Zic si eu, azi, ca mai tot romanul; La Multi Ani, Romaniei mele.In aceasta zi de sfanta Sarbatoare Nationala, as fi vrut ca romanul sa fie bucuros, sa nu aiba-n suflet raceala de afara, sa nu-i mai fie frica de ziua de maine.
Sa aiba un loc de munca decent de unde sa-si asigure traiul sigur familiei sale. La cate lucruri nu ma gandesc azi cand este ziua Romaniei mele. As vrea s-o spal cu roua diminetilor pe fata, s-o primenesc sa fie mandra si frumoasa, dar constat, ca orice i-as face, eu, copil al ei, Romania mea, este trista.
Sarbatorim 95 de ani de la Marea Unire.
95 de ani sunt o relatie bunic-nepot si nu poate fi nimic interpretat. Mai de graba putem spune ca pot fi interpretate evenimentele din timpul lui Burebista, in nici un caz cele de la 1918.
Putini mai stiu ca Severinul este poarta de intrare in tara a Imparatului Traian care a infaptuit poporul roman si poarta de intrare in tara a REGELUI, care a infaptuit Statul Roman.
Nu ne mai bucuram de reusita Marii Uniri, ne pregatim s-o facem praf.
Parca ne pregatim sa jubilam intrarea comunismnului in Romania, sa-i facem bilantul stergand toate ororile prin care acesta s-a infaptuit.
Pe foarte multi ii auzi: - Ba, ti-a facut Ceausescu, fabrici, uzine, scoli....
A facut Ceausescu!
A facut el!
Noi nu am facut nimic!
„Bine ca a fost el!”.
Bravo, ba, zvonaci si raspandaci! „Noroc” cu cei ca el, „cei de sus”, cei pe care-i tot alegem ca prostii, cei care va sprijina, cei care ne duc in bezna.
Sunteti de-ai lor, dar pacat ca sunteti multi. Multi si prosti. Ati inrosit tara.
Sunteti bucurosi, ma, de realizarile celor pe care i-ati ales?
O duceti bine?
Bravo, voua!
„Felicitari!”?
Din cauza unor haimanale de azi, a unor nenorociti, ii regretam pe haimanalele si nenorocitii de ieri, cei care au fost omorati in zi crestineasca, la Craciun, de catre Ion Iliescu.
Nu mai stiu ce fel de natie suntem de nu putem sa ne intelegem intre noi unde exista o permanenta dihonie. Diavolii alesi asta fac. Pun dihonia pe noi si suntem mandrii foc de realizarile lor – de prostia noastra.
Nu mai stiu ce fel de popor suntem ca istoria sare si ne explica cine suntem, cine am fost.
Ne-au fost adusi fanariotii sa faca ordine. Noi nu eram in stare. Ca si acum dihonia intrase peste tot in acea perioada.
Au facut ce au facut, fanariotii si pentru ca au facut ceva, i-am izgonit. Ne-au fost adusi regi sub domnia carora Romania a avut cele mai mari realizari din istorie si-i blamam.
Molima rosie lucreaza si lucreaza bine. Ne baga-n cap fel de fel de minciuni si pun in umbra realizarile regilor nostrii.
Inaintea molimei rosii, a ciumei rosii, cu polul romansesc se cumpara orice la Paris. Inaintea sa ne cuprinda flagelul rosu, tara mea era bine vazuta in lume, era aproape de cei de dinaintea sa, nu avea datorii, tinea randul, deci.
Dupa ani de „glorie comunista” suntem saraci lipiti pamantului, in coada Europei si a lumii, plini de datorii, vanduti si gata de destramare. Asta fac patriotii nostrii de azi, asta fac cei care ne conduc.
Ei bogati, tara saraca.
Pe poarta Severinului a intrat regele care a infaptuit Statul Roman Modern, iar pe autostrada Bucurest-Pitesti, Ion Iliescu il alerga pe regele Mihai sa-l dea afara din tara. Asta da respect.
Rasul lumii.
Vai de mama noastra!
Citesc despre unire:
„Regina Maria, cealaltă mare femeie care a contribuit decisiv la naşterea României Mari, a lăsat în scrierile sale mărturii emoţionante despre cea mai importantă zi din istoria ţării noastre. 1 Decembrie 1918, ziua când Regele Ferdinand şi Regina Maria s-au întors biruitori în Bucureşti, după doi ani de exil, după doi ani de război şi de suferinţe incredibile ale poporului român, ca rege şi regină a românilor uniţi.
“Transilvania, Bucovina până şi Basarabia! România Mare!
Parcă îmi venea ameţeală când îmi dădeam seama de mărinimia soartei. (…) Apoi, deodată, s-a hotărât ziua de 1 Decembrie pentru intrarea noastră în Bucureşti.”
Regina scrie în “Povestea vieţii mele”: “Doi ani, dar ce ani! (...) Şi în timpul acestor doi ani, ce muncă, ce strădanie; o sfâşietoare înşirare de nenorociri, o situaţie de un tragic aproape fantastic şi cu sorocul împotriva noastră. (...) Pot să numesc aceşti doi ani chiar binecuvântaţi, căci m-au apropiat de tot, de inima poporului meu, m-au învăţat să nu mă dau în lături de la nici o strădanie, să nu mă tem de nimic, să înving orice slăbiciune şi să fiu gata zi şi noapte, la orice eveniment. Acum s-a sfârşit visul cel rău şi lung, iar visul României Mari s-a întruchipat aievea (...)! Nando se întoarce ca dezrobitorul care a înfăptuit unirea poporului său. Jertfa de sine pe care a făcut-o a fost răsplătită. Numele lui e binecuvântat de toţi, mari şi mici. Minunate cu adevărat sunt căile Domnului, mari şi înfricoşătoare! (…)”
Pai, si eu acum vorbesc tot despre caile Domnului, care de fapt nu sunt ale Domnului caile pe unde ne duc alesii nostri azi.
Sunt ale diavolilor ca ei. Ne duc in deastru, ne sfarama si noi mergem dupa ei ca niste oi proaste. Ne incaieram intre noi pentru ... prostul nostru. Al cui prost este mai ... bun. De suferinta aplicam stratagema caprei vecinului, mandria de prosti si nu ne unim, nu ne ridicam sa-i distrugem si sa-i zdrobim pe cei de sus, cei care ne distrug tara.
Ma tot intreb daca cei de acum, Iliescu, Nastase, Geoana, Basescu, Roman si creaturile lor in vitro Crin Antonescu si Ponta plagiatorul, daca acestia erau ... „pe felie” atunci, in perioada Marii Uniri, ma intreb; Se mai putea realiza ea oare?
Cand ii vad cum se infasoara in culorile tarii mele, sum se fac ca le curge patriotismul peste tot, imi vine sa-i impusc.
Ei, artizanii, marii maestri ai dezbinarii nationale nu pot pastra nici ce ne-au lasat inaintasii.
„Saraca, tara bogata,
Cat ai ajuns de saraca!
De la Dej, pan’ la Basescu
Ne dam sfarsitul, firescu”.
La Multi Ani, tara mea trista!