Gabi MOSCOVICI
IVAN LUNGU: „ASCULTÂND GERSHWIN PE COVOR”
Motto:
„Dacă vrei să trăieşti din plin, dacă vrei să ştii despre viaţă ceva mai mult decât ceea ce deja ştii, atunci trebuie să citeşti.” (Sarah Hall - scriitoare engleză)
Excepţional titlul volumului apărut pe o foarte inspirată copertă: un pian de care este sprijinit un violoncel, aflate pe un covor de mare întindere, ca un „covor fermecat", ce te duce spre zări necuprinse. E un simbol al vieţii autorului, viaţă plină de întâmplări, în cele mai neaşteptate locuri.
Cartea lui Ivan Lungu este o pură confesiune. În mai puţin de 100 de pagini, scriitorul ne face părtaşi la cele mai semnificative situaţii din viaţa sa. Este biografia unui om obişnuit şi totuşi special, o biografie care devine memorie, iar memoria devine o frumoasă poveste de viaţă. Am citit cartea într-o după amiază de sâmbătă şi în atmosfera şi liniştea casei am petrecut cu familia Lungu... o viaţă, citind despre oameni care mi-au dat şansa să mă încarc de vibraţia unei vieţi pline de surprize şi întâmplări neaşteptate.
Viaţa de zi cu zi, situaţiile bune şi rele prin care trecem, ne fac de multe ori să ne simţim osteniţi, derutaţi, însinguraţi. Şi iată că avem de multe ori norocul să apară cineva care ne întoarce spre momente frumoase din viaţă. Acest lucru a fost pentru mine cartea lui Ivan Lungu. Aici era secretul terapiei şi rezistenţei cu care m-am încărcat.
Îl cunosc pe autor din presa de limbă română din Israel şi datorită celorlalte cărţi ale sale.
Ivan Lungu s-a născut la Caransebeş în 1935. A absolvit Liceul „Ion Luca Caragiale" din Bucureşti în 1953, după care absolvă Institutul de Ştiinţe Economice "V. I. Lenin", Facultatea de Comerţ Exterior. Un timp va lucra la diferite întreprinderi de comerţ exterior.
O mare calitate a scriitorului este cunoaşterea mai multor limbi străine. Acest fapt l-a ajutat enorm în multe momente ale vieţii.
Chiar în timpul studenţiei este trimis la diferite congrese şi seminarii internaţionale. Lucrează apoi la redacţia de ştiri externe din cadrul Agerpres, apoi la România-Film. Din 1973 pleacă împreună cu familia (soţia sa şi fiica) în Israel. Şi aici lucrează la diferite instituţii şi firme de import-export. La pensionare se dedică presei de limba română, unde activează şi în prezent.
Recitesc frazele inspirate din datele de pe ultima copertă a cărţii şi îmi dau seama că am redat în câteva cuvinte... o viaţă. Mă întorc la cartea „Ascultând Gershwin pe covor". Este şi titlul unui capitol al cărţii. Autorul, împreună cu un prieten, se întâlnesc să asculte nişte discuri cu totul speciale, cu muzică simfonică, amândoi fiind mari melomani.
Scriitorul ni-l prezintă pe acest prieten, medicul stomatolog Carol Stieber (vă amintiţi, desigur, cei din generaţia mea, de frumoasa Cleo Stieber, soţia medicului, cunoscută crainică la Televiziunea română). Pornind de la povestea acestui prieten, Ivan Lungu face o divagaţie şi trece în revistă o perioadă interesantă din viaţa lor. Aceşti oameni s-au împrietenit datorită cunoaşterii limbilor străine. Lucrau amândoi ca translatori: medicul Carol Stieber traducea din şi în engleză, iar Ivan Lungu din şi în maghiară şi... în ce limbi mai era nevoie uneori. Lucrau mai mulţi translatori: Alain Herschovitz pentru franceză, Pavel Mocanu pentru poloneză şi portugheză, Sergiu Celac pentru limba rusă. La diferite congrese erau necesare traduceri simultane, ceea ce necesita o bună cunoaştere a limbilor respective şi, totodată, o concentrare maximă.
Şi iată că medicul Carol Stieber este solicitat să-l însoţească pe marele violonist Iehudi Menuhin în timpul Festivalului Internaţional „George Enescu", din anul 1958. În urma acestui eveniment, când Stieber l-a însoţit peste tot ca translator, violonistul a dorit să-i facă un dar. Astfel a primit medicul câteva discuri de mare renume, cu concerte de Beethowen şi, spre bucuria lui, un disc cu piese ale lui George Gershwin. Ca urmare, Ivan Lungu a fost invitat acasă la Stieber să asculte împreună comorile muzicale primite de la Menuhin. Şi iată-i pe amândoi, întinşi comod pe covor, cu un coniac lângă ei, ascultând cu un sentiment de religiozitate, opere celebre în interpretări celebre. Această întâmplare l-a impresionat pe scriitor în aşa măsură, încât i-a inspirat şi titlul cărţii. Găsim, însă, în carte, şi multe alte momente, perioade din viaţa sa. Demne de reţinut sunt călătoriile făcute de-a lungul anilor, cu descrieri ce dovedesc şi priceperea în a descrie locuri şi oameni, peisaje şi amintiri.
Un loc aparte îl ocupă perioada când scriitorul a aliat în Israel, împreună cu familia. De altfel familia este cu el în toate povestirile din carte. Am remarcat chiar câteva cuvinte care se repetă mereu: „soţia mea, fiica noastră ". Încă o calitate a lui Ivan Lungu : este un familist convins. Desigur că nu e numai meritul lui... Cartea este o biografie autentică şi totodată, asumarea unui destin, dovedind o cultură şi o deschidere spre viaţă. Limbajul oscilează între simplitate şi descriere complexă. Întâlnim pasaje emoţionante, unde simţămintele devin adevăratele personaje ale acestei cărţi.
În privinţa călătoriilor, vreau să accentuez că Parisul ocupă un loc de suflet în descrierile sale. Cititorii cărţilor lui Ivan Lungu îşi amintesc de „cele trei maimuţe” (una nu aude, una nu vede, una nu vorbeşte), pe care el le ştia din casa bunicilor şi pe care le-a revăzut cu emoţie pe taraba unui anticar de pe malurile Senei. Este motivul pentru care amintirile lui Ivan Lungu s-au întors cu zeci de ani în urmă şi de la care pornesc toate povestirile lui. Autorul reuşeşte să redea întâmplări adevărate despre care – după cum se exprimă el- „am povestit nişte evenimente pe care le-am trăit şi le-am pus pe hârtie (…) fără a uita că realitatea întrece cu mult imaginaţia.”
Gabi MOSCOVICI
8 februarie 2014
Haifa, Israel