George ROCA prezintă:
LA UNIVERSITATEA DIN ORADEA
A APĂRUT O REVISTĂ DE SOCIOLINGVISTICĂ
în luna martie 2014, la Oradea, a apărut primul număr al „Revistei de sociolingvistică”, sub îndrumarea d-nei lector universitar Dr. Valerica Draica. În urmă cu trei ani aceasta a înfiinţat şi a îndrumat „Cercul literar de Sociolingvistică”, al studenţilor filologi, unde aceştia au avut posibilitatea să facă dovada măiestriei lor scriitoriceşti, prezentând la şedinţele lunare articole cu o tematică diversă, la început, apoi îndreptându-se din ce în ce mai mult spre domeniul sociolingvistic.
Revista va avea o apariţie semestrială, în care studenţii de la Litere să trateze subiecte specifice de sociolingvistică, eseuri despre limba, cultura şi tradiţia românească, dar şi articole în care să fie explicate unele probleme din ortografia noastră actuală.
D-na coordonator, profesoara Valerica Draica, afirmă în articolul introductiv al revistei că „Cercul de Sociolingvistică încearcă să abordeze această disciplină nouă şi modernă, care s-a dezvoltat în secolul al XX-lea. În acest sens, activităţile noastre urmăresc să dezvolte o serie de abilităţi necesare să înregistreze şi să aprecieze relaţia dintre limbă şi societate, diversitatea sau unitatea lingvistică, determinate de anumiţi factori sociali, să diferenţieze formele de existenţă ale limbii în raport cu grupurile sociale care o folosesc, să comenteze varietăţile de exprimare a acestora şi să localizeze interlocutorul după modul de a vorbi”.
Redactorul şef, studenta, Renata Uşvat, prin articolul ei din primul număr, doreşte să prezinte anumite schimbări din noul DOOM 2: „Spre deosebire de un dicţionar obişnuit, această prezentare are şi caracter corectiv, atrăgându-se atenţia asupra formelor considerate greşite, care trebuie evitate”. Astfel, „Revista de Sociolingvistică” este o nouă apariţie în peisajul orădean universitar, cu scopul de a surprinde evoluţia dar şi statornicia limbii române într-un context continuu de internaţionalizare a limbilor.
„Avem speranţa că publicaţia noastră, timidă pentru început, coloră în întregime, chiar dacă are un cuprins redus (doar 12 pagini), se va bucura de-acum de aprecierea multor studenţi filologi, pe care îi aşteptăm cu noi articole pentru a putea edita un al doilea număr până la vară!” mai afirmă cei din conducerea redacţiei ineditei reviste.