Fondul social european: Rute de excelenta academica in cercetarea doctorala si post-doctorala, READ. Beneficiar Academia Romana: POSDRU/159/1.5/S/137926 Workshop “Prin inter-disciplinaritate spre excelenta in cercetarea stinntifica in domeniul social”, 25 septembrie 2014, Aula Academiei Romane, ora 09:30
Credinta si Ratiune
Prof. Dr. Viorel Roman, Akademischer Rat a.D.
Universitatea din Bremen, Germania
Realitatea există pur si simplu, ea nu are nevoie de vocabular sau retorică.
Dar de când oamenii au inceput să vorbească,în urmă cu zeci de mii de ani, ei au elaborat treptat un vocabular, o retorica, un discurs cu care interpreteaza ceea ce vad, ce vor si ce cred. Misterium humanum: La inceput a fost cuvântul! Din sec. XVIII domină in Europa occidentală credința în rațiune, stiintă și tehnică, contrarea religiei si mai ales clerului romano-catolic. Un secol mai tarziu, profetul mesianic Karl Marx il inlocuieste pe Dumnezeu cu materialismul dialectic și istoric atotputernic si garantează cu acest crez un viitor comunist luminos tututora. Raiul pe pamânt! La o privire mai atenta la retorica imperialismului, globalizarii sau mai recent al integrării in Europa constatam că atât in vocabularul cît si retorica liberală, tipica creștinismului occidental, cat si in cel marxist sau neo-marxist, dupa prabusirea ideologiei Lagarului ortodoxo-comunist, regăsim wordingul si viziunile Vechiului si Noului Testament. Stiintele sociale au fost supuse teologiei si numai aparent s-au emancipat.
Misionare, imperialism, globalizare occidentala sau ortodoxa?
Care-i imperiul binelui si unde al raului?
Unde-i viitorul luminos si cum ne pazim de cel necurat?
Cine va opri dansul în jurul Vițelului de Aur si ne indrumă spre Țara Fagaduintei?
Cine reface speranta, aduce Vestea Minunata, Revolutia mondială?
Cine ne salveaza in vest si ne "mântuieste" în est?
Cine ne duce in ispită?
Cine si ce este cel Rau?
Ce este moral?
Care-i adevarul?
Din sec. 19, de la Max Weber, stim că etica protestantă, calvinistă e indisolubil legată de capitalism, mult mai mult decat stiința și tehnica. Si Werner Sombart vede clar interdependenta dintre iudaism si afaceri. Mai aproape de noi, Karl Löwith trece în revistă ideile salvatoare de la Fericitul Augustin la Marx, tranzitia de la Dumnezeu la noul credo in Progresul Atotputernic, la care se inchină ateii din zilele moastre.
Moldo-valahii, in calea tuturor răutatilor, imperiilor si religiilor au dezvoltat, dupa ce bulgarii i-au fortat in sec. 9 sa preia ierarhia greco-slavă, un vocabular ortodox, pe cand ardelenii, după unirea cu Roma, o retorica greco-catolică, occidentala. Opinia că și unirea s-a facut fortat, ca au fost distruse mânăstiri ortodoxe este falsă, pentru ca trece cu vederea ca in Sfantul Imperiul Roman (actualul occident) nu erau tolerate(!) mănăstiri contemplative de felul celor ortodoxe, făra o functie socială, utila, dar este fara doar si poate expresia sincera a unor traume. Daca asa au fost terorizati moldo-valacii de catre ierarhia greco-slava, de ce nu-ar fi avut aceiasi soarta tragică si unitii cu Roma? Pentru a intalege teroarea bulgară, avem un ex. recent. Stalin se intreaba: căte divizii are Vaticanul? ... si lichideza brutal tot ceea ce aducea a occidental, de la Biserica unita la elita intelectuală. In schimb, dupa 1989, bisericile unite nu sunt retroceate, reorientate spre Roma. Ierarhii ortodocsi, antioccidentali, activistii marxist-leninisti, agentii Moscovei nu ajung la Canal. Generozitate, aroganta sau o viziune a la long?
Dupa Machiavelli actiunile rele, brutale sa fac brusc (... ca Stalin), pe cand cele bune, lent (...ca U.E.).
Pe de alta parte teama atavica ca revine din cand in cand, Biciul lui Dumnezeu, Hoarda de Aur, Imperiul Răului de la Rasarit e usor de inteles. Plecand de la aceste considerente sa urmarim cateva momente ale coabitarii: estul si vestul, si lupta crestinilor occidentali si ortodoxo-comunisti de salvare a lumii.
Care globalizare e benefica, care nu / si cine va invinge? Binele sau Raul?
Roma sau Moscova?
Se vor reuni creștinii?
1944, rusii si anglo-saxonii se intaleg la Jalta si romanii invinsi in razboi sunt jecmăniti si fortati sa sarbatoreasca: Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus! Dupa ce-l ucid de Ion Antonescu, Ana Paucker cu ajutorul Armatei Rosii si a ilegalistilor evrei, reorienteaza cu baioneta 2.000 de biserici unite cu Roma spre Moscova si lichideaza brutal tot ce a aduce a occidental. Academia Română este dizolvata, majoritatea membrilor ei ca si ierarhii Bisericii Unite mor in puscarie. Globalizarea, panortodoxia si panslavismul in straie rosii, marxist-leniniste triumfa câteva decenii in toata lumea, pe toate planurile, dar mai ales in Lagarul protejat de o Cortina de Fier.
1964, dupa retragerea rusilor si emigrarea in masa a evreilor, Gheorghe Gheorghiu-Dej denunta vasalitatea neconditionata. Nicolae Ceausescu refuza chiar participarea la ocuparea Cehoslovaciei si vrea sa faca apoi din Bucuresti a patra Romă. Asta socheaza a treia Roma, Moscova in asa masura, ca se ajunge pe picior de razboi. Ceausescu incepe dupa 1968 volens, nolens o colaborare si cooperare cu vestul catolic. Bunastarea anilor 70 e inca in memoria colectiva a romanilor, ca si mizeria anilor 80, cand el refuza colaborarea cu crestinii occidentali si cauta salvarea la mahomedani! (Arafat, amicul său cel mai bun).
Decembrie 1989, la Timisoara, multimea scanda: Ticălosul de tiran, a fugit la Teheran!
1989, rusii si americanii se inteleg din nou, la Malta, si romanii sunt din nou invinsi: Gorbaciov si poporul rus, libertate ne-au adus!
Dupa uciderea sau linșarea lui Nicolae si Elena Ceausescu, omul providential școlit în panslavism, Ion Iliescu ajutat de 40.000 de turisti rusi, de actori si regizori profesionisti si de inevitabili revolutionari, mai ales evrei si tigani, preiau din mers privilegiile ilegalistilor lui Stalin și revine la ortodoxia celei de a treia Rome (Moscova).
1989, primul mesaj adresat natiunii de Iliescu - Ceausescu a intinat nobilile idealuri (ortodoxo)-comuniste (de la răsărit) - ii asigura trei mandate de presedinte si promovarea partidei filoruse - PMR, PCR, FSN, PDSR, PSD, USL. Fireste, el a facut parte la nivel inalt din toate aceste miscari antioccidentale si este președinte de onoare al PSD. Ca toti conducatorii orientali, de la Tokio la Bucuresti, voda, regele, secretarul general P.C.R, presedintele moldo-valah este de natura divină. Alianța dintre protestantii anglo-saxoni și pravoslavnicii 1944 și 1989 se bazează pe o veche aversiune si incompatibilitate cu Sfantul Imperiu Roman, Europa Centrala, UE, dar care este singura sansa a emanciparii românilor fără patronajul greco-slav, după cum s-a văzut la Unirea lui Mihai Viteazul la 1600, la Unirea cu Roma în 1700, la Revolutia din 1848, la Unirea Principatelor din 1859, la proclamarea Regatului in 1881, la Marea Unire din 1918, la eliberarea din Lagărul rusesc în 1989 și la aderarea la UE 2007.
Istoria ne arată că atunci când vestul este puternic, rusii sunt opriti la Nistru, in Transnistria, ca în zilele noastre. Si invers când ei revin in fortă, ca după 1945, influenta lor ajunge pana la Muntii Balcani si moldo-valahii redevin vasalii lor. De exemplu, Kiseleff moderniza Principatele pentru a le face gubernii. Programul P.C. din România era dezmembrarea tarii, ceea ce Stalin si Hitler reusesc.
Planul Valev, o reactie la Declaratia de independenta din 1964, dezmembreaza R.P.R. in gubernii. 2013, fostul deputat moldovean Andrei Safanov, rus din Transnistria, ca o reactie la protestul presedintelui Traian Basescu fata de sustinerea USL-ului de catre Vocea Rusiei, pledeaza direct pentru desfiintarea României, când, după dogma marxistă, contradictiile interne inerente lumii capitaliste, UE/NATO, vor permite. Mai nou insa Safanov, rusii, renuntă la Transilvania, care cu un cardinal si mai multi episcopi catolici, se califică mai greu ca satrapia oriental rusă. Pravoslavnicii se concentrază acuma asupra moldo-valahilor, care le sunt de la principele Cantemir la presedintele Iliescu preasupuși. Altfel le taie popa (greco-slav) limba (latina)!
Polonia si România sunt bastioane ale cordonului sanitar cu misiunea de a inpiedica invaziile rusilor.
Dar daca polonezii, cu toate ca sunt slavi, sunt romano-catolici occidentali, cu exceptia ardelenilor uniti, occidentali, moldo-valahii sunt in tabara slava, antioccidentala, ceea ce, fireste, se ia in calcul la Moscova. Sa ne reamintim ca rusi duc o lupta surda la Dunarea de Jos, ajutati de agentii lor, de la Cantemir la Iliescu pentru a avea un culoar si oameni de incredere, care sa le asigure atat legatura directa cu fratii lor, slavii, sarbii si bulgarii, cat si influenta in eterna Chestiune Orientala.
In acest context, trădătorii, cozile de topor potrivnice intereselor rusesti sunt fireste Antonescu, mai tarziu Ceausescu. Pedeapsa lor e exemplara! Pe de alta parte Mihai Viteazul, Scoala Ardeleana, pasoptistii, Cuza, regii germani, Dej au formulat de a lungul timpului un program de emancipare fara tutela ortodoxa greco-slava.
Aderarea românilor la Europa este desigur firava si mereu subminata de vecini. Dar in ciuda eșecurilor, proiectul este mereu actual. Baronii moldo-valahi, cu retorica duplicitară in UE, se simt mai in siguranta sub patronajul Moscovei.Frica de libertate, de necunoascut? Oricum paternalismul, coruptia, irationalismul administrativ turco-fanariot, in care s-au format moldo-valahii în cinci secole, nu pot fi inlaturate peste noapte. Acest fapt este cunoscut, dar UE nu practica o schimbare brutala, dar perisabila, cum a facut Stalin si fac de obicei rusii. Bineinteles ca in Europa n-ar fi ales un prim-ministru, care a plagiat un sfert din doctorat, un europarlamentar prins cu mîța in sac sau parlamentari puscariabili.
La Portile Orientului insa cultura politica si standardele etice se deosebesc de cele din vest, unde conducatorii politici n-au nimbul providential, divin, de la Bucuresti.
Ortodocsii moldo-valahi filorusi sunt sincer convinsi că ei sunt incarnarea interesului national al României, iar adversarii lor politici, trădători, cu atât mai periculosi cu cat ei cunosc adevarul, dar il ascund in interes personal, meschin. Invers, pro-vesticii vad in panslavism si panortodoxism calea pierzaniei absolute.
La sud de Dunăre romanii sunt deja in majoritate exterminati sau asimilati. A mai ramas o minoritate valahă. Dupa cum se vede integrarea in est sau vest, globalizarea, imperialismul occidental sau cel ortodox, rusesc este glorificat sau diabolizat in functie de perspective. In timp ce adeptii romantismului protocronist vor, netulburati de nimeni, un stat neinchinat, ca soarele de pe cer.
Casa Poporului si "Catedrala Mantuirii Neamului", simbolul arhitectural marețal proiectului Bizanț dupa Bizanț (a celei de-a patra Rome, la București), este inca in constructie. Viziunea globalizarii occidenale si ortodoxe, spre Roma, a doua Roma, Athos, sau a treia, Moscova, sau chiar a patra Roma, Bucuresti, fara a uita fireste nadejdea in mantuirea prin Progres a (neo)/liberalilor si (neo)/marxistilor, se deosebesc mult, dar in esenta toate se sprijina pe acelasi fundament milenar iudaico-crestin.
Daca in final, am curajul sa afirm ca aceste succinte constatari pot fi utile definirii viziunii ortodoxe a lumii si daca fortez optimismul, vocabularul si retorica Vechiului si Noului Testament sunt inca instrumente indispensabile tăierii nodului gordian al multiplelor conflicte pomenite mai sus, nu fac altceva decat sa continui acelasi discurs, desigur dintr-o cu totul alta pespectiva, dar nu prea departe de a celorlalti.
Credinta si Ratine
Mircea Eliade a demonstrat convingator nevoia oamenilor de a se orienta in viata prin diferentierea clara dintre timpul si spatiul sacru si profan. Si dupa filozoful Martin Heidegger exista doua feluri de a gandi, ambele perfect legitime, dar care nu au nimic de a face una cu alta. Una orientata spre scopul, rostul existentei, imposibil de masurat si cuantificat, dar absolut necesara si una, sa-i zicem practica, matematica, orientata spre obtinerea unor rezultate palpabile, concrete, pe care omul le poate stapani, reproduce si le poate demonstra stiintific in sensul stiintelor naturale.
Spatiul si timpul sacru sunt un domeniu al gandirii speculative orientate spre sensul, ratiunea de a fi a omului si cel profan rezervat activitatii rational concrete, cuntificabile. Sa urmarim relatia dintre credinta si ratiune de a lungul timpului. Nu numai Heidegger ne atrage atentia ca in vremea noastra in care gandirea stiintifica, cuantificabila, sa-i zicem matematica, sarbatoreste un trumf dupa altul, desigur spre binele tuturora, oamenii sunt oarecum tentati sa pierda din vedere nesesitatea de a reflectata si asupra lor insisi, pentru ca, la urma urmelor, fiecare om trebuie sa creada in ceva!
Credinta, dupa Eliade, Löwith, Ratzinger, papa Benedict XVII, este punctul de plecare a tuturor actiunilor mai mult sau mai putin cuantificabile si fara de care omul ar fi complet dezorietat in viata, intr-un timp si spatiu fara repere. Omul nu traieste numai din concret, din painea zilnica, el vrea, trebuie sa stie, dece e pe lume, cum sa-si organizeze viata si ce se alege de el dupa moarte.
Pozitivismul zilelor noastre este in contradictie flagranta cu crestinismul, pentru ca ne obliga sa ne marginim la metodologia stiintelor naturale, care fara doar si poate ne-a imbogatit cotidianul, dar prin pretentia de a ocupa si domeniul credintei, a rostului existentei, ne ingusteaza orizontul vietii.
Sa nu pierdem din vedere ca libertatea omului de a stapanii prin cercetarea metodica realitatea concreta, este precedata de credinta ca aceasta este si posibila si necesata. Dar sa ne reintoarcem la zorile umanitatii cand experientele religioase se concretizau in mituri, dupa care a urmat, dupa Ratzinger, trei forme de a le confirma sau depasi.
1. Prima forma de a depasi faza primitiva a mitului este experienta misticului, care intra in contact direct cu Absolutul si apoi cu comunitatea sa, cu cei care nu au acest har, asa ca ei se marginesc, sau mai bine zis sunt obligati in al crede pe primul si se multumeasca cu o credinta de mana a doua. In felul acesta mitul este conservat prin experienta misticului.
2. A doua forma este revolutia monoteista, a carei forma clasica o gasim in credinta Israelului unde mitul este inlaturat, denuntat ca o simpla facatura a omului si Absolutul este propagat de profetii care vorbesc in numele, la chemarea lui Dumnezeu. Vechiul, Noul Testamen si Coranul sunt textele fundamentale ale traditie monoteiste, abrahamice.
3. A treia forma este rationalismul, iluminismul, a caror radacini pornesc de la filozofii greci din antichitate. Pentru ei miturile sunt o forma de cunoastere primitiva, prestiintifica, care trebuie depasita si inlocuita cu Absolutul cunostiintelor rationale. Religia este astfel inutila, fara importanta, ea poate fi tolerata in cel mai bun caz ca un ceremonial politic al cetatii.
Ultima forma de depasire a mitului nu mai are nimic de a face cu religia, din contra, rationalismul, materialismul urmareste lichidarea formelor prestiintifice si este astazi cea mai raspandita forma de abordare a adevarului. In Franta laicismul a devenit pe aceasta cale chiar o pseudo religie de stat cu un Weltanschauung propriu. Nu este deloc exclus ca acest curent stiintific sa aibe in fata un viitor chiar mai stralucit decat cel din zilele noastre. Pretentia de absolut a cunostiintelor stiintifice isi depaseste mandatul si vrea sa ocupe tot Weltanschauung-ul, sa inlocuiasca absolutul, care se afla, dupa cum am constatat, pe un palier paralel, incompatibil cu rationalismul, iluminismul cotidian.
Sa urmarim, impreuna cu Löwith si Ratzinger, etapele istorice ale cunoasterii: orientarea magica, metafizica si cea din zilele noastre, stiintifica, modelul fiind cel, sa-i zicem matematic, din stiintele naturale, care fiecare are de a face cu o credinta si care-i sta oarecum in cale. Oamanii au renuntat azi sa caute sensul ascuns al existentei. Aceasta inclinatie a spiritului pare contemporanilor aproape o pierdere de vreme, fara sansa unui rezultat care sa merite efortul. De aceea, mai bine sa ne concentram asupra ceea ce avem concret in mana si ne putem face pe aceasta cale viata cat mai agreabila. Asa am inceput pe nesimtite sa pierden din vedere examinarea realitatii, adevarului si sa acceptam satatus-ul quo pozitivist, fara perspectiva sensului vietii. Cum s-a ajuns aici?
1. Verum est ens, existenta era adevarul. Pentru omul din antichitate si die era medievala existenta era adevarata pentru ca era a Divinitatii. Gandul, fapta din perspectiva Creatorului Suprem sunt unitare. Ce face omul este o activitate mestesugareasca mai mult sau mai putin intamplatore, perisabila si nu are nimic de a face cu adevarata cunoastere. Dupa Descartes istoria nu e stiinta. Universitatiile medievale nu se preocupau de cercetarea stiintifica.
2. Verum quia factum, adevarata cunoastere pentru noi este numai ceea ce facem singuri. Dupa Descartes, filozoful Giambattista Vico (1688-1744) schimba paradigma scolasticii, Verum est ens in Verum quia factum. Dupa Löwith si Ratzinger acesta e momentul in care apare gandirea moderna si se se termina vechea metafizica. Ei demonstreaza mai departe cum Divinitatea s-a transformat pe nesimtite in Progresul, la care ne inchinam, mai mult sau mai putin, noi astazi. Vico il urmeaza formal pe Aristotel, dupa care adevarata cunoastere este aceea a cunoasterii originii, esentei fenomenului, dar el merge mai departe si afirma ca putem afla numai adevarul pe care l-am produs noi insine. Astfel vechia egalitate dintre Adevar si Existentea este inlocuita cu Adevarul si Realitatea, pe care a produs-o omul.
Astfel preocuparea primordiala a spiritului uman nu mai e existenta ca atare, ci realitatiile produse de om. Cosmosul nu este produsul omului si in ultima instanta este de nepatrus, de aceea omul modern incepe sa se preocupe de opera sa proprie, palpabila. Daca in trecut sensul existentei era forma suprema a gandirii ea devine dintr-o data nesemnificativa si ceea era desconsiderat, istoria, pe langa matematica, devin adevaratele stiinte. Mai mult decat atata istoriea inghite si transforma mai tot imprejurul ei. Filozofia devine prin Comte, Hegel o chestiune a istoriei, teologie la fel. Nu numai economia este vazuta de Marx din punct de vedere istoric, dar ci chiar si stiintele naturale. La Darwin avem de a face cu istoria vietii. Intr-un cuvant numai ceea ce face omul era cogniscibi. El insusi devine in final un factum.
3. Verum quia faciedum, adevarul este de realizat. Tranzitia de la Verum cum factum la Verum quia faciedum este bine definita de Marx: filozofii au interpretat pana acum lumea, acum e important sa o schimbam. Adevarul nu mai consta in existenta ca atare, nici in faptele oamenilor din trecut, ci in schimbarea lumii. Si triumful istoriei asupra speculatiilor paleste in fata noii actiuni, a viitorului luminos la care trebuie sa se raporteaze acum adevarul.
La inceput, crestinismului si rationalismul, iluminismul faceau casa buna impreuna si la ascentiunea istoricismului crestinii au tinut oarecum pasul, insa curentul care vede adevarul in schimbarea lumii a dus la Razboiul Rece. Ortodocsii s-au baricadat in mesianicul Lagar comunist, iar occcidentali erau incercati si ei de cantecul de sirena al adevarului din viitorul mai bun cu ajutorul teologiei eliberarii, de aceiasi sorginta. Criza generata de implozia Lagarului ortodoxo-comunist si iluziei viitorului de aur a omului nou in est si de esecul teologiei eliberarii in vest, continua, pentru ca refacerea armoniei pierdute dintre credinta si ratiune si pe aceasta baza refacerea unitatii crestine se lasa asteptate. Atata vreme cat adevarul este de realizat in viitor, ca pana acuma, desigur in forme noi dar cu aceisi maduva, criza se va perpetua si ea in forme la fel de diverse.
Problematica credinta si religie este vasta, totusi cateva repere se pot desprinde din lucrarile pe care le-am folosit in prezentarea de mai sus, Mircea Eliade: Geschichte der religioesen Ideen. Freiburg 1978-91; Karl Löwith: Weltgeschichtliche und Heilgeschehen. Die teologischen Voraussetzungen der Geschichtsphilosophie. Stuttgart 2004; Jopseph Ratzinger: Einführung in das Christentum. Muenchen 1968 si Glaube, Wahrheit, Tolerenz. Freiburg 2003, si nu in ultimul rand Fides et Ratio, 1998, in care Fericitului papa Ioan Paul II vede in relatia dintre credinta si ratiune - subtitlul enciclicii - cele doua aripi, care permit spiritului uman sa se inalte si sa priveasca adevarul.
↧
Viorel ROMAN: Credinta si Ratiune
↧