Nu este om pe lumea asta să nu spună despre carte că este grea. Ia, omule, în spinare un sac cu cărți și un sac cu fân, să vezi care este mai greu! Cunosc cazuri când, șmecherașii, au ales sacul cu fân și au ajuns, cu toate astea, istorici și critici literari. Și totuși, cartea este grea.
În urmă cu câțiva ani, am participat, într-o sală a primăriei din Craiova, la o întâlnire culturală, alături de unii dintre “titanii” culturii românești, respectiv acad. Gheorghe Păun, acad. Dumitru Radu Popescu. Sub bagheta “maestrului” Florea Firan – profesor universitar doctor, directorul renumitei edituri, Scrisul Românesc, au fost invitați diferite alte personalități la un simpozion cu tema ”VIITORUL CĂRȚII”. Acești oameni, pe banii lor, pe timpul lor liber, pe nervii lor, ”SUFEREAU” de viitorul cărții.
Îmi sună în urechi și acum vorbele lui I.H. Rădulescu, care făcea un apel la intelectualitatea destul de ”subțire” atunci: ”Scrieti, băieți, numai scrieți”. Da, era puțină carte atunci, intelectualitatea era puțină. Rădulescu avea dreptate. Cartea dezgheață, cartea LUMINEAZĂ.
Iată că, acum băieții scriu cărți pe rupte. Cred că suntem campioni mondiali la scris cărți. Se scriu, se scriu, dar pentru cine? Cine le citește!?
Să nu zic, cine le cumpără, căci lumea, multă lume, își chivernisește banii pentru o pâine. Ce-i trebuie carte? Ce să facă cu ea ? De aprins focul, ori de pus capac pe o oală, găsește și fără bani.
Pe mine cartea m-a salvat din multe, multe situații. M-a învățat să citesc, m-a învățat meserie, m-a învățat să scriu cărți, dar m-a scăpat în multe situații de … »belele».
Oferind polițiștilor (care m-au prins în greșeală) câte o carte, am rămas cu permisul nesuspendat.
Și totuși, faptul care m-a determinat să “emoționez” pe hârtie acest articol, are la baza lui, la nucleul lui, tot cartea. Cartea mea, de data aceasta.
Se știe că dracu intră peste tot. Prin toate fisurile, mai ales. Intră ca apa prin crăpături. Asa se face că între mine și un … să-i zicem amic (odată), a intrat dihonia, a intrat dracu, a intrat răul, a intrat ura, dar rău de tot.
Astăzi, la o frumoasă întâlnire culturală, cartea mea ne-a tras de urechi.
”Neghiobilor”, n-a spus și s-a uitat în ochii noștri. Am lăsat capul în jos, am luat cartea și am dăruit-o prietenului. Mi-a mulțumit. Mi-a cerut autograf. Sunt acum sigur că parul cu care eram lovit, este un stâlp de susținere și că nu mă va mai lovi acum și cu stâlpul. Sunt sigur. Cartea unește. Cartea nu face rău.
Intrând de mai mult timp în viața culturală, prin peregrinările prin țară și străinătate, am cunoscut partea culturală din zonele și locurile colindate.
Mereu am comparat ce văd pe unde umblu, cu ce este în Vâlcea mea dragă. Mereu am spus că aici este multă răutate. Cunosc niște grupări culturale unde numai cultură nu se numește ceea ce fac. Sunt de o rigiditate și de un paradoxism «strălucite». De ce rigiditate? Păi, nu vei putea sta pe acolo, nu vei putea face … purici, cum se spune, deci nu poți să faci nimic, până ce nu se vor duce, o bună parte din ei, cu picioarele înainte, mirosind florile la rădăcină. Tot ce faci, tot ce întreprinzi, îți ia ei (hoți de acțiuni) și-și pun pe frunte, ca fiind a măriilor-lor. Îi bagi în casă, îți ia nevasta. Îi plimbi, le dai de mâncare, de dormit și-ți iau gâtul.
De ce paradoxism? Păi, sunt puțini, dar… mulți, sunt buni de răi, sunt miere otrăvită. Acești indivizi, ce se cred atotcunoscători, de vreo câțiva zeci de ani au tot cădelnițat cultura vâlceană după bunul lor plac. I-au dat cu busuiocul și i-au aprins o mare lumânare, căntându-i prohodul. La orice lansare de carte, la orice expoziție de pictură sculptură și de orice altă natură, la orice manifestare culturală din județ, ei au fost moț de bască, bomboană pe colivă, folosind aceleași expresii învechite, același limbaj de lemn, căruia i-au rămas fideli.
Acești ipochimeni, incapabili de transformare a gândirii lor și adaptării ei epocii moderne, au accesat și folosit banul public destinat culturii ani de zile, pe așa-zise ”evenimente culturale” lamentabile, după chipul și asemănarea lor.
Dar, iată că azi, 25 iunie, trebuie să menționez această dată, la sediul SNIHR din Rm. Vâlcea, am participat la o întâlnire culturală. Tema zilei era W. Shakespeare, dar și dicuții cu scriitorii, mai ales cu debutanții. M-am dus cu lecția ne-nvățată. Eram nepregătit. Găseam și eu acolo… ceva să fac, un material despre regele sonetelor. Nici nu am fost informat despre temă. Prietenul meu bun și consăteanul meu, Mitică Zamfira, mi-a spus doar să vin cu niște cărți și să recit 2 poezii.
Scap cum scap, de Shakespeare, dar iată că vine programul debutanților. Sărăcuții, cu toată emoția pe ei, citeau câte 2-3 poezii din caietele lor, unde au răsturnat toată trăirea momentului în care au scris.
Termină unul de recitat… câțiva „specialiști improvizați” își dădeau cu părerea. Au făcut-o așa de duios, așa de blând, încât de acea urecheală (dulce) viitorii scriitori își vor aduce aminte cu plăcere. Nu am putut să tac și am intervenit și eu. Bine-nțeles cu sfaturi delicate, în care semănam speranțe în viitoarele lor scrieri.
Nu am mai trăit așa ceva decât la Turnu Severin, unde trei oameni minunați, membrii marcanți ai Uniunii Scriitorilor din România, Ileana Roman – președinta Asociației Scriitorilor Danubieni, Florian Copcea-vicepreședinte al A.S.D, omul care are publicate peste 50 de cărți, scriitor deci, editor, prietenul meu drag, cel datorită căruia am cunoscut toată viața românească din Serbia și Basarabia, profesor Dan Salapa, scriitor, editor, jurnalist, director al Agenţiei Literare SINGUR, .
Acești oameni adună în jurul lor scriitori de tot felul, dar și debutanți. Reușesc acești minunați oameni să zmulgă din baruri, discoteci, ori de la fel de fel de ciudate întâlniri, să extragă din răul societății românești, din ce le oferă țara acum, copiii și să-i aducă la un cenaclu literar unde să discute despre poezie și nu numai.
Vin copii, debutanții cu colile de hârtie pline, ori carnețele și citesc ce au scris în ultimul timp, de la ultima întâlnire.
Asta mi-a fost și mie dat astăzi, oameni buni, să văd în Râmnicul meu, ”orașul domniei mele”, cum îi zicea Mircea cel Bătrân.
Plin de răutate… ”culturală ”, cum deseori am zis, iată că și în orașul de sub ”Sprânceana Coziei”, în Râmnicul meu, s-a găsit modalitatea în care tinerii scriitori să vină să-și prezinte creațiile.
Inima și sufletul acestei acțiuni culturale, este Mitică Zamfira.
Au participat: din partea Societății Culturale ”Anton Pann”, Nicu Cismaru – președinte, Violeta Scrociob-vicepreședinte, Paul Stănișor, Dragoș Călinescu și Gigi Poșircă, dar și consacrații Marian Pătrașcu, Ilorian Păunoiu și Mihai Sporiș. Dintre debutanți, menționez pe Mădălina Bărbulescu și Natalia Elena Călinescu, două condeie tinere care își fac loc de pe acum în literatura noastră.
Puiu Răducan
25.06.2014
Băile Olănești