Editura Singur semnalează apariția noului volum de versuri intitulat ”Pe urmele pașilor mei”, având-o ca autoare pe Mihaela Mircea. Prin bunăvoința editorului Ștefan Doru Dăncuș, am putut parcurge acest volum și am privit înapoi, pe urmele pașilor autoarei, pe un drum nu de puține ori mai drept sau mai sinuos. Cartea conține o poezie a așteptărilor tăcute, a nostalgiei, un ocol printre anotimpuri și timpuri, prin natura întotdeauna aproape și evocată adesea: Eu mă petrec, tu te petreci / Şi toamna asta în curând / Ni se va pune pe umeri (pag.8, Trecere; a se vedea și pag. 53, Așteptare). O anumită doză de înțelepciune dobândită prin inimă străbate poezia Mihaelei Mircea: Printre brazii înalţi lumina se revarsă / O, câte lucruri le lăsăm pierdute! / Câţi mor cu inima de doruri arsă / Câte iubiri de minte doar ştiute. (pag. 30, Martie), alăturată uneori unei unde de speranță pe care autoarea dorește a o împărtăși: Zâmbeşte, uită, cântă, iartă… şi / Împrăştie lumină cât vei fi! (pag. 13, Să fii...). Amintiri tezaurizate între neuitate vise (vezi pag. 18, Amintirile) și o ușoară amărăciune a clipei ce trece, dar și o poezie jucăușă, sprințară, ușoară ca un fulg ori o frunză căzând a toamnei: Când zorii zilei abia mijeau / Pe sub streaşini trei păsări cântau / Noaptea deja amintiri depăna / Proaspătă roua-n grădină cădea. // Soarele arunca suliţi pe cer / Un greier obraznic şi stingher / Încă mai cântă, n-a obosit / E fericit! E fericit! (pag. 23, Zori). Se mai află între filele acestui nou volum gânduri curate îndreptate către iubiți, prieteni apropiați și părinți (De dincolo de timp, pag. 29, Peregrin, pag. 36, sau Atât de dragi, pag. 44). Iartă-mă că rime stacojii / S-au perindat prin nopţi, nenumărate / Şi că-ntr-un timp celest va trebui / Să le lăsăm. Să mergem mai departe (pag. 33, Iartă-mă) e un citat ce reflectă regretul în fața trecerii nemiloase a timpului, tristețea în scurgerea lui de neoprit: Timpul ’nalt va birui / Şi nimic nu va rămâne / Neschimbat din temelii / Sub acelaşi măreţ cer / Sângerând de-aş fi tot scapăr / O lumină pe pământ /De-ntuneric să vă apăr! (pag. 63, „O să ard”). De semnalat poezia Salcâmul (pag. 76), o parabolă ce se întinde pe mai multe strofe, dar și versuri ce par a fi de romanță de toamnă (vezi pag. 35, Tomnatic gând). Volumul Mihaelei Mircea este un mănunchi de priviri poetic întoarse înapoi deopotrivă prin timp, Pe urmele pașilor..., dar și înspre sine, alcătuind un delicat îndemn la reflecție.