Luminile au înnoptat încet
Ţâşnesc, din boltă, izvoare de ger,
Peste omăt un amnar violet
Aprinde diamantele ce pier.
Pârtiile fug desperecheate
Pe roata ceasului cu clipe pale,
Sub paşi pocnesc pietre-ngheţate
Ce pot luci –deşi- sunt ireale.
În rugă, smerite frunţi se-nclină…
Dorul scânteind aprinde-o stea
Sclipind de frumuseţe şi lumină
Pe-o rază furată din privirea mea…
Vâslesc prin timp şi,..suntem împreună,
Clipa mă ţine-n braţe-n acest vis,
O, fuge sângele şi se adună
Într-un ritm nebănuit de nedescris.
Extatic străluceşte, peste iarnă,
Luna-n dulci lumini de reverie.
Năluci, pe pârtie, răstoarnă
Candoarea noastră…E o beţie!