APRECIERI DEDICATE CELOR DOUĂ POEZII ALE D-LUI ADRIAN BOTEZ:
“ONIRISM ȘI PROFETISM” + “CUM APARE POEZIA”
Fără a recurge la probabilități sau alte criterii de a evalua valoarea operei scriitorului și poetului Adrian Botez, cred că important ar fi să știm a pătrunde înspre înțelegerea scrierilor sale. Pentru asta, e nevoie de un oarecare nivel propriu de pregătire - în cultură, istorie, religie, filosofie, hermeneutică ş.a.m.d. În vers, cu atât mai mult, nu odată mi s-a întâmplat să trebuiască să repet a citi și a desface, din metaforă, frumusețea unei idei, luate din realitate şi redate spre învățătură. Această scriere a mea (să-i zicem: o simplă recenzie, la versurile de sub titlul Onirism și profetism + Cum apare poezia) este o dovadă la cele scrise mai sus. Cunoscând atât etimologia, cât și semanticavocabulelor “onirism” și “profetism”, la prima privire eşti tentat să crezi că sub acest titlu au să se alunge nişte halucinaţii de tip bahico-alcoolic, iederile unui profetism deşucheat, ce înfășoară arbuștii unei jungle, sau prăpăstii apocaliptice… Nici vorbă de așa ceva. Altele, cu mult mai luminoase, înspre adevăr și viață, sunt procedeele de stil, sculptarea în gând a unui vers, întregul arsenal al harului divin, cu care operează, în strălucita sa imaginație, poetul Adrian Botez. Am avut nevoie de timp până a înțelege, totuși, din labirintul imaginaţiei bucovineanului, născut la Gura Humorului al Bucovinei. Fiind profesor de Limba Română, domnul Adrian Botez nu se dezminte: cunoaște tare bine limba românească, dar și regionalismele limbii noastre, încât, oricând, dă impresia a fi un…ardelean!
Revenind la tema recenziei mele, mai vreau să recunosc şi aceea că autorul poemelor dă versurilor sale structura unui ”maraton de idei”, după care să te tot ții! Iar când autorul găsește potrivit a îngemăna versurile poemei în discuție, cu noile versuri, de sub titlul Cum apare poezia - s-a realizat exact ceea ce și dorea, adică o sinteză a tot ceea ce se cheamă educație, creație, responsabilitate, în final: talent hăruit pentru luminarea căilor unei vieți omeneşti, prin cultură și educație, iubire de Dumnezeu și aproapele, cel cu care conviețuiești! Dar de fapt, dl. Adrian Botez și-a statuat, cu mult timp înainte, poziția sa de om al culturii și educației sănătoase, prin ființarea revistei Contraatac, prin care și-a propus, ca obiectiv, tocmai a fi ”o revistă de educație, cultură, literatură și atitudine, pentru elevi și profesori – îndreptată
împotrivaprostului-gust, imposturii și agresiunii imoral-antiartistice”. Din acest moment, suntem pe calea cea bună, de a înțelege, în mare măsură, valoarea operei dlui. Adrian Botez. Nimic nu lasă autorul fără control și acoperire întru adevăr! Cu siguranță că și aceasta,face parte din profesiunea sa didactică: profesor la catedra de Limba Română al Colegiului Tehnic ”Gheorghe Balș”- Adjud. Dar nici pe sine însuși nu se cruță, atunci când situațiile o cer. Puțini, probabil, sunt cei care pătrund lirismul scrierilor sale, fiindcă se poate observa (de fapt, este ceva specific oamenilor de geniu), a lua asupra sa greșelile și nimicniciile, pe care niciodată nu le-a comis, dar le evidențiază, tocmai spre a le stârpi din viața publică, fără a crea neplăceri şi, nu în ultimul rând, pentru a se feri de invidii și de celelalte răutăți specifice și inerente nouă oamenilor! Astfel, de cele mai multe ori, tocmai aceste genii rare, dar binefăcătoare, ajung, îngenuncheaţi acelorași motive - martirizați, crucificați, alungați, precum Hristosul și Aminul nostru Eminescu (așa cum îi place lui Botez a-l numi pe Marele său Bucovinean!).
Mărginându-mă la acele versuri de sub titlurile Onirism și profetism şi Cum apare poezia, vom observa robustețea gândirii poetului, apoi aşezarea acesteia în haina lingvistică a verbului - bineînțeles, în stilul propriu poetului!
”Prefer să mor cu
ai mei-în același părintesc
mormânt-decât să mă
salvez într-un rece
abrupt-vitreg
necunoscut”.
***
”Dincolo de cenuși-dincolo de orice
infern-dincolo de
orice răsărit de lume-voi afla-din
nou-visul cel mai
frumos, mărul stufos înflorit al unei iubiri
iubire a
mea pentru
cineva din vis-iubire a cuiva pentru
mine cel revenit în
paradis”.
***
(Din poema ”Onirism și Profetism”)
Avem, în aceste versuri, o lirică atât de profund simțitoare, atât de încărcată în spirit patriotic şi ancorare în Neam și Familie, încât, citindu-le, le simți asemenea unei întrebări de conştiință proprie: ”Oare nu sunt și eu la fel? Oare nu TREBUIE să fiu, şi eu, la fel?!”
Experiența de-o viață, vasta cultură acumulată, îi dau autorului puterea de pătrundere în esențialele probleme ale vieții, istoriei prezente și antice, religiei dacice-ortodoxe, neobosit cercetător și hermeneut. Am putea spune, fără a greși: un om de știință, deschizător de drum unui nou curent în cultura româneasacă, în care bunul simț și morala creștină desăvârșită să domine școala și educația tinerelor generații!
Creând o parabolă, dinspre titlul poemei înspre versurile redate mai jos, vom observa că acestea devin mai puțin lirice și mai autentic sarcastic-critice! Bisturiul doctorului doare - dar
face bine, îi lecuieşte (sau, măcar îi face conştienţi de boală!) pe cei vătămaţi de vremuri şi veac!
”La acest timp – cerul,
vomită lumină – peste
cadavrul împuțit al
lumii
se aude-scorojită- doar
vocea profetului mincinos: toți o să
murim – toți o să murim- toti
o să murim...”
***
Dar nimic nu este anarhic, ba chiar am putea aminti aci despre ”efectul fluture”, care mai greu poate fi înțeles de mulți, deoarece, într-un haos care cuprinde lumea şi a tot cuprins-o, istoricește, există o perfecţiune dumnezeiască – o perfecţiune care zidește după legitățile divine, iar nu după profeţii mincinoși! Dl. Adrian Botez știe a da versului său încărcătura ştiinței, ironizând veșnicele ”sfârșituri de lume”, de care se tot sperie umanitatea! Iată ce ne spun următoarele versuri ale autorului:
”Într-o peșteră – dincolo de
autostradă – se naște
proaspătă – o
Stea”
***
Cred că se află în aceste câteva versuri cea mai exemplară metaforă prin care putem înțelege ”autostrada” - ca fiind acea cale largă a deșertăciunilor și rătăcirilor oamenilor, pe când ”dincolo de /autostradă, într-o peșteră, se naște/ proaspătă o /stea” - sugerează reînvierea noastră prin HRISTOS – STEAUA LUMII! Deci - nicidecum moartea lumii!
Autorul trebuie înțeles a fi un om de știință, de cultură, un cercetător hermeneut în ale literelor şi într-ale istorie valahe și universale. El nu face profeții, ci, documentat și pe bază de argument poetico-mitologice, reușește să surprindă cele mai dificile adevăruri - înspre care nu au mulți gânditori ai zilei chemările neostoite, spre a le pătrunde! În această ipostază, dl.
Bineînțeles, autorul nu se dezminte nici în alte direcții, cum ar fi, bunăoară, critica societății românești actuale, pe care o dorește din tot sufletul său, a fi îndreptată pe calea unei desăvârșite morale. DASCĂL ȘI POET, iată o sintagmă ce-l caracterizează și ale cărei componente, în personalitatea domniei sale, se împletesc intr-o continuă muncă de educație, într-o efervescentă creație literară! Se revolt, deseori, împotriva imposturii și a miciunii, care bântuie lumea, nu se mulțumește (sau mai bine zis, nu se împacă nicicum!) cu servilismul unora, care se zice (EI zic!) că au îngenuncheat la statuia Zeiţei Poeziei, dar talentul lor se scurge, imund, dinspre zona intereselor, și, mai puțin dinspre acele idealuri sfinte ale artelor și muzei IUBIRII FRUMOSULUI DIN VIAȚĂ! Demnă de exemplificare devine poemul ”Cum apare poezia”. Poezia nu se face oricum – sau, cum zice românul: “adunând snopuri și căpițe de ierburi uscate”! Autorul se dovedește a fi un critic colțuros, dar nu lipsit de un humor, bineințeles în stilul propriu al domniei sale! Redăm mai jos mai multe versuri din poezia amintită :
”Nu dai drumul la robinetul cu
poezie- când vrei tu: întâi
se strâng acolo în cer
sfinții – și fac o
ședință sau o consfătuire
ceva – în urma căreia se
hotărăste dacă – ținând seama că
păcătosul cutare nu mai poate dormi nici cu
îngeri nici fără îngeri – nici cu
vreun codru – nici fără codru
aproape – și în
general – s-a urât cu lumea de jos – care
lume s-a smochinit ”di tăt” – oare n-ar fi cu
cale(”ba da, Preasfinte!”)- pentru a-l mai ține
ocupat încă oleacă jos(așa vorbesc sfinții în rai – ei
înde ei – cu ”di tăt”-cu ”oleacă” și cu ”și vrei măi”)- și ca să nu
țâșnească el păcătosul – deodată în
sus- Doamne ferește!- ca un meteor stricat la
minte și montat pe invers – și având în
vedere că în rai e acum
înghesuială mare și se fac
de zor și întruna( de când se știe el
raiul rai!)- lucrări de restaurare – deci
păcătosul ăla ar trebui s-aștepte cam mult și
degeaba la poarta raiului – așa-așa-
așa – care va să zică- să se întredeschidă
oleacă poarta raiului – de către portarul de
serviciu(”unde ești sfinte
Petre?-ai auzit ce-am spus?”- ”da-da-da- am
Auzit- colega sfânt-am...da”) revin: să se
Întredeschidă poarta – ca
păcătosul ăla neurastenizat să
caște gura cât o șură – o
clipită numai - la ce-i pe aici
frumos( adică – vreau să spun- numai pe unde
nu se mută mobila cerească în
colțul opus) – iar noi...”tranc!” apoi – poarta i-o-nchidem în
nas – iar el – păcătosul făra prea mulți
creieri în
devlă – cu ochii
sticlind ca la lup – s-o ia la sănătoasa îndărăt – către
pământ – și să scrie
acolo jos – cea furat el chipurile cu ochiul aici
sus – pe când dormea
jos – buștean – așa-așa-
așa – (”e bine măi? – da-da-da – cum de
nu – Preasfinția Ta!”) drept care s-a
încheiat prezentul proces
mut(semnați măi cu raza asta de la
mine – hai toți odată”) – și
gata!
...și Poezie s-a făcut!”
***
Îmi fac “mea culpa”, pentru că am prins, deja, a cita întreaga poemă a dlui Adrian Botez - dar o găsesc atât de legată, ca morală şi prezentare a situaţiei/stării poetice actuale, încât orice trunchiere ar duce la o pierdere de unitate a temei, fapt care ar fi și mai supărător pentru mine!
Dacă unora li se pare greoaie poezia autorului, cu prea multe paranteze, cu trimiteri în vremi antice, sau zone celeste, întărindu-şi astfel argumentarea unui adevăr - în realitate, domnia sa nu face altceva decât să-şi foloseacă, la modul poetic, așa cum am mai spus, erudiția sa de om cult şi, mai cu seamă, drept pâna la sacrificiu, în credința și conștiința sa! Acesta este omul și scriitorul despre a cărui gândire și imaginație creatoare vorbim!
Revenind la poema sa, găsim, în ea, ceva atât de adânc folclorico-sapienţial, încât graiul, gândirea și umorul popular vin împreună, spre a mări înțelegera ideii. Dar, astfel, nu se pierde, ci dimpotrivă, apare la suprafață, cu tenacitate, acel sarcasm, uneori dureros, prin care se condamnă pseudo-onirismul și pseudo-profetismul unor “pârâţi” poeţi – care-şi înfig, în sufletul cititorului naiv, tentaculele viciilor nesănătoase, şi vorba autorului: ”poezie s-a făcut”, chit că nu mișcă vreo ureche de “judecător al artelor”, sau ochiul vreunui critic literar, dintre extrem de puţinii care mai operează, azi, cu criterii şi cântare drepte, întru aprecierea autenticei valori literare!
Fin observator al lumii şi Duhului uman (dar, el însuşi, fiind şi un pătrunzător analist al creaţiilor literare, în general!), dl Adrian Botez se dovedește a fi unul dintre acei critici ai artei si literaturii românești și universale, care, la modul cel mai categoric, operează în direcția restabilirii ordinii și rolului fundamental al educației și culturii, spre folosul generațiilor de tineri, de profesori si studenți, ce au să poarte, în timp și spațiu, Sfânt Stindardul Neamului și al Istoriei noastre milenare și primare! Dorim Profesorului și Poetului ADRIAN BOTEZ multă sănătate și putere de muncă, întru continuarea minunatei sale activități!
Cringila/AUSTRALIA