ERA UNUL
era unul - în copilăria mea (îmi amintesc
parcă ar fi - toate
acum) – unul uriaș - tocmai hăt - în
capul satului - așa cum erau probabil urieșii din
vechiul testament - și umbla prin sat – pe umăr
cu o piele de elefant – de
amurgea cerul – când ieșea el cu
pielea lui pe-afară
...se spunea că – de fapt – el avea
două piei de elefant - și că
le purta prin sat - cu
rândul – dar noi nu
cunoșteam – nu
deosebeam – în
fine...
”ce faci – băi cutare – cu pielea aia – de o tot
porți așa – prin lume?” - îl tot întreba câte unul din sat – până ce
parcă sătul de atâtea
interpelări - uriașul a dat pielea unui meșter de pe la
noi – să
facă din ea exact ce-i spunea el – în
șoaptă grăbită și fierbinte - și meșterul a zis
”da” - și a și dispărut cumva pe
undeva – cică
s-ar fi apucat de treabă - iar uriașul – bun bazat pe
meșter – s-a
închis în casă – unde va fi fiind ea – casa aia a
lui – din capul satului...
...după o vreme – meșterul a apărut pe ulița satului – cu
fel de fel de nimicuri – puse într-un coș - coșul mai
mare decât satul și decât
bărbatul – decât
toată zarea: spunea el că sunt – toate alea din
coșul lui – făcute din
pielea elefantului
și numai deodată îl văd pe uriaș apărând (de se cutemurau
ferestrele și
fulgera pe-afară) – apăruse - el
știa de unde - și îl luă la rost – tare mânios - pe
meșter: ”ce ți-am spus eu să
faci - și ce-ai făcut tu?” – și
nici una nici două: ”dă-mi pielea înapoi!”
meșterul că ”nu” – că a făcut tocmai ce i se
spusese – ”păi cum ai făcut?” – îl repezi cât colo
uriașul – ”că eu ți-am
zis să faci huse pentru ca să ferim de
intemperii
munții – unde-s măi
nenorocitule? - și ți-am mai zis să
faci ceruri de rezervă – cu toate zilele și
anii și veacurile - scrise cu lumină – toate
din pielea aia - astea
pe unde-s – neghiob afurisit? - ...dar trebuia să faci și o
strecurătoare pentru bietul
pământ – să-l strecori de tot ce se agață de el – mâlos - și-l îngreuiază și-l
întunecă – atunci când
își trece crugul lui – acolo sus - printre
stele... - și trebuia să faci din
pielea aia și o piatră
de vulcani – de care să poți ascuțì – zilnic – zimții
lunii soarelui și stelelor... - ...și doar ți-am explicat - mai cu
seamă - ca la
orbi – cum să-i faci din
pielea aceea - haină de gală lui
Dumnezeu – când merge el în
inspecție prin rai – pe asta unde-ai mai pus-o – tembelule
-... hai?”
...și - mânios foc - îl luă – îndată - de toarte pe
meșter – dar degeaba: ehei – dar și
meșterul ăsta (ne ziceam noi – privind ca la
panaramă) - de unde să mai poată el preface flecuștețele
lui de-acuma (ciorapi de lei – botnițe pentru
vânt – cușmulițe pentru
tot felul de flori de
gheață...) - ...cum să le mai poți preface toate
necazurile astea
mărunte – în tot ce-i
dăduse ordin și-i șoptise
din toată crezania înfricoșată a
sufletului său - cândva
uriașul?
...și uriașul – văzând că meșterul prăpădise bunătate de
piele de elefant - și nici nu scotea – de
nicăieri – pielea aia turbată - de tot și cu
toate stricată - și că
nici noi nu-nțelegeam să-l
sprijinim cu mărturia – a
plecat – deodată – dintre noi
furios nevoie mare
și acuma când era
furios - purta – da – purta
e-adevărat (acum i-o vedeam întâiași
oară!) - pe
umărul drept – cealaltă piele
...și ce s-a mai făcut cu meșterul și ce s-a
confecționat din
cealaltă piele de
elefant? – veți
întreba
păi – meșterul trăiește și-acum printre noi – cu
mâinile - și
încearcă – zilnic – să-și amintească – tot forfotind din
degete și din
minte și din el mai știe
ce – ca să priceapă - măcar în
parte și cât de
târziu – cât de frumos i-a descris uriașul din capul satului
ce trebuia să se arate lumii – din pielea aceea de elefant
astrologic
...iar cu cealaltă piele – cu
pielea – cum s-ar zice - de
rezervă – pe care uriașul o tot schimba cu
prima...? – firește că nu s-a făcut
nimic – pentru că s-a dovedit clar că
noi nu merităm creația – nu merităm să se creeze pentru noi – noi nu
suportăm creația - și cel mai probabil – nici nu
știm ce-i aia și cu ce se
mănâncă: atunci când ni se zice
una – noi facem
alta - și
tot așa – stricându-ne - noi înde noi - cu
vise cu tot – întru
încenușată mărunțime
probabil că stă – pe undeva – pitită într-un
locșor umbros - pe la
capul satului – întinsă pe vreo
stănoagă - undeva trebuie că e pielea aia – dar
cine știe ce se așteaptă – pentru ca uriașul s-o pună - și pe
aia – în lucru? – probabil – o altă lume decât a
noastră – mai
bine pricepătoare la piei de
elefant - și la
înaltele marafeturi din
cosmos...
...uriașul? – păi – ce știu eu – trebuie să
fie - și el – pe aici pe
undeva – dar e - și acum – se
pare - tare
supărat și nu se arată de
niciunde – supărat și pe meșter că nu s-a minunat și
nu și-a imaginat și nu și-a
încântat și
descântat în suflet spusele
lui – iar pe noi – ce mai! - dunăre de supărat e - că l-am
trădat - și că
nu i-am luat apărarea – când el – doar și numai pentru noi – visase
un vis atât de
uriaș de frumos...
***
MOARTEA CUVÂNTULUI
nesăbunința-i viermele ce roade
la temelia vieții – 'mpărăției:
ne vindem singuri capul de noroade
jertfa Golgotei scade în mânie
în loc de suflet – iar vițel de aur
pe Dumnezeu îl părăsim în schituri
ascunși ca sub poclăzi – sub mii de mituri
surzim la trilul unui mire graur
ne lunecă urechea spre ispită
încolăciți de șerpi de foc – extatici
ne zălogim ființa – bieți ostatici
la gloduroșii cai în rut - zănatici
...gura-aburește-n dimineți coclită
n-avem cuvânt – ci rumegări de vită
***
DEGRINGOLADĂ
tâmp ostenim pe-ogorul nimănui
nu ne lăsăm răgazuri de-ntrebare
și trece viața de calici haihui
tot îndesind la gratii peste zare
cartea s-a-nchis c-un trosnet de cutremur
și slovele de foc s-au stins pe ziduri:
nu Dumnezeu ne cântărește-n vremur
singuri tot meșterim la-a' noastre riduri
ne îmbătăm cu moartea regicidă
și chiuim golind de rost Potirul
ovaționăm și lepră și aspidă
tâlharu-l înălțăm – uitând martirul
...de-atâta chibzuință în osândă
chemăm în porți jivinele la pândă
***
ANTI-ORFISM
țin struna lirei încordată-ntr-una
prea încordată - și ades plesnește
tovarășă-mi iau luna-mătrăguna
și ascultăm în stei cum aur crește
o blestemată vrajă mă-ncovoaie
ardic toți aștrii pe un tril de rază
sunt demult mort și mire de strigoaie
și totuși la Cuvânt sunt pus de pază
ce-ncredere să am în nimb serafic
când alduire ți-e scuipatu-uitării?
între-arătări și gloria pierzării
zvâcnesc mulțimi larg prăfuite-n trafic
...și despre ce-aș mai scrie caligrafic
când rimele-mi se-ngroapă-n metrul safic?
***
DAMNARE
mi-am plătit călătoria spre nadir
arìpă-agonisită pe-un safir
atât de-adânc și inspirat transpir
îngeri briganzi în mine-și fac cvartir
lirică moarte invitai la valsuri
m-a-mbrățișat cu-o dragoste divină
un gigolo-al căderii oarbe-n falsuri
în piept port rană – floarea de iasmină
mucegăitu-mi râs – ecou de criptă
gheața în ochiul meu împlântă
sunt semne-ale tăcerii baladine:
ritmat mă plimb – sanchiu – din eu în mine
...mă-oprește-n stradă bunul grădinar
și – scurt – mă anexează felinar
***
CĂDERI
lividă noapte-mi zbârnâi nimicirea
îngeri de jos sunt miri celor de sus:
e-atâta înțelegere-n apus
funingini mi se lăfăie privirea
astrid melanj de juni heruvieni
interoghează viața-mi - stea caducă
peretele vorbirii se usucă
iar slovele s-au stins și prin poieni
blând inorogu-și pierde-n iarbă cornul
umbra Mariei se prefiră-n vis
iar sufletelor li s-a-nfundat hornul
la solduri s-a vândut un paradis
...dacă tu poți - zeifică femeia:
prefer să spăl pe jos Casiopeia
***
ORBIRE
sub caudine furci ne trecem viața
cu iadul mi-înfrății suflet mahmurul
martiriul târfei potolește greața
a moină îmi miroase împrejurul
o slovă pe-alta se orbește-n mine
asasinând și cartea și lumina
mă tot întreb a cui și unde-i vina
dar trăsnetul mi-a dat ce se cuvine
nu gângăvi divinele orații
nu-ți cântări nici darul nici simbria:
moștean să mori – nu mercenar prin nații
ruga n-o-nlocuie nicicând filosofia
...când nu-nțelegem cruguri de vorbire
dăm paradisul pe comoda-orbire
***
CINISM
duhnește-osândă ultim ceas al vieții
scârba de mine mă asfixiază:
am alungat din poartă orice rază
am tăiat gâtul – astăzi – dimineții
cine-o fi fost stăruitor prin veacuri
mi-a strâns în jur abisuri de blesteme
ca să le dumic – bracuri după bracuri
trei veșnicii nu mi-ar ajunge-n steme
e-atâta ură-n steaua mea lividă
și-atât amar se scurge-n răsuflare
că orice piatră-a devenit lichidă
Pompeiul lavei arde în uitare
...să râzi de mine m-ai trimis în zile
dar zeule – te mistui între file
***
URARE OMULUI
sieși dușman – omul – de mii de ani
la fel ucide și se jură
treapta-i tot scapă de sub tălpi - și ură
îi ară viața - nălucind plăvani
semănături de-otravă și leșinuri
i-au năpădit și întrerupt solia
culege-n loc de glorii numai chinuri
cumpit își bâlbâie solilocvia
de-atâtea-nfrângeri și miraje lașe
pleșuv e-ntreg destinul său zăbavnic:
i-e frică să mai vrea – dar pofta-i paznic
mereu trezit e-n stâncile golașe:
să-l lazi pe om e-o crudă ironie
dorește-i să dispară-n veșnicie
***
CÂNTAR RUPT
am tot căutat vreun înger să-mi apară
să-mi fie călăuză pân' la vară
îmbătrânii adânc în iarnă și ocară
nici vorbă de vreun fulger ori vreo scară
cine mi-a împlântat minciuna-n vise?
nu florile – nu păsări paradise
dar când eram cândva în vârf de munte
m-a fost lovit ceva în toi de frunte
de-atunci tot bântui prin grădini zănatic
ba mă chircesc – ba-mi cresc aripi pe spate
când rege filozof – când ușuratic
cântarul mi s-a rupt – la jumătate
...nici azi nu știu pe a Golgotei coastă
de sunt tâlhar – sau Crist întru năpastă
***
FRATERNĂ
am ostenit – eu prințul de gunoaie
de-atâta întrebare pe la uși
poliția lui Dumnezeu – greoaie
m-a arestat – deși purtam mănuși
m-acuzi că nu ți-am vrut vecia
mă mulțumeam cu-o floare hiacintă
dă-ți la o parte – Doamne – broderia
și-arhanghelii din colțuri nu mai mintă
sub fulgerarea vestei vesperale
descoperi-vei cancere divine
blestemu-atâtor vremuri bacanale
și-atâtea bâlbâiri elefantine
...tu Doamne și cu mine suntem frați
copii de proprii răni înspăimântați
***
NORDUL
tot către Nord mă mistuie chemarea
puzderii căi - țintă-unică-ntre ținte
misterioase-arìpi vânzolesc zarea
sub ghețuri – apa curge mai fierbinte
în frigul vânăt arde cugetarea
sporind zăpezi – văpaia crește-n suflet
sub cețuri dese de lumine-n zumzet
năluci de buze opintește zarea
din spasm agonic se deschid silabe
și unde-i întunericul deplin
desface Nordul slovele arabe
din promoroacă – Logos-ul cu spin
...e greu să mergi țintit spre miezul sorții
dar când ajungi – trăiești extazul morții
***
BALADA GENURILOR
lorderie lordereasă
hematomul de mireasă
amantlâcuri de mătasă
au căzut stele pe casă
am băut lumină grasă
din poem vorbe se varsă
stihu-i stihă dar întoarsă
pune soarele pe masă
păcata cea mai aleasă
liruind lira pe dricuri
sparg artera din nimicuri
poți să mori sau poți să picuri
închide-ți inima-n plicuri
norderind nordul agonic
dumnezeul histrionic
dau pe gât un vin armonic
tragedii cioplesc sardonic
broderie de urgie
șerpii ies din iasomie
am uitat și cum se scrie
de când dorm în trei sicrie
vidanjor de verbe oarbe
privesc viața cum mă soarbe
corbi lăutărind pe coarbe
clovnii clovnerind în hoarde
norduri norderind pe noarde
strofe leșinând pe coarde
absurzi jigărind absoarde
matrioși matrioșarde
stau călare pe posibil
fără niciun combustibil
căldurind căldări teribil
scos-am zeii la vizibil
nu mă-nghìți nu mesteca
nici nu-ți dau porția mea
trăgând raze la rindea
moartea mă aplauda
cocoșari miliardari
vând un cal pe cinci măgari
nu mă blestema-n ițari
ține-ți capu-ntre ghețari
pletele împleticite
unul naște – altul minte
toate mințile-s zbicite
de fecioare-aerisite
risipind banii-n nisipuri
cu silfide-am făcut clipuri
le-am înnobilat tertipuri
gnomii-s azi cu toții vipuri
dând pe gât un osuar
cântărind râset barbar
și femeia-n ritm binar
năzăresc prin brazi altar
***
ULTIMA THULE
bogății vii – flăcări și mii de-arome
voi clătina pe cer și-n mări de-agheazmă
corăbier din burguri teutone
unde-orice om își crește o fantasmă
sunt călătorul treaz spre-Ultima Thule
veghind să dau adâncului noi raze
printre furtuni și-ispitele din hule
eu întrevăd divinele extaze
sunt doar catarg – nevoia de busolă
privirea mea o-ngroapă spre lumină
nu am decât orbirea mea senină
și mistic foc arzând pe-o terțarolă
...să nu-mi șoptiți când fulgeră în Nord:
de mult plutesc dincolo de-orice bord