Patimile lui Eugen Evu, poetul hăituit de fosta Securitate

 pentru o anonimă adresată lui Nicolae Ceauşescu

 Eugen Evu şi-a făcut publice dosarele CNSAS

Timp de două decenii, scriitorul s-a aflat în atenţia Securităţii, fiind considerat un “element cu manifestări duşmănoase la adresa orânduirii socialiste”. A fost turnat de vecini, prieteni şi colegi, însă cele mai mari probleme le-a avut după ce în 1982 i-a trimis o scrisoare anonimă lui Nicolae Ceauşescu. Scriitorul Eugen Evu va împlini curând 70 de ani, însă a reuşit prin spiritul său să-şi păstreze o bună parte din duşmanii pe care i-a strâns de-alungul anilor. A făcut-o mai ales după ce în urmă cu câţiva ani a decis să publice dosarele de urmărire primite de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, dosare care însumează aproape 500 de pagini de mărturii, înregistrate în aproape două decenii.

Bancurile din „cazier”

Eugen Evu, „fire aventurieră”, “element cu manifestări duşmănoase faţă de orânduirea socialistă din ţara noastră”, “cu relaţii suspecte cu cetăţeni străini”, potrivit caracterizărilor din notele informative, a intrat în atenţia Securităţii la începutul anilor 1970. Lucra la acea vreme ca mecanic în complexul minier din Teliuc (Hunedoara) şi frecventa Cenaclul literar. Era fiu al unui pastor penticostal şi îi plăceau prea mult bancurile de epocă.„Venind la birou, fostul angajat al întreprinderii, Eugen Evu, ne-a relatat o serie de bancuri politice la adresa Secretarului General al PCR. Bancul se referea la lipsa combustibilului lemnos şi felul cum să-l procure unele persoane. Bancul în esenţă are următorul cuprins: într-o zi Secretarul general s-a travestit şi a plecat într-un sat să vadă cum stau oamenii cu lemnele. Intrând la prima casă, la a doua etc., a văzut că oamenii nu au lemne. La capătul satului vede o căsuţă mică şi o stivă de lemne mai mare decât casa. Intrând înăuntru, familia era compusă din şapte copii şi întrebând cum reuşesc să aibă lemne, proprietarul i-a spus: când trec camioanele cu lemne din pădure familia iese şi strigă “Trăiască Ceauşescu” şi atunci încărcătorii aruncă lemnele în ei”, era denunţul înregistrat la Securitate în 1971, al unui un fost coleg.

Scrisoare către Ceauşescu

Notele informative despre Eugen Evu s-au înmulţit în următorii ani, o dată cu activitatea sa culturală intensă, mai ales că a rămas neînregimentat politic. I-au fost cenzurate mai multe poezii, i-a fost percheziţionat, în secret, apartamentul din Hunedoara şi a fost la un pas de închisoare după ce, nemulţumit de sărăcia şi mizeria în care familia sa era nevoită să trăiască, i-a trimis o “anonimă” lui Nicolae Ceauşescu. În scrisoarea din 1982, Evu se plângea de condiţiile de muncă în Hunedoara şi îi sugera prim-secretarului PCR să plece de la conducerea ţării.Timp de doi ani, a fost hăituit în anchetele securiştilor. În urma verificărilor olografice, Evu a fost silit să recunoască trimiterea scrisorii „duşmănoase, care a agitat spiritele muncitoarelor de la fabrica de încălţăminte din Hunedoara”, loc unde lucra soţia sa. Poetul le-a declarat atunci anchetatorilor că i-a scris lui Ceauşescu pe fondul unei depresii şi a nemulţumirilor personale. Securitatea nu a luat măsuri penale împotriva sa. „Nu trebuie, sub nici un motiv, să i se creeze statut sau platfomă de protestatar (disident)”, transmiteau reprezentanţii Securităţii, potrivit unuia dintre documentele CNSAS. După acest episod, poetul a continuat să se afle în atenţia organelor de stat. A fost detaşat pe un post de oţelar, în combinat, şi a intrat de mai multe ori în conflicte cu securiştii.

Prezentul sumbru al scriitorului

Eugen Evu şi-a continuat activitatea literară, iar până în prezent a publicat peste 40 de volume. Este un nume popular printre scriitorii actuali, dar scrisul nu i-a adus satisfacţii materiale. Eugen Evu trăieşte singur într-un apartament din Hunedoara, dintr-o pensie de fost angajat al combinatului. O parte din bani, cât îi mai rămân, o investeşte în publicistică. În Hunedoara, cultura pare însă un pariu pierdut din punct de vedere economic, cu atât mai mult în cazul omului care, potrivit mărturiei sale, încă se teme de vechii săi duşmani “recuperaţi” după 1989, spune el, şi de urmaşii lor. Drama sa este însă alta. Soarta oraşului fără perspective a făcut ca fiii şi fiica lui să aleagă să trăiască în alte locuri, departe de acesta. “Am nostalgia unor drepturi ale omului încălcate în propria-mi ţară, cum este dreptul fundamental la muncă, pentru a ne putea asigura existenţa noastră şi a familiilor noastre. Oameni care au făcut facultăţi bune, serioase, cum sunt fiii mei, nu au reuşit să îşi găsească de lucru ori au fost nevoiţi să se stabilească în altă ţară. E drama a milioane de români şi de aceea pot spune că am rămas cu nostalgia şi cu suferinţa ca măcar în regimul totalitarist care a fost se asigurau aceste locuri de muncă. Acum avem libertatea de a vorbi, dar nu avem libertatea de a exista materialiceşte şi cultural”, spune poetul, care păstrează cu drag o statuetă a filosofului Socrate, pe masa sa de scris.