A ruginit din nou frunza din vii
şi mai adesea inima mă doare
că-s pline zilele de nostalgii
care de care mai răvăşitoare
O,cât de fericiţi eram copii
şi juni plecaţi cu rima la plimbare
chiar pradă unei crunte sărăcii
şi supravieţuiri amăgitoare
Hrănindu-ne cu visuri, am crescut
şi am sperat că o să se-mplinească
purtând în inimi singurul avut
iubirea şi credinţa strămoşească
Cu ochii-n zarea stinsului trecut
simt o melancolie (ne)firească
dar nu mă las o clipă abătut
un nou poem e gata să rodească.