De-atât amar de vreme prigonit
obosisem să caut,să cred şi să sper
răul înrădăcinându-se atât de adânc
era doar o iluzie să crezi că
lumea va scăpa din ghearele lui
Vitregiile Istoriei huzureau
Infernul îşi găsise pe pământ
şi locul şi menirea de a fi
atrocităţile şi sălbăticia
nu mai aveau limite
Erau vremuri de cruntă urgie
minciuna şi jaful şi ura zburdau
iubirea de ţară era o primejdie
nimeni în nimenea nu mai credea
eu nu mai ştiam încotro s-o apuc
să am o speranţă în ziua de mâine
Când,incredibil,un glob de lumină
instant,ca un fulger,în el m-a cuprins
amplificându-mi iubirea divină
Noaptea,orbirea şi moartea s-au stins.