Oameni pe care i-am cunoscut:
Întâlnirea cu omul de teatru şi epigramistul Ion Lucian.
Cine nu l-a iubit pe Ion Lucian? Mie mi-a încântat şi copilăria şi adolescenţa. Avea acea voce cu totul specială pe care nu numai că o recunoşteai dintr-un milion, dar ale cărei nuanţe ştiau să mângâie.
L-am întâlnit pe Ion Lucian în 2002, când actorul, în ciuda vârstei de 78 de ani, a venit în Canada cu piesa “Băieţii de aur” de Neil Simon. Spectacolul a fost foarte reuşit şi, după spectacol, a stat de vorbă cu publicul în foaier. Adusese cu el şi câteva volume din cartea “Steluţe cu umor”, pe care am cumpărat-o şi pe care mi-a scris o dedicaţie.
Image may be NSFW.
Clik here to view.
În 2006 am fost la Bucureşti la lansarea unui volum al meu de poezii. Prietena mea, Adelaida Mateescu, o graficiană foarte talentată, care făcuse cu ani în urmă o expoziţie de portrete ale actorilor în foaierul Teatrului de Comedie, dorea să-i ofere lui Ion Lucian tabloul înrămat cu portretul lui şi m-a rugat să o ajut să-l găsim.
Image may be NSFW.
Clik here to view.
Trebuie să spun că am fost un adevarat detectiv timp de câteva zile, dar până la urmă am aflat numărul de telefon şi l-am sunat. I-am spus că eram din Canada, că îl văzusem cu câţiva ani în urmă în spectacolul “Băieţii de aur” şi că acuma eram în Bucureşti pentru o lansare de carte şi doream nu numai să-l invit la lansare, dar şi să-i ofer, din partea unei prietene, un portret al lui.
A acceptat imediat să ne întâlnim, ne-a dat o adresă pe la Piaţa Romană şi ne-a invitat pe amândouă să mergem la el. Nu am înţeles exact dacă era casa lui, sau biroul lui, sau amândouă. În ziua şi la ora stabilită, prietena mea cu mine sunam la uşa lui. Ne-a deschis o doamnă, soţia artistului, care ne-a invitat să luăm loc şi să-l aşteptăm. După foarte puţină vreme a apărut însuşi maestrul, cu care am intrat în biroul lui. Noi eram foarte emoţionate, dar Ion Lucian, cu zâmbetul lui cuceritor de sub mustaţă, ne-a făcut imediat să ne simţim confortabil.
I-am făcut o mică introducere, după care prietena mea i-a înmânat tabloul cu portretul lui. S-a bucurat ca un copil. Doamne, ce exclamaţii de admiraţie a mai scos! L-a pus în toate poziţiile, ca să vadă unde ar fi cel mai bine de plasat. Era foarte emoţionat şi manifesta o bucurie sinceră şi plăcută la privire. După ce a pus tabloul pe birou, în faţa lui, s-a dus în altă cameră şi a venit cu 2 exemplare din cartea lui “Fantezii pe teme umoristice”. “Nu mai am decât două trei exemplare, dar vi le ofer cu mare placere”, a spus el şi ni le-a dat cu dedicaţie.
Image may be NSFW.
Clik here to view.
Image may be NSFW.
Clik here to view.
Povestindu-i despre expoziţia cu ani în urmă a Adelaidei Mateescu din foaierul Teatrului de Comedie, la care primisem ajutorul lui Mircea Şeptilici, el a propus imediat ca, la inagurarea noii săli a teatrului "Excelsior", care urma să aibă loc într-un viitor destul de apropiat, să fie organizată o expoziţie asemănătoare. A rămas că vom mai vorbi despre asta. Discuţia a alunecat apoi spre vizita lui din Canada. L-am întrebat când mai vine. Nu ştiam că avea 82 de ani împliniţi (era născut în aprilie 1924). Mi-a răspuns că ar veni cu mare plăcere, mai ales că publicul l-a primit cu urale, dar am înteles că nu prea i-a plăcut sala aleasă pentru spectacolul din 2002 şi, sincer, i-am dat dreptate.
Ne-a vorbit apoi cu mare entuziasm despre proiectul noului teatru Excelsior şi despre spectacolele pe care avea de gând să le monteze . Vorbea cu un ton nu numai entuziast, dar şi foarte cald. M-a impresionat veşnica tinereţe a acestui actor, a cărui voce i-o auzisem prima oară la emisiunile de Teatrul Radiofonic, când eram mică.
Am plecat de la el cu sufletul uşor şi vesel. Contactul cu un om generos şi bun e întotdeauna binefăcător.
Mai târziu, nefiind în Bucureşti, n-am putut organiza expoziţia visată şi teatrul s-a inaugurat fără expoziţie.
Ştirea dispariţiei lui Ion Lucian, în 2012, a venit ca un trăsnet şi m-a tulburat profund. A plecat un om în a cărui voce era copilăria şi adolescenţa mea...
Zilele trecute am revizitat cele două volume scrise de Ion Lucian şi am găsit, în poezioarele lui un umor delicat, care, aş spune eu, “muşcă din plin / dar fără venin”.
Veronica PAVEL LERNER
Canada