
sã fie maramã florilor
de iasomie şi liliac
din plânsul tãcerii
cu care strig
în palmele bãtãtorite
de atâta rãbdare
strâng o lacrimã
ca o rugãciune
spusã în genunchi
zilei de mâine
când
viaţa şi moartea
sunt daruri.