Haim (Chaim) Savitzky, decanul de vârstă al artiştilor plastici israelieni, a decedat la respectabilă etate de 107 ani. În urmă cu mai puţin de doi ani, venerabilul pictor se prezentă în faţa publicului cu o expoziţie personală în care tablourile erau rodul muncii şi inspiraţiei sale recente. Considerat iniţial pictor impresionist, nu s-a mulţumit niciodată cu un anumit stil sau o anumită tematică, combinând adesea idilismul cu arta naivă sau folcloristica, având întotdeauna grijă pentru detalii, fluiditate, mişcare, ritm, emoţie.
Interesantă este nu numai evoluţia sa ca artist, ci şi biografia lui care, pe undeva, se suprapune peste istoria recentă a Israelului. Născut în 1907 la Baranovici, localitate din Rusia Alba, Haim şi-a consumat copilăria asemeni altor copii evrei din acea vreme, la şcoală religioasă (heder) şi adolescenţa la ieşiva. Dar nu asemenea celorlalţi, el a început mai întâi să deseneze şi apoi să picteze. Rabinii i-au stimulat înclinaţia şi la doar nouă ani, viitorul pictor „realiza" pe pereţii sinagogii mari din oraş, zodiacul cu cele douăsprezece imagini, în culori calde. Mai târziu va pleca la Vilna pentru a învăţa artele frumoase.
Dar la 20 de ani, tânărul Haim emigrează ilegal şi, ajuns în Palestina mandatară îşi începe cariera ca muncitor agricol în livezile de portocali din Rehovot. Această perioadă este şi sursa lui de inspiraţie, când în tablouri apar tovarăşii săi de muncă, peisajul oriental, muzicanţi, bărbaţi la rugăciune, ceremonialul nunţii evreieşti. Perspectiva lui este originală, cu o privire caleidoscopică, în culori vibrante, specifice luminii mediteraniene. Mai târziu, pictorul va alunecă uneori discret către abstract, fără a părăsi însă figurativul.
Oamenii şi natura Israelului, obiceiurile şi tradiţiile iudaice, viaţa cotidiană într-un secol de prefaceri, dar şi scenele biblice sunt motive pe care le întâlnim frecvent în pânzele lui Savitzky. Atenţia acordată detaliilor şi echilibrul compoziţiilor demonstrează o lume interioară puternică şi calmă în acelas timp, cu o expresie lirică profundă. La o vârstă foarte onorabilă, pictorul se dovedea a fi modern şi capabil să ne surprindă în mod uluitor. Optimismul pătruns în artă să, spontaneitatea, entuziasmul, claritatea mesajului sunt probabil explicaţia longevităţii sale creatoare.