Unde sunteţi voi,bunilor,
Şi străbunilor,voi reperelor (modelelor)
Ce-aţi creat strălucite splendori
Dăinuind,tot mai greu de crezut
Într-o lume-a nebunilor,
Dezmăţaţilor,hahalerelor
Cotropită de-atâtea orori
Cu mankurţi ce-au uitat de trecut ?
Ce resurse veţi fi avut
Ce putere iubirea v-a dat
Ca,prin apă şi foc străbătând,
Inspiraţi, să le creşteţi în timp ?
Setea voastră de absolut
Şi cu crezul nezdruncinat
Totdeauna prezente în gând
V-au hrănit, să intraţi în Olimp
Plânge suflet,plâng iarbă şi ram,
Mă străbate un dor necuprins
Din diluviul ce-a cucerit
Arealu-mi de vis,minunat.
Dacă-n freamătul vostru vibram
Aş fi fost un erou neînvins
Aspirând şi murind fericit.
Dar aşa,singur,trist şi uitat,
Voi muri ne-mpăcat.