Stă mai mult decât trebuie în propria groapă
pe dunga orizontului,
de la început e şarpele care se urcă-n pom,
se duce târâş prin iarba fiarelor uscată.
Sunetul clapei pianului în dezacord cu restul
mi-a spânzurat cumpăna fântânii şi ciutura,
m-a aruncat în umbra umbrelor
printre putregaiuri,
să-mi strig involuntar nemulţumirile
şi să-mi descarc sufletul
bolnav ca o vioară fără strune.