Cer ostenit de ploile vărsate!…
…………………………………
Duhurile-albastre cu miros de crud,
Pustiuri de-ntuneric, le împarte.
Vineţiu văzduhul se umflă spre sud!
Cu privire rece, totu-nvăluie
Clipa asta goală ce alunecă,
Fulgerul, în trosnet, parcă stăruie
Parcă, din ce-n ce, mai mult, se întunecă.
Ploaia e pierdută într-o-nnoptare
Ropotele dese se ascultă-n silă,
Cad umbrele-n albastra disperare.
Doamne! Ascultă ruga şi ai milă.
Mugetul apei întruna aleargă
Inspăimântă lumea şi-o derutează
Potopu-ncearcă liniştea s-o şteargă,
Nu se mai ştie-i seară sau amiază?!?
Casele gem, trosnesc şi se clatină,
Ropotul scoate vuiete urâte
Rămâne zarea vastă de platină
Zilele-s atât de posomorâte!
Palidă, vremea s-a culcat pe ape,
Jaful puhoiului urlă-năbuşit,
Mătură poduri, drumuri vrea să sape
Lăsând găuri în pământul nămolit.
Prada înoată, un timp, rotitoare
Pune la-ncercare duhul pământesc
Gravă tânguire-n clipele-amare
Pe aripi de umbră-i destinul lumesc.
Arde stihia!.. Afară-i potopul,
De jur-împrejur ape deşirate…
Văzduhu-i bolnav..,apa-nghite totul?!
Abia poţi gândi la cele-ntâmplate…