La o întâlnire culturală în minunata şi fascinanta Mărginime a Sibiului, cu cenaclul M. Eminescu de la New York, citnd un capitol din ultima carte pe care am publicat-o, „Oameni şi Viaţa mea”, unul dintre capitole începea cu: „M-am născut cu un dud în curte”.
Două mari personalităţi mi-au recomandat să renunţ la cuvântul curte. Deşi era aşezat ultimul în propoziţie, putea să se interpreteze, spuneau domniile lor, ...cur te (adică cuvântul despărţit cur şi te), şi de ce nu, că m-am născut cu dudul în cur.
Le-aş fi dat dreptate, dar m-am gândit că dacă un cuvânt există în DEX, acela poate fi folosit. Cum se numeşte împrejmuirea unei locuinţe? Nu, curte?
Multe cuvinte conţine DEX-ul, dar la fel de multe se interzic a fi folosite. Unul dintre acestea care circulă des în popor, dar este „recomandat” a nu fi folosit, sau chiar interzis, este cuvântul curvă.
Dăm fuga-n DEX, aşa cum trebuie şi iată ce ne explică ... măria sa:
„Femeie care duce o viață desfrânată. Prostituată, târfă. Om ipocrit, josnic, cutră, soție adulteră, nimfomană, om ipocrit, măsea cariată. Femeĭe depravată, maĭ ales care se oferă bărbaților pe banĭ (prostituată, cocotă). Celednică. Femeie necinstită. (curvă bătrână expr. hoț cu vechime). PROSTITUÁTĂ, cocotă, curvă, târfă, femeie de stradă, (pop. și fam.) damă, madamă, (înv. și reg.) pârțotină, telăliță, teleleică, (reg.) lele, madaranță, scorțotină, tearfă, târnoață, (prin Transilv.) bandură, bulă, (prin Bucov.) crăiță, (prin Maram.) landră, (prin Mold. și Bucov.) mișarcă, (înv.) magopață, tălaniță, femeie publică, (fam.) fleoarță, fleorțotină, șuleandră, (fig.) buleandră, pupăză, putoare, târâtură, (reg. fig.) haită, pupezoaică, terfeloagă, (Transilv. fig.) gudă, (prin Mold. fig.) ruptură, (arg.) maimuță, marcoavă, mastroacă. PROSTITUÁ,
prostituez, vb. I. Refl. și tranz. A practica sau a face pe cineva să practice prostituția. A (se) necinsti, a (se) pângări (printr-o întrebuințare nedemnă), a face să capete un aspect degradant”.
Printre explicaţiile de mai sus, găsim cuvântul om, deci şi bărbat. Adică poate fi curvă un bărbat? Păi cum să nu fie! Câte curve masculine nu sunt peste tot pământul? Politicienii nu sunt făcuţi de popor, curve, adică şi cei purtători de mondoşele!
Sunt mulţi care au în sertare acasă diplome universitare şi care semnează cu prof. univ. dr. Printre ei sunt şi multe, multe curve masculine, adică, conform Dex-ului, om ipocrit, josnic, măsea cariată, ruptură, curvă bătrână, pârţotină...etc. Tot Dex-ul ne mai spune despre curve:
„PROSTITUÁ vb. I. 1. refl. A trăi în desfrâu. 2. tr. (Rar) A sili pe cineva să practice prostituția. ♦ (Fig.) A necinsti, a degrada ceva printr-o întrebuințare nedemnă. [Pron. -tu-a, p.i. 3,6 -uează, ger. -uind, var. prostitui vb. IV. / < fr. prostituer, cf. lat. prostituere]. PROSTITUATĂ acadea, amazoană, anină, balerină, bambilici, bașoaldă, bârfă, bârzoaie, II.B.C., boarfă, bodroanță, bordeleză, borfet, borfetă, braică, bufă, bufniță, buleandră, calmant, calorifer, cameristă, captivă, cartoafă, cațaveică, chiftea, cleopă, cloambă, coardă, coardă penală, conopidă, cordache, cordeanu, cordelie, cordescu, cotarbă, curvă, curviștină, dalilă, dambilușcă, famă, farfuză, fârță, fârțoagă, femeie cu condicuță, flautistă, fleașcă, fleoarță, fleorțotină, fleștură, fliușcă, floarță, floștină, focă, frecangioaică, fufă, garidă, handră, hanțușcă, hartabă, hastură, hâță, iapă,
iavașă, jantă, jartea, Lady Mary, libarcă, libelulă, lipitoare, maimuță, marcoavă, marfă, mastroacă, mesalină, meseriașă, mordină, oafă, oarfă, pacientă, parașută, pasăre de noapte, pârjoală, penalistă, penisonară, pocnitoare, potloagă, prăjitoare, puită, pupăză, pușcătoare, putoare, răpitoare, rufă, scabie, servitoare, spălătură, spintecătură, știoaflă, ștoarfă, ștroamfă, tapeză, taxatoare, terfeloagă, tiristă, tivitoare, traseistă, țolină, țundră, veveriță, vrăbioară, zdreanță penală”.
„Desigur, cu toţii ştim ce este o curvă. Definiţia ei este una simplă. „Femeia desfrânată care se oferă bărbaţilor pe bani sau, femeia adulteră care îşi înşeală partenerul de viata. Atât şi nimic mai mult. În primul caz curva este un obiect pe care bărbaţii îl folosesc contra cost pentru satisfacerea nevoilor primare, gen foame sau sete. În cel de al doilea caz, concepția generală se reduce la femeia care seduce bărbaţii doamnelor caste şi serioase.
Le suceşte minţile, le cheltuie banii, îi îndepărtează de familie. În multe dintre situaţii această stare de fapt este adevărată. Însă sunt şi situaţii când lucrurile nu stau aşa. "Curva" este altceva decât ne grabim noi să catalogăm, aruncând cu pietrele neînţelegerii. Poate fi acea femeie care împlineşte bărbatul dezamăgit de consoarta care nu ştie, nu poate sau nu vrea să-i ofere ceea ce bărbatul aşteaptă de la partenera oficială.
Desigur, când în viaţa unui bărbat intervine o "curvă" cei mai mulţi dintre noi gândim doar la fizicul relaţiei dintre cei doi. "Curva" îi oferă în pat ceea ce nevasta nu este capabilă sau nu vrea să-i ofere din pudoare sau convingere înapoiată. Aceste aspect al chestiunii este în multe cazuri adevărat. Însă pe lângă acest aspect sunt multe alte nuanţe ale problemei care ne scapă voit din vedere”.
„Fiecare dintre jumătățile din cuplu, femei sau bărbaţi, au nevoile lor mai mult sau mai puţin morale sau nobile. Unii au nevoie de sex nelimitat şi în afara convenţionalului, alţii vor dialog elevat ce depăşeşte sfera banalităţii, mulţi alţii vor ceva în plus faţă de ceea ce au acasă: mai multă dragoste, un partener mai îngrijit, unul mai slab, unul mai inteligent, mai atent la nevoile celuilalt, fiecare simţind un gol interior ce trebuie umplut cu altceva. Cum? Printr-o altă femeie sau bărbat.
Desigur, trebuie să recunoaştem depăşind vechile dogme că nu numai bărbatul are nevoile lui şi dreptul de a avea amantă, ci şi femeia. Natura umană este comună femeii şi bărbatului şi cere satisfacerea aceloraşi necesităţi de natură fiziologica sau spirituală, numai că femeia este obişnuită să nu-şi recunoască sau să-şi inhibe propriile dorinţe acordând bărbatului mult mai multă înţelegere.
Prin urmare ”curva” feminină sau masculină nu este doar obiectul de satisfacere sexuală, aşa cum suntem tentaţi să gândim, ci poate fi acel partener aşteptat o viaţă.
Este drept că din toate timpurile problema s-a pus numai într-un singur sens: numai bărbaţii au nevoi, femeile fiind cele care trebuie să împlinească aceste nevoi. Dar dacă judecăm raţional femeia care răspunde nevoilor unui bărbat fără să fie plătită de acesta, atunci și ea la rândul ei îşi împlineşte nevoia de un partener conform idealului ei. Adică află acel corespondent în care se regăseşte.
Sunt rare situaţiile în care cei doi parteneri dintr-o relaţie oficială se potrivesc de la început, relaţia păstrând prospeţimea până la final. Realitatea a demonstrat că fără o evoluţie în acelaşi ritm a celor doi, inevitabil apar discrepanţe relaţionale acestea ducând la tensiuni şi distanţări ale partenerilor. Nevoia unei compensări se simte imediat ce se instalează singurătatea. In acest moment intervine "curva" care umple golurile lăsate de cealaltă femeie sau... bărbat.
Desigur concepţia generală despre extrarelaţii în cuplu este una denigratoare, nefăcându-se diferenţa între prostituţie şi nevoile pe care fiecare le simte în funcţie de idealul lui personal. De multe ori, deși este greu de recunoscut, o astfel de extrarelație consumată cu discreție și decență, poate salva relația oficială.
Cel ”plecat” de acasă se regăsește într-o altă relație, în felul acesta echilibrându-se și revenind acasă conștient de responsabilitatea pe care o are față de familie. Probabil aceste imagini par pure utopii, experiența cuplurilor demonstrând cu totul alte manifestări atunci când unul dintre parteneri alunecă în afara cuplului. Fiecare are partea lui de adevăr și dreptul să judece așa cum consideră de drept. Însă dacă aceste relații din afara cuplului ar fi tratate precum o terapie de cuplu, cu o anumită înțelegere și bun simț al partenerului plecat înspre un altul, multe din cupluri ar avea sanșa unei supraviețuiri mai îndelungate în timp.
Morala, dogmele religioase, conduita socială și familială din totdeauna au sugrumat nevoile survenite la nivelul cuplului. Conform acestor impuneri prefabricate orice dezamăgire legată de partener survenită în timp, trebuie inhibată și purtată cu stoicism până dincolo de frustrare.
Astfel, sintagma impusă de biserică ”până când moartea ne va despărți”, la un moment dat nu face altceva decât să unească la nivel formal. În aceste condiții se simte nevoia unei idei salvatoare. Iar rezolvarea ar fi divorțul sau o evadare discretă în afara cuplului. Cea de a doua variantă pentru cei mai mulți dintre parteneri este de neacceptat, dar între a sfărâma o familie cu copii și bunuri dobândite printr-un efort comun și a rămâne împreună acceptându-i celuilalt mici bucurii, cred că cea de a doua variantă este de preferat.
Evident, toate acestea cu condiția ca și cel căruia i se acceptă evadarea să fie suficient de rațional și reasponsabil pentru actele sale. Iar cel care rămâne acasă să învețe ceva din această experiență încercând să răspundă nevoilor partenerului.
Ideea expusă aici este una îndrăzneaţă şi total în afara normelor impuse de societate, însă dacă dorinţele secrete ar fi recunoscute cu sinceritate, mulţi dintre cei aflaţi în impas relaţional, ar considera că o mică evadare în afara cuplului ar fi benefică. În felul acesta sentimentele care au unit cuplul ar putea fi testate. Cel care pleacă spre o altă relaţie în scurt timp se va regăsi în vechea sau noua relaţie. În acest fel cele două căi pe care poate păşi i se deschid foarte limpede. Se poate întoarce sau poate păşi mai departe acolo un idealul lui se potriveşte mai bine.
Sigur că este greu să gândești așa. Când iubești nu poți concepe să acorzi libertăți de acest fel. În dragoste, egoismul impune un sentiment reciproc cu o intensitate egală, pe timp nelimitat sau atâta timp cât durează din partea unuia dintre parteneri. Când se instalează indiferența sau sentimentul se stinge, fiecare visează la o altă dragoste, dar nici unul dintre parteneri nu are curajul să recunoască sincer ce-și dorește.
Preferă o resemnare sau o conviețuire chinuitoare fără să acorde celuilalt libertatea de a alege ce-și dorește. Este greu să fii de acord cu o evadare temporară a partenerului pentru a-și limpezi sentimentele și a se regăsi pe sine. Însă dacă iubești cu adevărat, dovada cea mai concludentă prin care îi poți dovedi acest lucru, este libertatea pe care i-o poți acorda pentru a se descoperi pe sine prin tine.
Chiar dacă nu vrem să recunoaştem ştim cu toţii că fiecare are nevoie de o compensare a dezamăgirior survenite de-a lungul timpului în relaţie. Un corespondent pe măsura idealului interior al fiecăruia se găseşte cu greu şi aproape niciodată în aceeaşi persoană. De aceea ”amantul/amanta” întruchipează fiinţa care împlineşte.
Care cuvânt este mai ciudat, mai urât, mai de ruşinea lumii, curvă sau curvar? Se pare că cel feminin ar fi mai josnic. Parcă femeia curvă nu se făleşte cu acest titlu, ca bărbatul, curvar, chiar dacă josnicia le este comună.
Mai poate fi făcută o adăugire; Sunt făcute curve sau curvari femeile sau bărbaţii despre care ştie lumea că sunt curve, adică fac ce fac curvele! Mai sunt ei curve? Cine-i face curve? De ce?
Totuşi, pentru destindere...o glumă, un banc, tot de pe internet:
’’Dom' doctor, am, aşa, o nemulţumire sexuală. Nu-mi ajunge numai bărbatul meu.
- Nici o problemă, doamnă (vedeţi, doctorul îi zice doamnă. Oare, sunt ele, curvele, doamne?) s-au mai văzut cazuri. Luaţi-vă un amant.
- Păi, am.
- Şi cu bărbat şi cu amant, tot nu v-ajunge?
- Păi...nu.
- Bine, s-au mai văzut cazuri. Mai luaţi-vă un amant.
- Păi, mai am.
- Deci, cu doi amanţi şi cu bărbat…tot nu vă ajunge?
- Nu prea.
- Mda, cam ciudat! Încercaţi să vă mai luaţi un amant. - L-am luat şi tot…
- Cu trei amanţi şi un bărbat tot nu-ţi ajunge? ? ? ?
- Doctore, nu, nu-mi ajunge.
- Femeie, înseamna că eşti bolnavă !!!!!
- Păi, de-aia am venit la dvs., să-mi daţi o adeverinţă, ceva, acolo, că sunt bolnavă, căci bărbatu-meu o ţine una şi bună că sunt curvă’’.
Problema noastră românească este că s-a umplut pământul de curve. Şi de-ălea şi de-ălea. Adică, mai pe direct şi de bărbaţi şi de femei.
Un popă care minte în altarul bisericii, în faţa lui, în afara bisericii şi chiar la televizor, poate să primească definiţia ’’nobilă’’de curvă? Păi sigur că poate, fiindcă se încadrează în şablon: Este josnic, mincinos (şi minciuna se asociază cu curva), ipocrit. Dacă mai este şi curvar..., este curvă de-abinelea, adică curvă cu normă-ntreagă. Curvă masculină.
Cum se numeşte o femeie care are 4-5 divorţuri – automat şi căsătorii... oficiale?
Cum se numesc fetele de pe centurile patriei?
Cum se numesc amantele?
Cum se numesc unele ...’’dive’’, unii le zic dihănii care apar pe posturile televiziunilor în emisiuni de scandal unde-şi arată tot ce normal trebuie arătat numai bărbatului lor de acasă, prostului de-acasă?
Atât de mult ne-am prostit ca popor că abia aşteptăm să înceapă curvărăşenile mondene şi şi ... moderne, unde se adună (pe faţă) curvele să ne arate chiloţii, ţâţele şi tot harnaşamentul specific curvesc.
Nu ne mai săturăm de curvele politice, de curvele televizoristice. Asta este bogăţia românească cu care ieşim în lume: Tiganii şi curvele, fie ele şi cele politice.
Stai cu ochii pe câte-o curvă şi te uiţi la ea, dar până când, măi române flămând.
Ce facem cu curvele care s-au înmulţit mai mult decât curţile!?
29052014
Constanţa.
↧
Puiu Răducan: Curtea şi curva
↧