Image may be NSFW.
Clik here to view.
Viorel ROMAN
DESTRĂMAREA ROMÂNIEI
„Apusul Agorei – Romanii sub al şaselea... Escu”, editura Proema, Baia Mare 2013, 600 p., noua carte a cunoscutului autor, generalul Aurel I. Rogojan, care împreună cu americanul Larry Watts, este cel mai competent analist contemporan, ne prezintă multiplele şi fascinantele faţete ale cauzelor eşecului statului lui... Escu. Cartea a fost prezentată la Târgul de Carte fireşte tot de un... Escu.
http://www.ziaristionline.ro/2013/11/23/acad-dinu-giurescu-si-aurel-rogojan-despre-destramarea-romaniei-la-lansarea-volumului-apusul-agorei-gaudeamus-2013-fotovideo/#sthash.3qfvhTUr. ZMowDUyO.Dpuf
Acad. Dinu Giurescu face parte dintr-o familie mereu în prima linie în apărarea statului ortodox şi constată deprimat, ca şi înaintaşii lui, ca acesta e vulnerabil, mereu în situaţia de a se destrăma. Trei milioane au fugit spre vest speraţi de incompetenţă de la Bucureşti, care se crede a patra Romă. Fără un dialog cu Roma, integrarea mai mult formală, decât reală în Europa, readuce în actualitate soarta precară a statului lui... Escu, cel mai sărac din Europa. Şi dramaturgul Paul Everac, pseudonimul lui Petre Constantinescu, adică tot un... Escu, face haz de necaz de... Escu în Popescu nu e bun, decât... Vezi Anexa sau
http://arid.wordpress.com/2011/10/18/a-murit-popescu-pardon-paul-everac
Tematica Apusului Agorei o continuare a celebrei sale cărţi Fereastra serviciilor secrete, România în jocul strategiilor globale. Editura Compania, Bucureşti 2011, 570 p. Merită reproducerea aproape în întregime a cuprinsului noului volum pentru că avem astfel în faţă o grilă şi firul roşu conducător al întregii sale opere, închinate definirii şi servirii interesului naţional.
Capitolul I - Scenarii şi perspective geopolitice:
Există şi mize secrete ale regionalizării României? (I, II); Viktor Orban şi guvernul Ungariei sprijină „patrioţii romani care cooperează cu Budapesta”; Cine trădează România dansând cazacioc în ritm de ceardaş; Agenții puterilor neorevizioniste - atac la generalul Iulian Vlad; Există şi mize secrete ale regionalizării României? (III); Viitorul maghiar în perspectiva „dreptului la teritoriu” al diasporei din Bazinul Carpatic; Românii, un popor sub ameninţarea dispariţiei demografice?; Recensământul din 2011 arata că populaţia României se afla la nivelul anului 1965.
Capitolul II - Românii sub al cincilea... escu:
„Reforma statului român” – o dizgraţioasă obedienţă sau o subminare programată?; Reîntoarcerea statului totalitar; Ca să înţelegem ce ni se întâmplă: Secretele puterii politice după A.N. Chomsky; Viitorul României, între dictatura serviciilor secrete clandestine şi dominaţia democraţiei; Stopând fraudă politică, cetăţenii salvează naţiunea! Partidele procentelor şi debusolarea naţională; Omerta mafiei politice; Economia subterană şi transnaţionalele – adversari ai sănătăţii vieţii economice naţionale; Traian Băsescu şi reforma sănătăţii: între Scylla şi Caribda mafiei transnaţionale a fraudării asigurărilor de sănătate; Informaţii clasificate “strict secret de importanţă deosebită”: Cat de bolnavă este şi care sunt suferinţele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate; România sub zodia clonelor lui Băsescu; Aceşti bolnavi (de putere/ai puterii) care ne guvernează...; Trezeşte-te, Victore! Trezeşte-te, Traiane!; Democraţia partidelor şi noii Führeri ai democraţiei; Mihai Răzvan Ungureanu şi serviciile secrete străine.
Capitolul III - Ce mai fac serviciile secrete:
Serviciile de informaţii pentru securitate şi dezordinea universală; Despre SIR, numai de bine! „Patria a priori”, noua deviză a Serviciului Roman de Informaţii; A 23-a aniversare a „bune vestiri” a Serviciului Roman de Informaţii; La Bucureşti şi Moscova, săptămâna spionilor; Loialitatea faţă de SUA, Israel şi Marea Britaniei divizează puterea de la Sofia, dar şi presa din România; Cele zece teze ale spionajului american sau cum s-a ajuns la Wikileaks Gate; Ce fel de politică mai fac serviciile române de informaţii?; Scandalul Wikileaks o afacere de stat?; Acoperiţi din toată presa uniţi-vă!; Cel puţin zece motive pentru care serviciile secrete nu pot renunţa la agenţii din presă; Nici un adevăr nu poate fi ascuns; „Insecta” drona multifuncţionala; Telefonia celulară: Instrument al spionajului total la scară planetară; Ce nu ştim, omitem ori ni se ascunde în spatele mandatului de interceptare a convorbirilor telefonice; Noii comisari politici ne vin de peste Ocean: Ce fel de ambasadori şi-a trimis America în România?; Recidiva Gitenstein; La gaura chei Demnitari vulnerabili “Top Secret”; Criza financiară şi nouă Uniune Sovietică; Pentru salvarea băncilor, Comisia Europeană intenţionează legiferarea comunizării depozitelor bancare de peste 100.000 de euro.
Capitolul IV - Evocări:
60 de ani fără Iuliu Maniu – o necesară comemorare; Dinu C. Giurescu la 86 de ani; Români preţuiţi în Marea Britanie; Vinul românesc de la Buckingham Palace; Destinul tragic de spion al lui Ernest Hemingway; Sergiu Nicolaescu şi planul secret pentru James Bond-ul românesc. Un american ne rescrie istoria: Thank you, Larry L. Watts! Contestatarii lui Larry Watts apără istoria şi memoria KGB-ului.
Capitolul V - Interviuri:
România, între incertitudini predictibile și riscuri neprevăzute; Interviu realizat de Nicolae Balint pentru Revista AGERO, Stuttgart.
Capitolul VI - Transilvania vatra neamului românesc şi a tuturor popoarelor Europei:
Alocuţiune la lansarea Fereastra Serviciilor Secrete, la Cluj- Napoca, 7 dec. 2011 Biblioteca Centrală Universitară.
Boală incurabilă de care suferă statul lui... Escu nu este nouă. O retrospectivă: Ideia naţională a Şcolii Ardelene unită cu Roma inpreuna cu Fapta, statul lui Cuza şi Vechiul Regat orientate spre Constantinopol au creat România Mare la Alba Iulia, care pentru a rezista la Porţile Orientului urma să devină o mare dioceză a Romei. Nu a fost să fie aşa, curentele greco-fanariote şi culturale occidentale au învins. Noul stat a rezistat numai o generaţie pentru că moldo-valahii vor ca şi Fapta şi Ideia naţională să le aparţină lor în totalitate, ei vor chiar să fie modelul de urmat al tuturor romanilor, aşa că refuză dialogul cu Roma, urmăresc tenace lichidarea Bisericii unite cu Roma şi defăimarea Şcolii Ardelene ca iluminista, păgână. Rezultatul: statul lor e mereu în bătaia vântului.
Nu numai statul lui... Escu este incompatibil cu civilizaţia europeană, ci toate ţările ortodoxe, indiferent dacă sunt sau nu încă acceptate şi monitorizate de Europa, ca Bulgaria, Grecia, Cipru, Serbia, Muntenegru sau Kosovo. Pretutindeni vedem un mimetism occidental formal, dublat de cutume turco-fanariote orientale, clanuri de toate genurile, de la cele informale ţigăneşti romanes până la cele de sus, elitiste. De stat de drept, de partide politice că în Europa nici nu poate fi vorba, pentru că bisericuţele autocefale îşi urmăresc interesele de grup şi sunt mai mult sau mai puţin conectate între ele, şi transpartinice şi antioccidentale. Pentru realitatea moldo-valahă ca şi cea balcanica, Clanocraţia este cea mai nimerită formulare a generalului Aurel I. Rogojan.
Astăzi Vladimir Putin, conducătorul statului şi bisericii, urmaşul cezarului Imperiului Roman de Răsărit a avut o întrevedere cu papa Francisc la Roma. După ce a contribuit la rezolvarea pe cale paşnică a conflictului cu Iranul şi a intervenit salutar în războiul din Siria, cel mai influent om de stat contemporan e în măsură să taie nordul gordian al refacerii unităţii creştine. Şi pentru România asta ar însemna depăşirea impasului actual. Rusia progresează pentru că securitatea statului a rezistat după 1989, pe când în România Securitatea este în continuare criminalizată pentru a slabii statul, nu pentru drepturile abstracte ale omului, după cum vedem din toate cărţile lui Rogojan.
Statul la romani mă preocupă şi pe mine
http://www.totpal.ro/statul-la-romani-de-viorel-roman/ inspirat şi de Mircea Eliade, care constată în 1937 „Că piloţii orbi (clasa politica şi titlul articolului n.a.) s-au făcut sau nu unelte în mâna străinilor – puţin interesează deocamdată. Singurul lucru care interesează este faptul că nici un om politic roman, de la 1918 încoace, n-a ştiut şi nu ştie ce înseamnă un stat. Şi asta e destul ca să începi să plângi. “(Vremea, Nr. 505, 19.09.1937, p. 3)
Eliade trăgea 1937 un semnal de alarmă în agora românească. Un an mai târziu dictatura regală a încercat pripit să salveze aparenţele, ca în 1940 să aibe loc destrămarea statului lui... Escu, fără nici un aliat şi fără nici un foc de armă. Cărţile lui Rogojan sunt mai mult decât un semnal de alarmă în agora vremurilor noastre. Să ne aşteptăm din nou la punerea la îndoială a parlamentului, democraţiei postdecembriste, în care nu mai crede mai nimeni, la reorientarea de la vest la est, la încercarea unui nou sistem autoritar ortodox, a la Putin, care să oprească regionalizarea, destrămarea României?
-----------------------------------------------------
Anexă: „Popescu nu e bun, decât...”, de Paul Everac apărut în Cronica Română la 30 mai 2011
Când m-am ridicat în două picioare, n-am prea văzut nici un Popescu la conducerea social-economică a acelui curăţel oraş de pe Mureş*). Marele făcător de bunuri şi conducător de economie era baronul Neumann; la Andrényi era fierăria, la Appónyi pantofii, la Szabó sticlăria, la Domány covoarele. Fabrica de vagoane Astra o conducea gentlemanul-evreu Sapira. Popeştii (cu Popă, Popovici, Popovat, Popeanga) erau funcţionari, profesori, clopotari, cantori, colonei e tutti quanti. Grosul banilor şi managementul abia se infiltrau, cu târâita, la unii Popeşti. Croitorul Ariton abia făcea faţa lui Huppert şi Goda; Zsédely, Leipniker şi Karacsony ţineau restaurantele, zdrobindu-l pe Mohor; librarul Munteanu răzbea greu de Kerpel; Meinel ţinea cafeaua, Eisele măcelăria, Königstorfer cofetăria, Sándor Ivan lozurile norocoase.
Am venit apoi la Bucureşti, capitala Popeştilor, şi am mâncat pâine Herdan şi Gagel din faina lui Assan, mezeluri de la Rochus şi Podsudek. Industria o domina Malaxa şi Auschnitt, creditele Marmarosch-Blank. Mari monumente arhitectonice purtau semnătura lui Galleron, Gottereau sau Louis Blanc, până să ajungă la Maimarola. Medicina romana luase elan de la Carol Davilla, învăţământul de la Spiru Haret, finanţele fuseseră promovate de Serurie şi Caradà, sub înţeleaptă domnie a Regelui Carol I de Hohenzollern. În comedie strălucea dinastia Carageale, în istorie Xenopol şi genialul fiu al Zulniei Iorga. (Nu sună foarte popeşte nici numele lui Haşdeu sau Eminescu). Fabrica de lumină Wolf din Filaret era de obârşie nemţească, ca şi Cişmigiul, ca şi primele muzici, iar pe capacele de canalizare strălucea numele de Montaureanu, adică Goldberger. Primul mare prelat ortodox modern se numea Şaguna şi era “ţânţar” (adică macedon), ca şi marele poet Goga. În spate erau câteva secole în care nici domnii nu erau romani, nici egumenii, nici marii preoţi şi dregători, iar limbile distinse în comerţul cu Dumnezeu sau la curte erau slavona şi elina.
Se pare că Popescu al nostru nu e bun să iniţieze nici să gestioneze afaceri esenţiale, n-a fost bun niciodată. N-a dat case mari, de export, n-a pus la punct vreo companie reputată în Europa, n-a făcut vreo afacere răsunătoare, vreo construcţie să rămâi hăbăuc. A fost mic politician, om de zurba şi de mişcare, ţârcovnic de idei, gestionar mărunt şi nu foarte sigur, cântăreţ la luna dar cu voce potolită, actor în toate chipurile, în felul său mulţumit de sine, oricâte bice şi palme a încasat. S-a ridicat, ca Ionescu, în formă dandy-ului Take, sau a filosofului Nae (despre care prietenul său C. Beldie scrie că a fost un escroc) sau, înnobilat cu o evreică, ca dramaturg absurdist la Paris. A fost şi niţel moşier, dar şi crâşmar şi arendaş. Mai mult a fost rob. A inventat, dar n-a întreprins. L-a dus de nas cine a vrut: sub numele de Tătărescu franţujii, sub numele de Maniu englezii, sub numele de Pătrăşcanu ruşii.
În 1989 i se lasa acestui nătărău Popescu o ţară bine investita, cu industrie, cu irigaţii, cu oraşe întemeiate, cu rezerve mineraliere şi energetice, şi cu aproape patru miliarde de dolari creanţe în cont. Plus cu o clasă muncitoare relativ calificată. Dar Popescu n-are talent să conducă, să dezvolte, să administreze şi să cucerească. El e lălâu, pizmaş, chichiritos, şmecher, tâmpit, face pe politicul căci nu ştie altceva, vrea pricopseala şi imagine, se lasa mituit, cumpărat, ca ultima jigodie, sau ia măsuri dubioase. Acest Popescu (numit şi Iliescu, Constantinescu, Băsescu s.a.) dă cu ţara de pământ, o distruge într-un timp foarte scurt cu bună intenţie sau din prostie, îşi băgă mâinile ca funcţionar superior sau demnitar şi organele necurate în ea, o suge, o mozoleşte, o face praf. Fiindcă nu ştie altfel, nefericitul!
Şi acum mai vine un plăvan de chestor american şi-i pune apostila: „Schimbaţi managerii, aduceţi unii întregi, din altă parte! Nevoiaşilor! Păguboşilor!”. Şi mă tem că are dreptate.
Popescu nu e bun decât să plătească. Să se aiurească, iar odată săltat, să-şi chinuie concetăţenii, să le facă gura amară. Popeştii, nesinceri, necinstiţi, cabotini politici, nu sunt buni decât să înghesuie pe ceilalţi Popeşti, să-i stoarcă, să-i ruineze, să-i fure, ca nişte vătafi de slugi pe nişte japiţe de amărăşteni... Nu-i talent! Nu-i cinste! Nu-i Dumnezeu!... Sau dacă este, nu-l cheamă Popescu!...
Prof. Dr. Viorel ROMAN
Bremen, Germania
25 noiembrie 2013