Sunt fericit cu faptul că exist
ca om care se zbuciumă şi speră
(ca entitate,chiar şi efemeră)
în freamătul fantastic umanist
şi nu hălăduind ca o himeră
Mă bucur că trăiesc într-un climat
propice existenţei creatoare
şi am capacitatea să mă bat
cu tot ce-ar încerca să mă doboare
Trăiesc cu sentimentul pur uman
că universul care mă conţine
şi tăinuie râvnitul meu liman
a fost creat anume pentru mine
şi că iubirea-dăruirea mea
frenetică necondiţionată
este menită pentru a putea
vicisitudinile să străbată
şi-atunci,de ce să nu fiu fericit
când existenţa mi-i atât de plină
de tot ce-am semănat şi-agonisit
cu ,vrednică,scânteia mea divină.?