„Addéndum” era ultim apăruta carte în format liric pe care mi-am permis a o scrie, după multe-multe renunțări și sacrificii.” Este afirmaţia adresată mie, onorantă prin sinceritatea lucidă a poetului autocercetător...Dumitru Găleşanu, despre câteva opere ale d-sale permiţîndu-mi a scrie post- faţator şi într-un volum de opinii, câteva interpretări. Itinerantul explorator, la frontierele ştiinţei, filozofiei, muzicii şi picturii, transpare în mod limpede- limpezitor, din arpegiul liric, subtitrar de autor drept “ poezie cosmologică”. ( Basarab Nicolescu ). Acelaşi exeget îl situează corect pe D. G. în cosmodernitate. Prin întregul cărţii, arhitectura, zidirea- templu, şi prin anume punerea-n pagini clepsidrică ( verticală, ci nu orizontală, ca a Ochilor!), Poetul filosof şi psiholog se vădeşte a fi în care creativitatea exprimă o personalitate puternică, cizelată de” renunţări şi chinuri”, cum spune, dar în stadiul pe care un G. Walles îl definea al Iluminării. Dumitru Găleşanu a “ pregătit” acest stadiu, activîndu-l pe Omul cogitans şi nu departe de Locas ( Vedanta), dar şi de citaţii numeroşi maeştri, de la antici, la Lao Tse, Bohr, Eckart, ori Victor Frankl. Unii sunt întrevăzuţi în acest scrutări aparent ludice, ca şi mistica Zen, Tibetani
ori Wittgenstein, D.T. Suzuki. Pleiadicii “ cunatificaţi”, rod şi rostuire reordonantă discursiv şi “ incantatoriu” – ca sumă a psihanalizei proprii, a experimentelor mentale – in extenso cel colectiv. Iată de ce „Addéndum” – cu echivalenţe engleză şi italiană ale unor distinşi filologi – ( fără discutabila “ metodă” Sorkin) – în engleză Muguraş Maria Petrescu, în italiană Celesta Popa,- este pecetluitor al seriei antecedente, probînd şi astfel autenticitatea Vocaţiei şi activismul Ei uneori fastuos, nucelar- cognitiv; prin ceea ce numim Intuition, aşadar Spirit esenţial al Cosmologiei sale : COSMO- LOGOS. Traducerile sunt complementar- fericite, prin aptitudinile filologice. Ar fi de revăzut în acest sens opere ale unor Goethe, Novalis, Freud, Jung, ... Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Blaga, Arghezi, Ion Barbu, Eliade, Cioran, Noica ş.a. Erudiţia, în opera lui Dumitru Găleşanu, nu a sufocat conspectele lirice şi nici timbrul- stilul- omul, ci l-au verticalizat ornamentic. Sacrul nu este “ muşcat” de profan, inspiraţia este spontană- instantanee- hologramică..., savoarea cuvintelor ne lasă a ne “ înfrupta” făfă a fi năboiţi de “ raţionalismul” impur al unor răzleţiţi în autocunoaştere, prin “ lucrarea în orb” a paradigmelor nihiliste, dadaiste, neo- negaţioniste. Spritul este cel ce se agită aici, întru limpezire şi claruri de vizionar. Sigur, sunt trepidaţii seismice, am zice “ furtuni electromagnetice” ...; personal nu accept “ nichitismul” discutabilului “ roşu vertical “ ( D. G. parafrazează “ Deriva spre roşu”) – subînţelegînd tezisemul unui M.N. Rusu şi altor maeştri) . Încă, cum altfel? – orice demers superior în zonele psihanalizei, riscă polemos-ul şi, una peste alta, alte şi alte contradicţii cu scop pozitiv. Poetul român este un spontan, cum am scris, al “ stării de nestare”, cu atingeri de creativism ştiinţific, fără “ măreţia frigului” stănescian – care a fost un deconstructiv, ci nu un mistic-pur. Găleşanu este înzestrat cu gândire divergentă ( v. J.P. Guilford) -, interdisciplinară, poliedrică, este un structuralist bine temperat...Cheia acestui gen ce se întemeiază prin cărţile sale, este aşa numita Imaginaţie ( superioară, prioritar necesară la un Einstein) ,- prin gradul înalt de libertate întzru verticalitate. A sacrifica, este are-sacraliza.
* Dumitru Găleşanu, „Addéndum”, Tracus Arte, 2014
