Constantin T. CIUBOTARU
DESPRE O CARTE...
De la o Ştire:
Editura Niram Art, înfiinţată la Madrid, în anul 2009, lansează un nou proiect de schimb cultural între Spania şi România. În cadrul acestui proiect, operele mai multor scriitori spanioli vor fi traduse şi publicate în România, iar numeroşi autori români vor fi prezentaţi şi publicaţi în Spania.
Astfel, patru scriitori spanioli vor fi prezenţi la Bucureşti cu ocazia prezentării operelor lor în limba română. Lansările vor avea loc la Libraria Dalles, pe 20 noiembrie şi la Muzeul Literaturii Române, pe 21 noiembrie 2013. Cei patru scriitori, Anthel Blau, Antonio Mateos Muñoz, Elimaida Vargas Paz şi Dimitra Agelopoulou, vor fi prezentaţi publicului român de Horia Barna, hispanist, traducător, editor, directorul ICR Madrid între anii 2006 - 2010 şi de Dan Caragea, critic literar, lusitanist, traducător şi editor.
La o Broderie pe marginea cărţii
Din spatele privirii, Elimaida Vargas Paz, Editura NIRAM-ART, Madrid. Traducere de Fabianni Belemuski, 2013.
Poate că la fel de interesantă ar fi metafora dacă s-ar încerca brodarea unor gânduri de „dinaintea privirii”. Dincolo de ce nu se vede concret se simte, este un univers greu de imaginat, o metaforă. Sau o sumedenie. Conştientă de vastitatea presupunerilor, autoarea ne propune o carte de poezie pe motivul declarat: „Violenţei în familie sau violenţa domestică”.
La propriu, cartea „se deschide” cu o poveste-alegorie: „Un bărbat agitat, disperat se aruncă într-o barcă şi vâsleşte spre orizont. În urma lui lasă cadavrul soţiei şi o fetiţă, fiica lui, îngrozită, traumatizată. După un timp pescarii aduc la mal ce a mai rămas din trupul asasinului devorat de păsări. Autorul propune un Ocean al morţii pentru toţi cei care iau viaţa semenilor.
Din text ţâşneşte un strigă liric. Autoarea ar dori să fugă de dictatura terorii. Îmbrăcată în somnul dat de frigul realităţilor generate de violenţa din familie, poeta ne sugerează drama miilor de femei brutalizate de bărbaţi, soţi, taţi sau fraţi. (Nu-i mai puţin adevărat că în viaţă sunt şi femei care-şi maltratează copiii, fraţiii, ba şi soţii. Asta e viaţa! După noi vinovaţii aceştia n-au gen!
Apele stătute ale resemnării devin poezie, realitatea din spatele privirii. Violenţa, iad al fricii şi îndoielii care zgârie sufletul şi castrează visele cu lacrimi nu alină vieţile oflite ale celor care nu se pot apăra. Brutalitate stupidă cel mai ades născută din ideea preconcepute, stupide că bărbatul este cel puternic, prin urmare violenţa lui nu mai trebuie să fie justificată. Ce multe idile ascunse după acestă cumplită şi stupidă părere ascund drame! „Ţi-am dat tinereţea mea cu toate iluziile şi speranţele încăpute-n crezuta dragoste a noastră. Degeaba, fiindcă ele au fost mânjite cu rugăciuni etilice, iertări simulate reproşuri închipuite de minţi bolnave, cu vini imaginare, cu palme şi tot felul de brutalităţi. Să te bucuri de infidelitatea bărbatului tău, în speranţa că scapi de violenţa lui”...
De umilinţele la care te supune! Infidelitatea să însemne izbăvire! O visată reîncarnare a femeii-pasăre din propria-i cenuşă! Un strigăt liric, cutremurător: „Violenţa umblă liberă pe străzile vieţii. Lumea din jur (asis)stă surdă la dramele pe care nu le vede. Dar şi când este martoră, de ce întoarce capul? De unde şi până când să fim robii ideilor preconcepute că bărbatul are acest drept. De unde? Cine i-a dat asta? Nădragii? Suntem o planetă surdă la drame. Crucile de lacrimi nu ne mântuiesc. Şi toate acestea dintr-o neprielnică alegere în dragoste!? Violentul deghizat în soţ perfect, tată iubitor care-şi maltratează rodul dragostei, soţia, cel mai des copiii, uneori surorile şi chiar mamele?”
„În spatele privirii” din această carte se ascunde o lume tristă, cotoiul singurătăţii şi izolarea, cântecele fredonate, spaima, amărăciunea neînţelegerilor, asasinii mutelor ameninţări în ideea că soţia este o proprietate care trebuie „strunită”. Victimile îşi ascund cicatricele fizice, dar mai ales cele morale în flori de sânge. Volumul sugerează acel ocean de suferinţe care sunt generate de om şi tot omul ar trebui să le stopeze.
Absurdul realităţilor trăite constă în aceea că adeseori victima este cea sancţionată, fiindcă vinovatul are de partea sa puterea, averea şi uneori legea. Haidem să vedem adevărul care se ascunde sub aşa-zisa solidaritate bărbătească! Nici un om n-ar trebui să se considere stăpân peste celălalt! Să ridicăm un zid de înţelegere exactă la ce se ascunde în violenţa domestică. De protecţe pentru victime, flori nefericite, cărora li s-au smuls petalele de dragoste, care au rănile cusute cu sânge şi ţipete înăbuşite.
În draga mea Spanie bărbaţii se plâng. Aproape totdeauna legea dă dreptate numai femeilor! De ce se uită că unii îţi doresc cu adevărat să fie taţi? O mamă bătută de fiu regretă că l-a născut. Se întreabă dacă şi de ce trebuie să suporte legile care au transformat fructul iubirii în tr-un fruct otrăvit. Putred.
Viaţa bate filmul, dar realitatea din spatele uşilor din multe familii depăşeşte orice imaginaţie... Pentru că violenţa în familie există! Şi legea încă n-o poate stârpi acum. Să sperăm că cei care pot face schimbarea s-o facă!
Constantin T. CIUBOTARU
Roşiorii de Vede
11 decembrie 2013