*Lucia Bibarṭ: Șuviṭe şi irişi, Editura “Noul Scrib”, Arad, 2013, 68 p.
O poezie sinceră, mai precis nevinovată, plină de candoare, ȋn genul liricii feminine memorabile, scrie poeta Lucia Bibarṭ, bibliotecară din Arad.
După trei volume de proză pentru copii, “Zȋna pădurii”, 1988, “Sirena Surena”, 1999 şi “Noduleṭ”, 2001, i-a apărut în 2013 prima carte de versuri pentru cei mari, “Șuviṭe şi irişi”*.
Deşi, prin natura profesiei, are un contact nemijlocit cu cărṭile, poeta nu se lasă furată de gȃndurile altora, ci ȋşi croieşte cu tenacitate drumul liric, ascultȃnd de propriile gȃnduri şi sentimente, cărora le dă frȃu liber, nestingherită de ideea că altora li se pot părea uneori bizare.
Autoarea scrie cu parcimonie, spre deosebire de unii tineri care copleşesc prin şuvoiul liric ce-l astern cu prea mare generozitate pe hȃrtie.
Poeta de faṭă este uşor romantică, extaziată de prea-bunul şi prea-frumosul ce stăpȃneşte natura umană.
Lucia Bibarṭ scrie o discretă şi casnică poezie a dragostei, a familiei, a împlinirii şi răzbate prin ea ca firul roşu mulṭumirea, în contrast cu poezia de afrondă a altora.
Scrise ȋn vers alb, poemele, destul de scurte de altfel, sunt adesea pline de ȋnṭelepciune şi delicateṭe.
Poeta se autodefineşte astfel : « Sunt cea mai frumoasă femeie…/cȃnd plouă… » (p. 23). Păcat, am zice, că nu plouă ȋn fiecare zi…
Memorabil este poemul « Muguri de gȃnduri », croit cu multă simplitate, pe care ȋl reproducem integral : « Un gȃnd, e-o-nmugurire a minṭii, /chiar rău sau bun / un gȃnd e-o-nmugurire. //Frucutul ȋnmugururii unui gȃnd bun / e-o floare./Fructul ȋnmuguririi unui gȃnd rău / e-un ghimpe.// Fructele ȋnmuguririi mai multor gȃnduri bune / ȋmbată şi alină./ Fructele ȋnmuguririi mai multor gȃnduri rele / sfȃrtecă şi dor.// Fructele ȋnmuguririi tuturor gȃndurilor bune / e sărbătoarea minṭii ! » (p.47).
De reṭinut este şi poemul ceva mai amplu, « Lacrima », care este o ȋngemănare de izbutite metafore, dintre care redăm cȃteva :
« Lacrima- preaplinul fluid dureros-bucuros al sufletului.
Lacrima- nestemată din ochii copiilor, capcana perfid preṭiosă dintre genele femeilor,…
Lacrima - starea noastră de rȃs şi plȃns.
Lacrima – chemare de dor, ȋmplinire şi zbor, geometrie perfectă a apei.
Lacrima – dulce-sărată, picătura de ploaie a ochilor tăi…” (pp.59-61).
Poeta consideră – printr-o ȋnlănṭuire de verbe - că:
“Cuvintele stau agăṭate de fiecare parte a corpului
nostru…, iar nouă,
nu ne rămȃne decȃt să le culegem,
ȋmbinăm, construim, cioplim,pictăm, vorbim…” (p.58).
şi asta şi face, cu meşteşug şi răbdare.
Înclinăm a crede că acest prim pas liric va fi urmat de alṭii, făcuṭi mai energic şi cu mai multă ȋndrăzneală.